NASA pregăteşte o strategie pentru a apăra Pământul de impactul unor asteroizi

Un grup de cercetători ai NASA au pus la punct o strategie pentru a apăra Terra de posibilul impact al unor asteroizi, potrivit unui studiu prezentat marţi la o reuniune a organizaţiei American Physical Society (APS), relatează EFE.
Romania TV
17 apr. 2019, 16:35
NASA pregăteşte o strategie pentru a apăra Pământul de impactul unor asteroizi

„Dacă observăm un corp ceresc la doar câteva zile de impact, acest lucru ne limitează opţiunile, de aceea ne-am concentrat pe găsirea de corpuri cereşti când acestea se află la mare distanţă de Terra, pentru a avea la dispoziţie o perioadă cât mai mare de timp şi mai multe posibilităţi de acţiune”, a declarat Amy Mainzer, cercetător principal al NEOWISE la Laboratorul de propulsie al NASA.

Misiunea NEOWISE (Near-Earth Object Wide-field Infrared Survey Explorer) a NASA a descoperit 97 de obiecte necunoscute în sistemul nostru solar, dintre care zece au fost caracterizate ca „obiecte potenţial periculoase”. Lansat în 2009 ca parte a telescopului WISE, NEOWISE a identificat peste 35.000 de obiecte noi în sistemul solar.

Amy Mainzer, cercetătoarea principală a misiunii de „vânare” a asteroizilor de la Laboratorul din Pasadena (California), a subliniat că este o sarcina „dificilă” pe care a comparat-o cu cea a găsirii unei bucăţi de cărbune pe bolta neagră a cerului.

„Obiectele spaţiale (relativ) apropiate de Terra (NEO) sunt majoritatea foarte mici şi sunt foarte îndepărtate de noi în spaţiu”, a explicat ea. De asemenea, unele dintre aceste corpuri cereşti „sunt la fel de întunecate ca tonerul unei imprimante”, iar „detectarea lor pe suprafaţa întunecată a spaţiului este foarte dificilă”.

În loc de a utiliza lumina vizibilă pentru a percepe obiectele, echipa lui Mainzer a profitat de o caracteristică particulară a aşa-numitelor NEO: căldura lor. Asteroizii şi planetele se încălzesc de la Soare şi strălucesc intens pe longitudinea undei termice, ceea ce le face mai uşor de detectat cu telescopul NEOWISE.

Descoperirea proprietăţilor suprafeţei corpurilor NEO a ajutat-o pe Mainzer şi pe colegii ei să-şi facă o idee despre cât de mari sunt aceste obiecte şi din ce sunt formate, pentru a pune la punct detaliile acestei strategii defensive în cazul în care un NEO ar ameninţa Terra.

De exemplu, o strategie defensivă ar fi „împingerea” unui NEO departe de traiectoria sa de impact cu Terra, deşi pentru a calcula energia necesară acestei „împingeri” este necesară cunoaşterea detaliilor legate de masa, altfel spus dimensiunea şi componenţa, unui NEO.

Cercetătorii au propus NASA crearea unui nou telescop pentru a putea desfăşura „o activitate mult mai completă de localizare a asteroizilor şi de calculare a dimensiunilor lor” pentru a putea proteja astfel planeta noastră.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Otniela, experiența pe care puține femei ar face-o! A ieșit complet din zona de confort
Fanatik.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul în direct când a auzit primul 11 al FCSB cu Farul: „Un tâmpit!” Exclusiv
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție FIDELIS cu dobânzi de până la 7,5%. Investitorii pot cumpăra titluri de stat în lei și euro în luna august
Playtech.ro
Cât au plătit niște români pentru trei feluri de mâncare și băuturi în Thassos. Factura care a stârnit dezbateri: „Nu putem compara prețurile”
Adevarul
Românii care câștigă peste 20.000 de lei în mână pe lună: În ce domenii lucrează și cum au ajuns la aceste venituri
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier cu patru mașini pe A1! Traficul a fost deviat pe o singură bandă, în apropiere de Sibiu
iamsport.ro
Șumudică l-a ascultat pe Pancu și a dat verdictul: ”M-au surprins două lucruri!”
MediaFlux
Avertisment privind tusea care se prelungește. Simptomele care nu trebuie ignorate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România