MS organizează examen pentru obţinerea de atestate în cazul medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor

Ministerul Sănătății organizează, începând cu data de 17 mai, o sesiune de examen pentru obținerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentiști și farmaciști.
Iulian Tudor
10 apr. 2017, 11:17
MS organizează examen pentru obţinerea de atestate în cazul medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor

Înscrierea candidaților la examen se va face începând de luni până în data de 25 aprilie inclusiv. Potrivit site-ului DSP, în această sesiune se pot înscrie candidații care finalizează până la data de 30 aprilie pregătirea teoretică și practică efectuată în vederea obținerii atestatelor de studii complementare.

Examenele se vor desfășura în centrele universitare medicale acreditate de Ministerul Sănătății, în care s-a efectuat pregătirea.

Media finală minimă de promovare a examenului pentru obținerea atestatelor de studii complementare este 7,00. În cazul în care la una dintre probele de examen nu se obține nota minimă de promovare, candidatul este declarat nepromovat.

Citeşte şi Bodog: De luni va funcţiona Centrul Naţional de Resurse Umane, pentru medicii care vor să revină în ţară

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT