NASA: Lumea nu se va sfârşi în 2012 din cauza exploziilor solare VIDEO

Internetul este plin de predicţii pentru apocalipsa din 2012, însă un expert NASA a reuşit să dărâme cel puţin una din ele, aceea că o explozie solară gigantică va prăji Pământul.
Romania TV
13 nov. 2011, 08:54
NASA: Lumea nu se va sfârşi în 2012 din cauza exploziilor solare VIDEO

Dr. Alex Young, expert la Goddard Space Flight Center de la NASA, a declarat că nu trebuie să ne facem griji în privinţa soarelui pentru următoarele miliarde de ani şi mai ales în 2012.

„Înţelegem soarele suficient de bine, cu toată tehnologia pe care o avem. Multe sonde spaţiale îl monitorizează 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Astfel, ştim că o super-furtună solară care să prăjească Pământul nu o aibă loc„, a spus Young.

Acesta a precizat că tot ce ne poate face soarele este să ne ardă pielea, într-o zi fierbinte de vară. Soarele nu are suficientă energie pentru a trimite o minge de foc ucigaşă către Pământ, a mai spus cercetătorul.

Deşi exploziile solare au crescut ca număr şi intensitate în ultima vreme, este un lucru normal, care face parte din ciclul de 11 ani al stelei noastre, acum apropiindu-se de maxim.

„Nici cele mai mare evenimente solare din ultimii 10.000 de ani nu au fost suficiente pentru a distruge atmosfera Pământului (…) Trăim pe o planetă cu o atmosferă foarte densă, care opreşte toate radiaţiile periculoase produse de exploziile solare”, a explicat Young.

În afara atmosferei, există o barieră şi mai puternică: câmpurile magnetice, care se extind în spaţiu şi opresc mare parte din radiaţiile solare. Exploziile solare puternice pot produce pe Terra doar frumoasele aurore, la poli, sau pot afecta comunicaţiile prin sateliţi.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Prețurile abonamentelor din SuperLiga. Ce echipă vinde cel mai scump și cine e campioană la ticketing
Capital.ro
ANAF poate bloca conturile și pune sechestru pe bunuri. Se recuperează banii chiar și după 5 ani: Obligațiile fiscale nu dispar
Playtech.ro
La ce vârstă se pensionează militarii în România vs cei din statele NATO. Diferențe majore între sistemele de pensii. Cum le sunt calculate pensiile
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
Viorel Păunescu și Victor Pițurcă ar fi vrut să-l țepuiască pe Gigi Becali: ”Hai să-l ardem pe gâscanul din Pipera!”
MediaFlux
Sânzienele sau Drăgaica 2026. Obiceiuri și tradiții populare care trebuie respectate
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?