MRU o atacă din nou pe UDREA: Ea şi Voiculescu au aceeaşi clinică dorinţă de a fi în centrul atenţiei

Mihai Răzvan Ungureanu o atacă din nou pe Elena Udrea, spunând că şefa PMP este la fel de "pricepută ca Dan Voiculescu" în a construi ştiri din nimic, cu aceeaşi "clinică dorinţă de a fi în centrul atenţiei". MRU arată că "ambii îşi subordonează toate subiectele propriei dorinţe de a se vedea la televizor" şi că "se merită unul pe altul".
Iulian Tudor
07 iul. 2014, 09:30
MRU o atacă din nou pe UDREA: Ea şi Voiculescu au aceeaşi clinică dorinţă de a fi în centrul atenţiei

MRU lansează un nou atac la adresa liderului PMP, Elena Udrea, spunând că „unii oameni au nevoie de conflict pentru a se simţi bine” şi că „trăim între două breaking news: unul cu Dan Voiculescu şi unul cu Elena Udrea”. 

„Dar cine sunt cei doi protagonişti? Destinul lui Dan Voiculescu poate cutremura orice om obişnuit. A făcut tot ce e uman posibil ca să lase o urmă în şanţurile noroioase ale istoriei. Nu cunosc pe nimeni de calibrul lui Dan Voiculescu. Spaima lui de puşcărie a reuşit să aducă laolaltă ce e mai rău în România zilelor noastre. Bani mulţi, putere mediatică, dublu discurs în fiecare seară, înscenări dubioase, minciuni grosolane, jurnalişti compromişi din perspectiva propriei meserii, politicieni veroşi, interlopi dispuşi la orice”, scrie Ungureanu pe blogul său din Adevărul.

CITEŞTE ŞI Contre de dreapta: Elena Udrea i-a scris un „bileţel” lung lui MRU

„De cealaltă parte, în ringul inventat special pentru cei doi protagonişti, Elena Udrea. La fel de pricepută ca Dan Voiculescu în a construi ştiri din nimic, cu acelaşi simţ al afacerii şi al identificării profitului, cu aceeaşi clinică dorinţă de a fi în centrul atenţiei. Amândoi cred că imaginea e totul şi că scopul scuză mijloacele. Şi apropos: cum aş putea să îi spun eu doamnei Udrea că Guvernul Ungureanu a căzut pentru că am refuzat să negociez cu penalii? Pentru penali sunt un arogant!”, adaugă MRU.

Fostul premier spune ironic că, seară de seară”, „după două sincroane cu Dan Voiculescu, victimă a Justiţiei, intră în direct Elena Udrea ca să apere Justiţia, arătând că „bunul simţ, conform căruia Justiţia trebuie să fie mai presus de bătăliile politice”, fiind „ignorat complet”.

Din perspectiva personală, Dan Voiculescu şi Elena Udrea au de ce să îi mulţumească lui Traian Băsescu pentru câteva motive serioase.

Primul nu ar fi existat în conştiinţa publică fără ura pe care i-a purtat-o ani de zile Preşedintelui României. Contribuţia lui Dan Voiculescu în politica românească nu stă în altceva decât în intriga permanentă pentru distrugerea Preşedintelui.

De partea cealaltă, doamna Udrea şi-a imaginat că poartă cămaşa rezistenţei şi a ieşit, chipurile singură, în calea tăvălugului. S-a asigurat că nu mai e nimeni pe lângă ea în cadrele televiziunilor.

Amândoi înţeleg valoarea unui breaking news şi faptul că e important ca nimeni să nu te incomodeze când faci declaraţii.

CITEŞTE ŞI MRU, scrisoare deschisă pentru Elena Udrea

Doamna Udrea apără statul de drept la fel de mult pe cât apără domnul Voiculescu libertatea presei. Ambele sunt scenete montate pentru telespectatori. Concret, ambii îşi subordonează toate subiectele propriei dorinţe de a se vedea la televizor. Ce-i drept, se merită unul pe altul. Am ajuns să trăim în lumea lor! Imaginaţi-vă doar cum ar fi fost mandatul lui Traian Băsescu fără Elena Udrea şi Dan Voiculescu”, mai spune MRU.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Mircea Lucescu, interzis la Steaua de Valentin Ceaușescu! Dezvăluiri incendiare la 40 de ani de la Sevilla 1986
Capital.ro
Proprietarii care ar putea fi obligați să înceapă lucrările de consolidare ale blocurilor. Se dă termen de doi ani. Se vor aplica amenzi pentru refuz
Playtech.ro
Ce este Super El Niño, fenomenul care ar putea aduce temperaturi record în 2026, conform oamenilor de știință. Moment de cotitură pentru încălzirea globală
Adevarul
Putin ar putea provoca o escaladare a războiului din Ucraina înainte de 9 mai pentru a justifica mobilizarea și a testa loialitatea rușilor
wowbiz.ro
Gestul care a dat-o de gol pe Andreea Ibacka! Se întâmplă după zvonurile legate de divorț
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia a reușit să slăbească după ce a schimbat un singur LUCRU în dieta zilnică
iamsport.ro
S-a împotrivit să intre pe teren în finala de la Sevilla: ”Îmi era rușine de Valentin Ceaușescu să refuz”
MediaFlux
A doua zi de consultări informale de la Cotroceni! Kelemen Hunor, discuții cu Nicușor Dan. Sorin Grindeanu ar urma să se întâlnească și el cu președintele
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR