Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti, redeschis publicului

Muzeul Colecţiilor de Artă a fost redeschis joi publicului bucureştean, după amplul program de consolidare şi renovare a clădirii şi restaurare a unor importante piese din patrimoniul muzeal.
Alina Costache
30 mai 2013, 10:26
Muzeul Colecţiilor de Artă din Bucureşti, redeschis publicului

Muzeul oferă patru colecţii noi aparţinând, printre alţii, lui Mircea Marosin, Radu Ionescu şi Adina Nanu.

Directorul muzeului, Dana Dragomir, a anunţat, cu ocazia deschiderii oficiale, că în lunile iunie şi iulie vor fi organizate programe pentru familii cu copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani.

Publicului adult le sunt oferite programele „Opera sub clar de…lupă” şi „Un ceas pentru artă”, însoţite de ghidaje tematice.

„Colecţiile noastre au toate genurile de artă. Este un altfel de muzeu, aranjat, pregătit să redea atmosfera pe care o are fiecare lucrare expusă în casa colecţionarului. Există colecţiile memoriale, cum ar fi cea a lui Iosif Iser. Am vrut să creăm un aer mai cald şi să păstrăm aerul de colecţie la ea acasă”, a spus Roxana Theodorescu, directorul general al Muzeului de Artă al României.

Aceasta a ţinut să precizeze că au fost pierdute şi 247 de lucrări, în urma unor hotărâri date în instanţă în legătură cu mai multe colecţii (colecţia Elena Dona).

Muzeul Colecţiilor de Artă a fost supus unui program de refacere încă din anul 1990 (corpul A – redeschis în 2013) şi în 2009 Corpurile B şi C.

Muzeul este un reper important al începuturilor arhitecturii moderne din Bucureşti, construcţie din 1812. El a fost inaugurat în 1978 ca secţie a Muzeului de Artă al României şi reuneşte donaţiile făcute de-a lungul anilor de colecţionari cu merite deosebite în păstrarea patrimoniului artistic.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Cifrele nu mint: cum a afectat gazonul sintetic din Finlanda jocul Universității Craiova
Capital.ro
Guvernul a adoptat noi măsuri de siguranță pentru piața de energie electrică. Transelectrica poate limita consumul între orele 19:00 și 23:00 dacă apar deficite în sistem
Playtech.ro
Topul orașelor în care merită să te muți în 2026. Unde găsești cea mai bună calitate a vieții
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Decizie privind cartea de identitate electronică. Guvernul a stabilit ce pot face românii care nu au actul
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România