MOTIVELE pentru care Nicolae a rămas fără titlul de „Principe al României”. Ce va face acum

Regele Mihai a anunţat luni că a retras titlul de "Principe al României" nepotului său Nicolae şi l-a exclus din succesiunea la Coroana României. Potrivit consilierului Familiei Regale, decizia a fost luată la 1 august şi transmisă tuturor familiilor regale. Fostul Principe îşi asumă decizia Majestăţii sale. În viitor se va ocupa de business, activităţi sportive şi caritabile.
Iulian Tudor
10 aug. 2015, 16:40
MOTIVELE pentru care Nicolae a rămas fără titlul de

„În ziua de 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de «Principe al României» şi calificativul de «Alteţă Regală». De asemenea, Regele a exclus pe Nicolae din Linia de Succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare în aceeaşi zi„, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Regelui Mihai.

Nicholas Medforth-Mills („principele Nicolae al României”) este fiul principesei Elena a României şi a primit titlul princiar la 1 aprilie 2010, find al treilea în ordinea de succesiune dinastică.

„Decizia a fost comunicată membrilor altor familii regale, a fost discutată cu principele Nicolae şi nu a fost o decizie luată pripit, ci una luată după multă chibzuinţă, după consultări directe cu Majestatea sa Regele şi cu Familia Regală. Decizia vine ca o realizare că principele Nicolae nu mai putea să joace rolul pe care şi l-a asumat în ţară deoarece acest rol presupune nişte privaţiuni şi tipuri de proiecte care nu sunt în conformitate cu idealurile şi ţelurile sale.

CITEŞTE ŞI Regele Mihai i-a retras lui Nicolae titlul de „Principe al României” şi calificativul de „Alteţă Regală”

Înainte să vină în România el a avut activităţi în Africa cu copii, activităţi ecologice, activităţi cu marina keniană care implicau sporturi de performanţă. A fost un om care a avut o viaţă privată, nu era obişnuit cu activităţile publice presupuse de participarea în Familia Regală şi, de asemenea, nu a avut experienţă diplomatică. Principele Nicolae a servit la consolidarea coroanei. In viitor lucrurile puteau să nu mai meargă atât de bine„, a declarat la România TV Luca Vlad, consilier al Casei Regale.

Nicholas Medforth-Mills se va implica în viitor în activităţi şi proiecte caritabile, sportive, dar şi în business.

„Nu vă aşteptaţi la scandal pentru că nu va exista. Principele Nicolae poate să se implice acum în business, în activităţi caritabile, în activităţi sportive. Nu este o pedeapsă, este o decizie„, a conchis consilierul regal.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT