Năstase scrie din „spaţiul de 4m²”: „Cât de superficială poate fi o rană la 1 mm de carotidă?”

Articolul publicat de Năstase se intitulează „Cum ar fi fost dacă…?”

„Au trecut 50 de zile. Pline cu semne de întrebare. Pline de tristeţe şi de revoltă. Am acceptat însă, în final, că există o altă voinţă – cea a destinului – mai puternică decât voinţa mea. Şi merg mai departe… Cu recunoştinţă pentru familie, pentru prietenii mei de la Jurnalul Naţional, pentru cei de la Antena 3, şi pentru mulţi alţii – cei care nu s-au întrebat nici o clipă cât de „superficială” poate fi o rană la distanţă de 1 mm de carotidă şi nici ce urme lasă în suflet un glonţ cu calibrul 38 special”, scrie fostul premier.

„Acum, instalat în spaţiul de 4m² „rezervat” mie, fără ostilitate, la celebrul penitenciar Jilava, prin respectarea tuturor regulilor, vreau să-mi demonstrez, în primul rând mie, că obiectivul celor care şi-au dorit „eliminarea mea din societate”, nu poate fi atins, libertatea însemnând şi (sau, poate, în primul rând) o chestiune interioară bazată pe gânduri şi pe sentimente”, susţine Adrian Năstase.

Titlul articolului sugerează o încercare de istorie contrafactuală, pornind de la situaţia în care actualul deţinut de la Jilava ar fi fost ales preşedinte al României în 2004. „Am recitit „Decalogul Preşedintelui”, angajamentul meu, din 2004, din campania la prezidenţiale, „pentru un mandat al dezvoltării şi modernizării României”, construit pe 10 piloni importanţi”, spune Năstase, precizând că îndeplinirea câtorva dintre obiectivele pe care şi le-a propus atunci ar fi evitat unele din problemele României de astăzi.

„Afirmam în urmă cu 8 ani: „Un preşedinte nu poate da exemplul unor decizii arbitrare, ticluite peste noapte şi ambalate în glazura priceperii la toate şi la tot. Conduita Preşedintelui nu poate încuraja atomizarea deciziilor şi voluntarismul în adoptarea lor – invocând auctorial autoritatea care i-a fost încredinţată”. Nu am avut dreptate să avertizez asupra acestor pericole?”, susţine astăzi Năstase, trecând în revistă întregul decalog ce urma să-i călăuzească eventuala preşedinţie.

„Îmi propuneam, în 2004, consolidarea dimensiunii strategice a unor proiecte sociale şi politice „prin eliberarea acţiunii politice de sub apăsarea termenului scurt, a constrângerilor zilei de azi”… Gândeam atunci (şi gândesc şi astăzi!): „Conduita şi răspunderea unui şef de stat incumbă abordări de fond, de largă perspectivă şi nu substituirea anticonstituţională a atribuţiilor curente pe care le au Guvernul şi administraţiile executive din teritoriu”. Nu aveam dreptate? Am fost, din păcate, o Casandră pe care puţini au ascultat-o…„, mai sscrie Năstase.

„Chiar dacă ştiu că este inutil, nu pot să nu mă întreb: „Cum ar fi fost dacă…?””, îşi încheie editorialul fostul premier.