Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, citită joi în Parlament

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL va fi citită joi, la ora 12,00, în plenul reunit al celor două Camere, urmând ca luni să fie dezbătută, potrivit deciziei Birourilor permanente reunite.
Romania TV
21 mai 2014, 13:12
Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL, citită joi în Parlament

‘Birourile permanente au decis cu 11 voturi pentru, două abţineri şi 8 voturi împotrivă, joi, la ora 12,00, se va citi moţiunea. Îi rog pe membrii Opoziţiei să înţeleagă că domniile lor trebuie să vină, să fie prezenţi, de aceea sunt plătiţi, nu să vină guvernarea, ca să poată fi cvorum. Luni, la ora 16,00, se va dezbate moţiunea de cenzură în plenul comun. Obligativitatea cvorumului există, a existat şi va exista, pentru că nu este vorba de o şuetă. Oamenii nu înţeleg că trebuie să vină la serviciu, aşa cum românii se duc la serviciu la ora 8,00 în fiecare zi, membrii Biroului permanent de la PDL, PNL şi PP-DD sunt obligaţi să vină la şedinţă. Eu am convocat după Regulament, în ziua depunerii moţiunii, Birouri reunite. Dacă domniile lor nu au vrut să vină, acum ar trebui să le luăm din bani’, a spus Zgonea la finalul şedinţei de luni a Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Moţiunea de cenzură a PNL împotriva Guvernului Ponta, votată după alegeri

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara recent că liberalii vor participa cu certitudine la dezbaterea moţiunii de cenzură, dar critica Guvernul şi majoritatea parlamentară pentru ‘că au încălcat regulamentele şi spiritul parlamentar’ prin amânarea dezbaterii moţiunii până după alegerile europarlamentare.

Liderul grupului PNL din Camera Deputaţilor, George Scutaru, anunţa, în acest context, că va sesiza Comisia juridică despre modul în care preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului ar fi încălcat regulamentul.

‘Prevederile regulamentului şedinţelor comune sunt foarte clare. E vorba de articolul 92, care spune că moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii. PNL a depus această moţiune marţea trecută (13 mai – n.r.). Termenul celor cinci zile a expirat duminică, deci luni (19 mai -n.r.) ar fi trebui, conform regulamentului, să se citească această moţiune’, a spus Scutaru.

Citeşte şi Ponta îl critică pe Antonescu: Eu nu aş putea să fac moţiune de cenzură cu Boc şi Udrea

Potrivit PNL, textul moţiunii de cenzură ‘Opriţi Guvernul Ponta 3 – Guvernul Corupţiei, demagogiei şi minciunii’ a fost semnat de 214 parlamentari, dintre care 140 ai PNL, iar restul fiind afiliaţi PDL, Forţa Civică, PP-DD şi un senator independent.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Cristi Chivu lui David Popovici: „Mi se pare fascinant!”
Capital.ro
Munca „invizibilă” a femeilor din România ajunge la 19% din PIB. Studiul care arată de ce pensiile femeilor sunt aproape la jumătate față de ale bărbaților
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Putin și-a pus la punct planul pentru România și toată Europa. Rolul lui Donald Trump
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România