După anii de flexibilitate maximă impusă de pandemie, munca la distanță nu mai este o regulă generală, ci a devenit un beneficiu diferențiat, acordat selectiv, în funcție de statutul profesional și valoarea adăugată a angajatului.
Potrivit unei analize publicate de revista Fortune, piața muncii intră într-o etapă definită de o „ierarhie hibridă”, în care majoritatea angajaților lucrează după un model mixt, iar munca 100% remote este rezervată unui segment restrâns. Companiile mari își consolidează politicile de prezență la birou, în timp ce flexibilitatea rămâne un instrument strategic folosit pentru retenția talentelor-cheie.
În acest context, Sander van ’t Noordende, CEO al Randstad, cea mai mare companie de servicii de resurse umane din lume, arată că echilibrul s-a stabilizat pentru majoritatea organizațiilor în jurul unui program hibrid. Acesta presupune prezența la birou timp de trei sau patru zile pe săptămână, cu una sau două zile lucrate de acasă, un compromis între cerințele manageriale și așteptările angajaților.
Cu toate acestea, flexibilitatea totală a devenit mult mai greu de obținut.
„Trebuie să fii foarte special pentru a putea solicita un loc de muncă 100% la distanță”, explică van ’t Noordende, subliniind că angajații care beneficiază de acest regim trebuie să aibă „abilități tehnologice speciale sau o anumită expertiză” care să le ofere un avantaj competitiv clar. Astfel, munca complet la distanță a trecut de la un drept larg acceptat la un simbol al statutului profesional.
Fenomenul este vizibil și în politicile recente ale unor giganți tehnologici. Companii precum Amazon sau Instagram au înăsprit regulile privind prezența fizică, solicitând angajaților să revină mai frecvent la birou. Această schimbare accentuează diferențele dintre angajații considerați indispensabili și restul forței de muncă. Cei cu performanțe ridicate, competențe rare sau roluri critice pot negocia în continuare condiții ultra-flexibile, în timp ce angajații obișnuiți sunt chemați înapoi în spațiile de lucru tradiționale.
Pe fondul încetinirii angajărilor și al reducerii bugetelor, angajatorii folosesc munca la distanță ca o „pârghie” de retenție. În locul unor creșteri salariale semnificative, flexibilitatea devine moneda de schimb pentru păstrarea specialiștilor greu de înlocuit. Experții în resurse umane susțin că această practică nu este fundamental diferită de oferirea unor bonusuri mai mari sau pachete preferențiale de beneficii pentru recruții de top, deși poate genera tensiuni și percepții de inechitate în interiorul organizațiilor.