MRU: Am încercat să vorbesc cu Victor Ponta, dar se pare că are seara mai ocupată

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi, că i-a contactat pe Crin Antonescu şi Daniel Constantin pentru a le solicita ca PNL şi PC să ia parte la şedinţa Parlamentului la care va fi prezent Herman Van Rompuy, menţionând că cei doi înţeleg să asigure, prin parlamentari, "sala de plen plină".
Romania TV
19 apr. 2012, 14:10
MRU: Am încercat să vorbesc cu Victor Ponta, dar se pare că are seara mai ocupată

El a spus că Antonescu a fost „cât se poate de receptiv” la solicitarea sa şi că, la rândul său, Daniel Constantin l-a asigurat că parlamentarii PC vor fi în sală la acest eveniment. Prim-ministrul le-a mulţumit celor doi şi a spus că este important faptul că doi „politicieni responsabili” înţeleg să asigure „sala de plen a Parlamentului plină”.

„Este bine că este aşa, e vorba de România şi când e vorba de România, trecem peste dezagrementele ideologice sau peste relaţiile dintre putere şi opoziţie”, a spus premierul. El a arătat că este în interesul tuturor, indiferent de partidul pe care îl reprezintă şi de orientarea pe care o are, ca sala de plen să-i cuprindă atât pe parlamentarii puterii cât şi pe cei ai opoziţiei.

Ungureanu a menţionat că a încercat să-l contacteze şi pe preşedintele PSD, Victor Ponta, dar nu a reuşit. „Am încercat să vorbesc cu domnia sa, dar se pare că are seara mai ocupată, cu treburi mai importante”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu. Întrebat dacă va mai încerca să-l contacteze pe Victor Ponta, premierul a răspuns: „Eu pe domnia sa l-am căutat deja. E şi o chestiune de politeţe”.

Mihai Răzvan Ungureanu a precizat că a discutat subiectul prezenţei preşedintelui Consiliului European în Parlamentul României în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut în cursul zilei de joi cu conducerile PDL, UNPR şi UDMR.

Premierul Ungureanu s-a întâlnit, joi, cu reprezentanţii partidelor politice din coaliţia de guvernare, pentru a stabili o poziţie comună ca reacţie la moţiunea de cenzură depusă în Parlament de opoziţie, precum şi pentru pregătirea discursului din Parlament al preşedintelui Consiliului European.

Premierul declara că a încercat, marţi seara, să îl contacteze telefonic pe liderul PSD, Victor Ponta, pentru a-i propune să fie prezent în Parlament cu ocazia unui discurs pe care preşedintele Consiliului European îl va susţine săptămâna viitoare, dar nu a reuşit să discute cu acesta.

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, la Antena 3, că nu i-a răspuns marţi seară la telefon premierului Mihai Răzvan Ungureanu pentru că seara răspunde doar prietenilor, preşedintele PNL, Crin Antonescu, spunând, la rândul său, că a fost contactat de prim-ministru legat de evenimentul din 25 aprilie.

Victor Ponta a precizat că social-democraţii vor participa la discursul în Parlament al preşedintelui Consiliului European. „E normal, este preşedintele UE, suntem membri ai UE, cum să nu mergem la aşa ceva?”, a menţionat el.

„În rest, telefoane nocturne de la domnul Ungureanu nu primesc şi, repet, primesc doar de la oameni apropiaţi. În timpul zilei dacă mă sună, sigur că răspund, eu sunt un om civilizat şi răspund la telefon”, a adăugat Ponta.

La rândul său, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că a fost sunat de premierul Ungureanu legat de venirea preşedintelui Consiliului European în Parlament. „I-am răspuns primului-ministru, i-am spus că o să-mi consult colegii, am spus că din punctul meu de vedere vom fi acolo”, a spus Antonescu.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Cine e iubita numărului 9 ATP, cu câștiguri mai mari decât tenismenul la Australian Open. E populară în lume
Capital.ro
Regulă pentru gunoi. Nu mai ridică deșeurile începând de astăzi, 1 februarie. Ce trebuie să faci neapărat
Playtech.ro
Ce salariu are o asistentă medicală în 2026: sumele în funcţie de experienţă şi studii
Adevarul
Unde s-ar ascunde, de fapt, Abdullah Ataș — milionarul care a omorât un polițist și a evadat
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Scene neverosimile: discuția cu Gigi Corsicanu l-a scos din sărite pe Dan Șucu! Imaginile surprinse la Rapid - U Cluj
MediaFlux
Pensii februarie. Plățile s-ar putea face diferit pentru români. Ce schimbări ar aduce Ministerul Finanțelor pentru februarie
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil