Nazare: Guvernul trebuie să publice memorandumul privind pierderea banilor europeni pentru autostrăzi

Deputatul democrat-liberal Alexandru Nazare, vicepreşedinte PDL, solicită Guvernului să facă publică situaţia fondurilor europene alocate construcţiei de autostrăzi, transmite Agerpres. El susţine că aceste fonduri sunt în pericol de a fi pierdute din cauza 'incompetenţei PSD şi PNL'.
Romania TV
28 apr. 2014, 12:34
Nazare: Guvernul trebuie să publice memorandumul privind pierderea banilor europeni pentru autostrăzi

‘După doi ani de zile de guvernare Ponta, aflăm astăzi că România riscă să piardă peste 1 miliard de euro din fondurile europene alocate pentru autostrăzi. Situaţia este extrem de gravă şi se datorează incompetenţei miniştrilor susţinuţi de PSD şi PNL care nu au fost capabili să vină cu proiecte noi şi s-au mulţumit să taie panglici pe autostrăzile începute de guvernările PDL. Pentru loturile 2, 3 şi 4 de la Lugoj-Deva şi pentru Timişoara-Lugoj lotul 2 a durat un an şi jumătate de la lansarea licitaţiei până la semnarea contractelor’, a declarat vicepreşedintele PDL, potrivit unui comunicat de presă.

Alexandru Nazare mai susţine că premierul Ponta şi ministrul Şova ‘propagă minciuni’ în ceea ce priveşte autostrada Sibiu-Piteşti: ‘În memorandumul aprobat în secret de Guvern se spune foarte clar că singurele tronsoane din Sibiu-Piteşti care vor fi realizate din alocarea 2014-2020 sunt Sibiu-Boiţa şi Piteşti-Curtea de Argeş-Râmnicu Vâlcea. Deci, vom avea autostrada completă Sibiu-Piteşti după 2020, nu aşa cum se lăudau Ponta şi Şova’, afirmă Nazare.

În opinia vicepreşedintelui democrat-liberal, soluţiile propuse de Dan Şova pentru absorbţie sunt considerate nerealiste chiar de Ministerul Fondurilor Europene, care atrage atenţia că acele contracte de autostrăzi cu termen în 2016 sau care abia urmează a fi licitate nu vor putea fi finalizate mai devreme de 31 decembrie 2015 şi atunci întreg proiectul nu mai poate fi decontat.

‘O altă soluţie minune identificată de Şova este cheltuirea a 90 de milioane de euro pentru studii de fezabilitate, studii care au un termen de valabilitate de doi ani şi pentru care apoi va trebui să plătim revizuiri când vom avea bani pentru execuţia lucrărilor’, a concluzionat deputatul PDL.

Eurodeputatul PDL Theodor Stolojan declara luni, după şedinţa BPN, că în memorandumul aprobat de către Guvernul României se propune construirea a 11 tronsoane de autostradă, din care lipseşte cel cuprins între Curtea de Argeş şi Boiţa, ‘adică tronsonul de pe Valea Jiului care trece munţii’.

‘Evident, nu putem accepta ideile domnului Dragnea şi ale altora că autostrada Bucureşti – Alexandria, care duce la domnul Dragnea, este mai importantă decât Piteşti – Sibiu. Reamintesc că şi uzinele Ford, şi uzina Dacia-Renault, principalii exportatori ai României la ora actuală, ne-au spus foarte limpede că au nevoie de această autostradă, dacă vrem ca aceste companii să rămână competitive, investiţiile să continue în aceste companii. Cei de la uzina Dacia-Renault au 350 de tiruri care zilnic pleacă şi vin dinspre graniţa de vest a României’, a afirmat Stolojan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluiri fără precedent: 10 decizii pe care le-a anunțat patronul FCSB
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit tragic pentru un cântăreț de 22 de ani! CJ Beach și-a pierdut viața la scurt timp după ce urcat pe scenă
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT