Munca de-acasă devine obligatorie, din cauza variantei Delta. Cel puţin 30% din angajaţi trebuie să se conformeze acestei reguli, de luni, la Moscova

Moscova - epicentrul recrudescenţei pandemiei de coronavirus determinată de varianta Delta, mult mai contagioasă - a anunţat vineri revenirea la telemuncă pentru cel puţin 30% dintre angajaţi, cu excepţia celor vaccinaţi cel puţin cu o doză de ser împotriva COVID-19.
Daniel Spătaru
25 iun. 2021, 20:03
Munca de-acasă devine obligatorie, din cauza variantei Delta. Cel puţin 30% din angajaţi trebuie să se conformeze acestei reguli, de luni, la Moscova

Un ordin publicat pe site-ul primăriei Moscovei precizează că această măsură care impune munca de-acasă intră în vigoare de luni, 28 iunie, vizându-i şi pe angajaţii de peste 65 de ani sau pe cei cu risc mare de îmbolnăvire, după cum scrie The Moscow Times.

Această măsură, în vigoare în timpul primului şi celui de-al doilea val al epidemiei la Moscova, a fost ridicată la sfârşitul lunii ianuarie, dar o nouă explozie de cazuri este înregistrată în ultimele două săptămâni, în urma răspândirii variantei Delta a coronavirusului şi a ritmului lent de vaccinare.

Capitala rusă a înregistrat vineri 98 de decese din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore, un număr record de la începutul pandemiei. În total, 20.293 de noi cazuri de infecţii au fost raportate pe ansamblul ţării, dintre care 7.916 la Moscova.

Citeşte şi Moscova, afectată grav de noua tulpină mutantă a coronavirusului. Primarul capitalei Rusiei anunţă că este mai agresivă şi se răspândeşte mai repede

Primăria Moscovei a decretat săptămâna trecută vaccinarea obligatorie pentru persoanele din sfera serviciilor, reintroducând o serie de restricţii şi instituind un certificat de sănătate. Dar autorităţile municipale nu iau în calcul instituirea unei măsuri de izolare generală, de genul celei din primăvara anului trecut.

Mai multe regiuni au urmat exemplul Moscovei şi au reintrodus o serie de restricţii împotriva coronavirusului. Medicul sanitar şef al Rusiei, Anna Popova, a anunţat vineri că, începând de luni, vaccinarea pentru anumite categorii de persoane devine obligatorie în 18 regiuni din cadrul Federaţiei Ruse.

Campania de imunizare trenează în Rusia din decembrie pe fondul neîncrederii ruşilor în vaccinuri, în pofida apelurilor repetate ale preşedintelui Vladimir Putin.

Autorităţile ruse au permis angajatorilor să-i concedieze pe acei salariaţi care refuză să se vaccineze.

Conform ultimelor cifre, aproape 15% din populaţia Rusiei a primit cel puţin o doză de vaccin, potrivit site-ului web Gogov, care compilează date din regiuni şi din mass-media, în lipsa unor statistici oficiale naţionale.

Citeşte şi Moscova a declarat vaccinarea obligatorie pentru lucrătorii din mai multe industrii, după ce Putin spusese că măsura este „nerealistă şi imposibilă”

Rusia este, cu 132.064 de decese raportate de guvern, ţara europeană cea mai afectată de coronavirus.

Agenţia pentru statistică Rosstat, care operează cu o definiţie mult mai largă pentru decesele asociate COVID-19, a raportat circa 270.000 de decese în perioada de la începutul pandemiei şi sfârşitul lunii aprilie a.c.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT