Motivare spectaculoasă în dosarul „Amanta”. Cum se folosea fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, de poliţiştii locali pentru a-i spiona iubita

Magistrații din cadrul Tribunalului Iași au dat ieri publicității motivarea din dosarul intitulat generic „Amanta”. În cadrul dosarului, fostul primar al Iașului, Gheorghe Nichita, a fost condamnat la 5 ani și 2 luni de închisoare.
George Russo
19 feb. 2021, 09:50
Motivare spectaculoasă în dosarul

Motivare spectaculoasă a sentinței emisă în dosarul „Amanta”. Acuzațiile aduse la adresa fostului edil în acest caz au fost cele de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, instigare la operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Magistrații au arătat de ce s-a ajuns la condamnarea fostului primar al Iașului, Gheorghe Nichita.

În același dosar, instanța l-a condamnat pe Liviu Mihai Hliboceanu, fostul șef al Poliției Locale Iași, la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 5 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

„Instanța obligă inculpații Gheorghe Nichita și Liviu Mihai Hliboceanu, în solidar, să plătească părții civile Poliția Locală a Municipiului Iași suma de 105.239,43 lei, cu titlu de despăgubiri civile. Obligă inculpatul Liviu Mihai Hliboceanu să plătească părții civile Poliția Locală a Municipiului Iași suma de 74.517,396 lei, cu titlu de despăgubiri civile”, au spus atunci magistrații ieșeni.

Sentința nu este definitivă, aceasta fiind deja contestată, scrie Bzi.ro.

Motivare spectaculoasă a judecătorilor: „Scopul urmărit și realizat a fost obținerea unor foloase necuvenite, nu interesul public!”

În cadrul motivării sentinței din dosarul „Amanta”, judecătorii au vorbit despre gravitatea faptelor comise de inculpați, din postura de funcționari publici.

„Instanța constată că inculpații, în perioada comiterii faptelor reținute prin actul de sesizare, aveau calitatea de funcționari publici. Referitor la atribuțiile lor de serviciu și îndeplinirea acestora în mod defectuos, instanța constată că în acuzație se face trimitere la faptul că aceste atribuții au fost exercitate, cel puțin la nivel teoretic, „prin încălcarea legii”. Instanța reține că un alt aspect important, indispensabil pentru se putea reține existența infracțiunii de abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu, îl constituie existența unui prejudiciu, a unei pagube sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, condiție îndeplinită în cauza de față. Concluzionând, probatoriul administrat în cauză expus oferă elemente de fapt credibile, date bazate pe probele menționate, care, coroborate, formează un ansamblu probator ce dovedește pe deplin vinovăția inculpaților în săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestora”, au susținut magistrații ieșeni.

Conform acestora, inculpații din dosarul „Amanta” au creat un prejudiciu Poliției Locale Iași.

„Folosirea resurselor materiale, respectiv a autovehiculelor Poliției Locale și carburantul necesar deplasărilor, a resurselor umane, respectiv agenții de Poliție Locală, a fost efectuată fără a respecta principiile legalității, eficienței, eficacității și economiei cheltuirii resurselor, ceea ce constituie o îndeplinire defectuoasă, prin încălcarea dispozițiilor legale incidente, a atribuțiilor directorului general al Poliției Locale a Municipiului Iași de organizare, planificare și conducere a activității structurii pe care o conducea, scopul urmărit și realizat fiind obținerea unor foloase necuvenite, și nu interesul public pe care trebuia să-l deservească instituția în cauză”, au adăugat judecătorii ieșeni.

Judecătorii au mai afirmat că Gheorghe Nichita s-a folosit de funcție pentru a determina lucrători ai Poliției Locale să încalce legea

„Primarul are autoritate directă asupra Poliției Locale. Astfel, inculpatul s-a prevalat de ascendentul pe care funcția și autoritatea sa i le-au oferit, în activitatea infracțională a cărei scop a fost atins prin activitatea concertată a primarului (care se comporta ca un vechil pe propria moșie) și a inculpatului director general adjunct / director general al Poliției Locale a Municipiului Iași, care, în fapt, era un executant fidel al ordinelor edilului, în condițiile în care umilit și insultat permanent de acesta”, se arată în motivarea sentinței din dosarul „Amanta”.
În opinia magistraților, acțiunile inculpaților din acest caz au fost destul de grave.

„Raportat la contribuțiile individuale și inițiativa infracțională, cât și la calitatea pe care o aveau inculpații la momentul comiterii faptelor, primar al municipiului Iași, director general adjunct / director general al Poliției Locale, împrejurări ce au constituit un ascendent ierarhic față de unul dintre inculpați și față de polițiștii locali implicați în activități clandestine din dispoziția acestuia din urmă, la instigarea sau cu complicitatea primului, modalitatea în care inculpații au înțeles să ignore în mod repetat atributele funcțiilor exercitate, deturnând specificul rolului acestora legal și acționând discreționar, în vederea satisfacerii unor interese personale, cu încălcarea dispozițiilor legale, evidențiază o gravitate însemnată a infracțiunilor comise, care trebuie să se reflecte în mod corespunzător în durata și modalitatea de executare a pedepselor ce urmează a fi aplicate”, au mai afirmat judecătorii ieșeni.
Ce au spus anchetatorii în dosarul „Amanta”

Amintim că, în dosarul „Amanta”, Gheorghe Nichita este acuzat că și-ar fi determinat subalternii de la Poliția Locală să o urmărească pe fosta sa amantă, Adina Samson, operațiunile desfășurându-se din bani publici. Pe lista inculpaților s-a aflat și fostul șef al Serviciului de Urbanism de la Poliția Locală, Ștefan Avârvarei, care a recunoscut faptele și a fost condamnat deja la 2 ani și 2 luni de închisoare, cu suspendare. Alături de Liviu Mihai Hliboceanu, Ștefan Avârvarei a fost acuzat de DNA că, la îndemnul lui Nichita, ar fi determinat mai mulți polițiști locali să o urmărească pe Adina Samson, prin comiterea infracțiunilor, Nichita obținând pentru sine foloase nepatrimoniale.

„În perioada 30 ianuarie – 16 aprilie 2015, inculpatul Nichita Gheorghe, în aceeași calitate, în mod repetat, i-a determinat pe inculpații Hliboceanu Liviu Mihai Hliboceanu și Ștefan Avârvarei, funcționari publici în cadrul Poliției Locale Iași, să efectueze verificări în baze de date care conțin informații ce nu sunt destinate publicității, iar ulterior să folosească informațiile astfel obținute și să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informații, pentru a obține personal foloase nepatrimoniale necuvenite”, este doar una dintre infracțiunile descrise de DNA în rechizitoriu.
În fapt, fostul edil al Iașului este acuzat că ar fi folosit resurse ale Poliției Locale Iași, pentru a-și urmări amanta, pe Adina Kramer (fostă Samson). Pe de altă parte, amintim că Gheorghe Nichita este încarcerat după ce a fost condamnat definitiv în dosarul „UTI”, pentru mită.

Citeşte şi: Ioan Niculae, mesaj de ultimă oră din Italia. Ce le-a transmis autorităţilor după ce a fost condamnat

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Ce înseamnă, de fapt, ”Lamine Yamal”? Povestea emoționantă din spatele alegerii acestui nume și cine sunt cei doi oameni după care a fost botezat starul Spaniei
Capital.ro
Pană majoră de curent pe litoral. Aproape 100 de hoteluri, restaurante și terase au fost afectate
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
Cum arătau vacanțele românilor la mare în comunism. Discoteci, concursuri de Miss și turiști străini, într-o perioadă marcată de lipsuri
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ofertă de 8 milioane de euro pentru CFR Cluj! Cine vrea să cumpere clubul
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România