Motivarea judecătorilor în cazul Petcu: Este lipsit de scrupule şi lacom de bani

Marius Petcu este lacom de bani, deşi are o avere impresionantă, este lipsit de scupule şi a avut o atitudine nesinceră, aspecte ce necesită stabilirea unei pedepse exemplare, se arată în motivarea deciziei instanţei de condamnare a fostului lider sindical la şapte ani de închisoare cu executare.
Romania TV
05 ian. 2012, 20:42
Motivarea judecătorilor în cazul Petcu: Este lipsit de scrupule şi lacom de bani

Tribunalul Bucureşti l-a condamnat, în 8 decembrie 2011, pe Marius Petcu, fostul lider al CNSLR-Frăţia şi al Federaţiei Sanitas, la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de corupţie.

Judecătorul arată, în motivarea deciziei de condamnare, că modalitatea de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, în mod elaborat, cu deghizarea unui act material al mitei într-un contract de cesiune, forma continuată de săvârşire şi mărimea sumelor de bani pretinse drept mită, imprimă faptei un grad de pericol social concret deosebit de ridicat, scrie Mediafax.

Totodată, judecătorul notează că Marius Petcu era dispus să comită fapte similare, exprimându-şi chiar acordul de principiu pentru atribuirea unei alte lucrări în condiţii similare de plată a unei mite, denumită „comision”.

Marius Petcu nu are nici scuza unei situaţii materiale precare care să-l fi împins să ia mită, dimpotrivă, declaraţia de avere arătând că are o avere impresionantă, „ceea ce, coroborat cu modalitatea de săvârşire a prezentei fapte, creionează profilul moral al unui indiciu arghirofil şi lipsit de orice scrupule”, mai arată judecătorul Tribunalului Bucureşti.

Instanţa reţine, de asemenea, că fapta lui Marius Petcu „a compromis grav mişcarea sindicală, a ştirbit credibilitatea şi a ruinat orice prestigiu al acesteia”.

„Toate aceste aspecte, coroborate şi cu atitudinea total nesinceră a inculpatului, reclamă stabilirea unei pedepse exemplare, superioare minimului special prevăzut de lege”, scrie judecătorul în motivare.

Magistratul ţine cont de lipsa antecedentelor penale ale lui Marius Petcu şi apreciază că aplicarea unei pedepse de şapte ani închisoare cu executare în regim de detenţie „este aptă să îndeplinească cerinţele de exemplaritate şi scopul educativ prevăzut de art.52 C.p.”.

Totodată, instanţa a dispus ca timp de zece ani după executarea pedepsei Marius Petcu să aibă interdicţie de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice, să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat sau o funcţie sindicală, apreciind că gravitatea faptei acestuia reclamă ca fostul lider sindical să fie îndepărtat din mişcarea sindicală pe durata maximă prevăzută de lege.

Instanţa precizează că faptul că Marius Petcu a luat mită este confirmat şi dintr-o înregistrare din 2011:

S.D.P.: Oricum, eu, eu, eu vroiam să vă propun următoarea chestie! Ă, nu ştiu, dacă vă avantajează, dacă nu vă avantajează, dacă e… Da’ m-am gândit eu în sinea mea, că asta e singura metodă. Deci, dacă puteţi prelua şi jumatea ailaltă de… cu P.’! Ştiţi că avusesem o discuţie, să facem fifty-fifty! În ideea în care eu am şi eu capacitatea financiară. Ori… acuma în… în problemele astea mă gândeam, practic, să vă propun să preluaţi şi jumătatea mea. Că făcusem noi o socoteală, un bileţel…

P.M.G.: Aşa, şi după aia decontăm…

S.D.P.: Şi… şi ă… noi compensăm!

P.M.G.: Le compensăm aşa? Da!

S.D.P.: Şi, şi ă… Şi, şi ă… Nu, că la sfârşitu’ lu’ aprilie, când se face situaţia s… sunt capabil să fac şi plata. Da’ până atuncea n-am cum! Deci, la sfârşitu’ lu’ aprilie pot…

P.M.G.: O.K.! La asta mă gândesc! Da’ eu eram pregătit pentru o jumătate de efort, acuma, trebuie să discut şi eu acasă, să fac şi eu nişte calcule să văd dacă …[neinteligibil]… Păi, mă gândesc …[neinteligibil]… cum fac.

S.D.P.: Ă! Normal, nu, văd ce rămân şi ca să, ca să fie, ca să fie, ca să fie, ca să fie O.K., să nu aveţi ă… nu ştiu, ă… senzaţia că vă forţez mâna…

P.M.G.: Nu, da’…

S.D.P.: Facem şi când s-o face construcţia, stabilim un preţ de piaţă şi eu spun: «Dom’ne, de la preţu’ ăsta de piaţă, uite mai scădem X, ca să fie…»

S.D.P.: Deci, pe centru’ lucrurile merg ca şi…

P.M.G.: Conform contractului, aicea nu e un contract cu mine, e cu trei oameni care trebuie să vadă că…

S.D.P.: Deci, deci, nu vă faceţi probleme!

P.M.G.: Deci, etapă cu etapă pe…

S.D.P.: Lucrarea, lucrarea merge înainte! Eu sunt conştient că lucrarea asta e importantă şi pentru mine… Aţi făcut nişte eforturi să mi-o daţi…

P.M.G.: Tocmai de aia! O s-o ducem…”

Instanţa noteză că din acest context rezultă cu certitudine înţelegerea dintre Marius Petcu şi Petre Scrieciu pentru atribuirea de către fostul lider sindical, în calitate de reprezentant al beneficiarului, Federaţia Sanitas, a lucrării menţionate în favoarea SC Electronics SRL, precum şi implicarea directă a lui Petcu în procesul de atribuire.

Pretinderea mitei de către Marius Petcu şi faptul că acest lucru s-a făcut în virtutea unei înţelegeri anterioare este probată şi cu declaraţiile martorilor, potrivit motivării instanţei.

Aceştia arată, la unison, că inculpatul a pretins mită (şi a primit mită) denumită «comision», lunar pentru lucrarea de la S. (construirea „Centrului de educaţie, perfecţionare şi recreere – Snagov, n.r.). Această mită era un procent de 20% din valoarea lucrărilor facturate, numai că, în fapt, s-a ajuns la un procent de 20%. Definitorie în acest sens este şi menţiunea făcută de martorul __ în declaraţia sa despre spusele denunţătorului cu privire la mita pretinsă şi primită de inculpat («ăştia nu se mai satură !»)„, notează judecătorul în motivare.

Marius Petcu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în 21 aprilie, pentru luare de mită, în formă continuată.

Marius Petcu a fost prins în 24 martie 2011 în timp ce lua 40.000 de euro de la Petre Scrieciu, sumă ce ar fi reprezentat o parte din banii ceruţi pentru ca firma omului de afaceri să execute lucrările de la Snagov.

Petcu a stat în arest preventiv din 31 martie până în 21 iunie 2011, când a fost pus în libertate în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a admis cererea lui de liberare provizorie sub control judiciar.

Sentinţa de condamnare a fost contestată de Marius Petcu, apelul urmând să se judece la Curtea de Apel Bucureşti.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Atac nuclear la Nicușor Dan după ce a trimis „Legea Novak” la CCR: „Este anti-român! Sunt siderat!”
Capital.ro
Raportul CSAT din 2024. De ce s-au anulat alegerile? Ce spune despre Călin Georgescu și Rusia
Playtech.ro
Domeniile în care se caută locuri de muncă în Germania. Salariile sunt atractive pentru români
Adevarul
Raportul CSAT despre anularea alegerilor din 2024 ajunge în Parlament. Ce spune despre Rusia și campania lui Călin Georgescu
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Prietenii lui Marco, gest impresionant chiar înainte de înmormântare. Postarea care a îndurerat pe toată lumea
iamsport.ro
Reacție furioasă în emisiunea lui Radu Naum: ”Avem nevoie de un Recorder în fotbalul românesc”
MediaFlux
Ozempic și alte medicamente minune de slăbit ar duce la orbire. Proces colectiv uriaș în SUA
stirilekanald.ro
Un microbuz cu români, implicat într-un accident mortal pe autostrada A4 din Germania
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde