NATO îi răspunde Rusiei: ROMÂNIA este un ALIAT de nădejde

România este un aliat de nădejde al NATO, iar NATO își apără toți aliații împotriva oricăror amenințări, a transmis miercuri Alianța Nord-Atlantică, reacționând la 'afirmațiile provocatoare' ale purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukașevici, la adresa României.
Filip Stan
08 apr. 2015, 18:28
NATO îi răspunde Rusiei: ROMÂNIA este un ALIAT de nădejde

„Oficiali ruși continuă să facă afirmații provocatoare, care sunt fără fundament, inadecvate și nu contribuie la stabilitatea și predictibilitatea în Europa”, a transmis NATO prin vocea adjunctului purtătorului de cuvânt, Carmen Romero.

„Rusia a încălcat dreptul internațional și nu și-a respectat angajamentele prevăzute în actul fondator NATO-Rusia prin acțiunile sale agresive din Ucraina. NATO este o alianță defensivă și continuă să acționeze respectându-și pe deplin angajamentele prevăzute în actul fondator”, a mai precizat Carmen Romero, într-o declarație remisă AGERPRES.

„Ca răspuns la acțiunile agresive ale Rusiei în Ucraina, ne-am sporit prezența militară în partea de est a Alianței noastre. Această prezență are un caracter rotativ și este departe de orice definiție rezonabilă a forțelor substanțiale de luptă. Toate măsurile noastre sunt defensive, proporționale și în linie cu angajamentele noastre internaționale”, a declarat Carmen Romero, care a adăugat că „România este un aliat de nădejde al NATO, iar NATO își va apăra toți aliații împotriva oricăror amenințări”.

Planurile NATO de a desfășura forțe militare în România, foarte aproape de frontiera cu Rusia, sunt ‘inadecvate’ și ‘conflictuale’, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Aleksandr Lukașevici, potrivit agenției oficiale ruse Sputnik.

„De fapt, asistăm la o transformare treptată a acestei țări (n.r. — România) într-un alt punct de sprijin pentru SUA și NATO în apropiere de frontiera cu Rusia. Am comentat în mod repetat astfel de pași ai statelor membre NATO, observând maniera conflictuală și evidențiind inadecvarea și caracterul redundant, atât din punct de vedere militar, cât și financiar”, a spus Lukașevici, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE rus, Guvernul român sacrifică securitatea regiunii prin faptul că acceptă desfășurarea de forțe militare ale blocului nord-atlantic.

„Cineva ar putea trage concluzia că actualele autorități române, pentru a-și spori ‘profilul’ în ochii strategilor străini, sunt dispuse să sacrifice stabilitatea în regiunea Mării Negre din motive tactice”, a mai afirmat Lukașevici, potrivit Sputnik.

La 2 aprilie, comentând de asemenea disponibilitatea României de a permite amplasarea de echipamente NATO pe teritoriul său, Lukașevici afirma că creșterea numărului trupelor NATO în Europa de Est este un pas periculos fără precedent și care încalcă acordurile Rusiei cu Alianța, relata agenția oficială rusă TASS.

El declara tot atunci că, dacă „guvernul României consideră că este posibil să sporească prezența NATO pe teritoriul său”, atunci „trebuie să își asume responsabilitatea pentru acest pas și consecințele pentru securitatea regiunii”.

Afirmațiile de săptămâna trecută ale purtătorului de cuvânt al MAE rus nu au rămas fără răspuns din partea oficialilor români.

Premierul Victor Ponta a transmis imediat, pe rețelele de socializare, că deciziile autorităților române sunt cele cele mai bune pentru România și partenerii săi. „Un răspuns foarte foarte foarte clar — DA, suntem conștienți că deciziile noastre sunt cele mai bune pentru România și partenerii nostri!!”, scria la 2 aprilie Ponta, făcând referire la declarația purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe.

La 3 aprilie, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, la rândul său, că România nu se simte intimidată de amenințările Rusiei și că protecția de către NATO a flancului estic este urmare a atitudinii Federației Ruse.

„Am luat notă de declarația pe care purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe a făcut-o, ca răspuns la o întrebare adresată de corespondentul Radio România Actualități la Moscova și ceea ce pot să vă spun foarte clar este faptul că măsurile pe care Alianța Nord-Atlantică le-a luat în urma deciziilor adoptate la summit-ul din Marea Britanie din septembrie anul trecut și care au fost implementate în urma deciziilor adoptate la ministerialele NATO de externe și apărare din decembrie și, respectiv, din februarie anul acesta sunt măsuri care au fost luate pentru protecția aliaților de pe flancul estic, în urma a ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, în Crimeea — ocuparea ilegală a Crimeii—, în urma susținerii de către Federația Rusă a separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei”, a afirmat ministrul român de Externe.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT