Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, adoptată de Senat. Parlamentarii cer DEMISIA lui Adrian Oros

Moţiunea simplă, intitulată "Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros" a fost adoptată luni în Plenul Senatului. Aceasta a fost iniţiată de 72 de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat care cer demisia lui Adrian Oros pentru "declaraţii politice deplasate, management defectuos şi lipsa de viziune".
Romania TV
18 mai 2020, 16:20
Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, adoptată de Senat. Parlamentarii cer DEMISIA lui Adrian Oros

Votul pentru moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii a fost cu bile. S-au înregistrat 68 de voturi „pentru”, 32 „împotrivă” şi cinci abţineri, transmite Agerpres.

Cei 72 de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat care au iniţiat moţiunea cer demisia ministrului Agriculturii, Adrian Oros, „până nu desfiinţează întregul sector agroalimentar din economia României şi până nu transformă fermierii români în săracii Europei”.

Replica ministrului Agrilculturii privind moţiunea de cenzură împotriva sa

În apărarea sa, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a declarat, în plenul Parlamentului, că afirmaţia potrivit căreia „România a redevenit grânarul Europei” este una total mincinoasă, iar Guvernul Orban va renunţa „la aceste politici de 2 bani” şi va face din România „hambarul Europei”.

„Timp de 22 de ani aţi impus agriculturii româneşti modelul statelor subdezvoltate, aţi adus-o la contraperformanţa de a exporta materie primă, implicit subvenţii, şi să importam masiv produse procesate, cu valoare adăugată mare. Afirmaţia potrivit căreia ‘România a redevenit grânarul Europei’ este una total mincinoasă şi nu se bazează pe nimic. Guvernul renunţă la aceste politici de 2 bani şi îşi propune ca România să devină ‘hambarul Europei’. Faptul că producţiile au fost mari s-a datorat exclusiv investiţiilor şi muncii fermierilor, condiţiilor climatice favorabile şi nu Guvernului PSD”, a spus Adrian Oros.

Adrian Oros a susţinut că rezultatul politicilor PSD-iste în agricultură este reprezentat de dinamica balanţei comerciale. Acest lucru se vede prin faptul că în decurs de trei ani România a ajuns la un deficit comercial de 1,2 miliarde de euro pe zona produselor agroalimentare.

„Într-o ţară care se mândreşte cu producţiile record de grâu, produsele de brutărie, patiserie şi biscuiţi au ajuns în ultimii ani să ocupe locul doi în topul importurilor de produse agroalimentare (370 milioane de euro), după carnea de porc (630 de milioane euro) pe care o achiziţionăm masiv din Spania şi alte state membre, destinaţie de livrare a porumbului românesc. Datorită modului bolnăvicios în care aţi păstorit voi agricultura românească, România a pierdut anual un miliard de euro. Au câştigat exportatorii de cereale şi animale vii, au câştigat importatorii de alimente procesate şi au pierdut românii! Aceasta este performanţa voastră guvernamentală în agricultura românească”, s-a adresat Oros senatorilor.

Ministrul Agriculturii a mai precizat că zootehnizarea agriculturii a fost o altă „afirmaţie demagogică”, deoarece cifrele reprezintă contrariul.

„Exportăm peste 160.000 tone soia, pentru care s-a plătit sprijin cuplat şi importăm şrot de soia de 875.000 tone pentru a putea ca fermierii să obţină puţină producţie zootehnică de care mai dispune România. Asta este responsabilitatea de care aţi dat dovadă!”, a mai spus Adrian Oros.

Moţiunea simplă, depusă împotriva lui Adrian Oros. Acuzaţiile adresate ministrului Agriculturii

Pe parcursul a şapte din cele 27 de pagini ale moţiunii, PSD îşi prezintă ceea ce consideră a fi realizările guvernării social-democrate, subliniind că, ”din păcate, agricultura românească a intrat în 4 noiembrie 2019 pe mâna leneşilor şi a incompetenţilor”.

„Încă din primele zile ale instalării ministrului Oros la cârma Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, bâlbele şi ezitările au apărut, generând permanent confuzie în rândul agricultorilor români, dar şi al consumatorilor de produse româneşti”, acuză semnatarii moţiunii.

Ministrul Oros este criticat inclusiv pentru că a fost fotografiat pe câmp purtând mască şi mănuşi.

”Sunteţi primul ministru al Agriculturii care păşeşte pe pământul României cu mănuşi în mână. Nu aţi vrut să vă murdăriţi? Să vă fie ruşine!!! Virusul COVID 19 nu se dezvoltă pe cernoziomul românesc. Ca veterinar, ar trebui să fiţi mai informat”, se arată în textul moţiunii.

Ministrului Agriculturii i se reproşează ”declaraţii politice deplasate, management defectuos, lipsa de viziune, înşelarea încrederii producătorilor agricoli, luarea de decizii deplasate, frica de responsabilitate”.

”Prin aceasta moţiune simplă dorim nu doar să atenţionăm românii cu privire la pierderile incomensurabile din această perioada din agricultură, cât şi la incompetenţa actualului ministru Oros. În consecinţă, cerem demiterea imediată a acestuia”, conchid autorii moţiunii simple. 

Cele 15 motive legale pentru ieşirea din localitate. Regulile din starea de alertă, emise de Guvern. Vezi LISTA COMPLETĂ

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Cine este sportiva care i-a înnebunit pe fani cu formele ei. Imaginile cu superba blondă în costum de baie s-au viralizat
Capital.ro
Pilonul II de pensii va fi naționalizat? Radu Georgescu explică ce se întâmplă cu economiile românilor: Pur și simplu, banii nu există
Playtech.ro
Regula pe care mulți au uitat-o după școală. Când se scrie „niciun” legat
Adevarul
„Să te ia dracu, Putin!”. Revolta comercianților care și-au pierdut afacerile în urma atacului cu drone al ucrainenilor din Moscova
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
”Azi ar fi putut juca la orice echipă de top!”. Victor Becali a numit fostul mare fotbalist român pe care îl consideră ”ignorat”
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România