NASA declară oficial „decesul” robotului Opportunity care a cercetat suprafaţa planetei Marte

NASA a informat miercuri că a pierdut robotul Opportunity, care a investigat suprafaţa planetei Marte timp de 15 ani, printre descoperirile sale cele mai remarcabile fiind indiciile privind existenţa apei pe Planeta Roşie, relatează EFE.
Iulian Tudor
14 feb. 2019, 09:10
NASA declară oficial

Potrivit cercetătorilor de la Agenţia Spaţială Americană, aparatul nu a supravieţuit uriaşei furtuni de nisip din vara trecută când s-a pierdut complet legătura cu robotul.

Se încheie astfel o misiune a cărei durată a fost complet neaşteptată, deoarece robotul a fost creat iniţial pentru a rezista pe suprafaţa planetei Marte timp de trei luni, cum a reamintit administratorul NASA, Jim Bridenstine, care ocupă acest post din aprilie 2018, fiind numit de preşedintele SUA, Donald Trump.

„Obiectivul era de a ne deplasa de-a lungul mai multor kilometri pe Marte şi de a supravieţui 90 de zile. Însă am rămas aici timp de peste 14 ani”, a subliniat Bridenstine.

Opportunity a oferit cercetătorilor o privire îndeaproape asupra planetei Marte, cum nu mai fusese văzută până atunci: roci dispuse în straturi care au rezistat eroziunii apei care se presupune că a existat din abundenţă pe această planetă cu milioane de ani în urmă, o condiţie indispensabilă pentru a face posibilă viaţa.

Datorită acestui aparat şi fratelui său geamăn Spirit, care ”s-a stins” în 2010, NASA a dispus de o prezenţă robotică continuă pe Marte timp de aproape 15 ani.

Însă miercuri seară, centrul de control al NASA a lansat un ultim semnal spre Opportunity şi având în vedere că nu a primit niciun răspuns a considerat acest ultim semnal o declaraţie oficială de „deces” al robotului şi a declarat drept încheiată misiunea spaţială a acestuia.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Atenție, Hagi! Viitoarea adversară a României a demis primul antrenor de la Campionatul Mondial
Capital.ro
Românii, peste media UE la ore lucrate: diferențe majore între statele europene
Playtech.ro
Cum poate să ardă o casă complet în mai puțin de o oră. Materialele de construcție care fac diferența în caz de incendiu
Adevarul
Un premier care a „sabotat implementarea planurilor NATO”?
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ștefan este tânărul șofer de TIR care și-a pierdut viața pe o autostradă din Cehia, alături de un coleg de breaslă: „Vei rămâne mereu în inimile noastre”
iamsport.ro
Nu l-au lăudat pe Nicolae Ceaușescu și au plătit scump! Primă absurdă pentru calificarea la Mondialul din 1970: ”Puteai să faci vreun gest nasol?”
MediaFlux
Lovitură pentru români! Adio, pensii și salarii!
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți