Neculai Onţanu, eliberat din arest

Neculai Onţanu va fi eliberat vineri din arest şi trecut sub control judiciar, informează România TV. Decizia Înaltei Curţi este definitivă.
Filip Stan
15 iul. 2016, 10:38
Neculai Onţanu, eliberat din arest

Instanța supremă a menținut o hotărâre a Curții de Apel București din 12 iulie, prin care a fost înlocuit arestul preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul lui Onțanu. Fostul primar se află în arest preventiv din data de 25 martie.

Aceeași soluție a fost luată și în cazul lui Toma Șutru, fost secretar al Consiliului Local al sectorului 2, în vreme ce avocata Loredana Radu scapă de arestul la domiciliu.

Decizia este definitivă.

Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis marți înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar în cazul fostului primar al sectorului 2, Neculai Onțanu, în dosarul în care acesta este judecat pentru luare de mită. Măsura a rămas definitivă vineri, în urma deiciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2007, Neculai Onțanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la un beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2.

Neculai Onțanu este acuzat că a pretins și primit, în mod indirect, o suprafață de 1.500 mp cu o valoare de piață estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 — o zonă rezidențială) și care a fost transferată de denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de fostul primar. Cele două persoane sunt Loredana Radu și Aurel Radu.

Terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onțanu ar fi fost revândut apoi fostului vicepremier Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obținut de la Primăria sectorului 2 o autorizație de construcție pentru un imobil cu 10 etaje, care ulterior a și fost ridicat.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Final teribil în meciul lui KuPS înaintea returului cu Universitatea Craiova! Ce s-a întâmplat în prelungiri. Video
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Testul de geometrie care îi încurcă pe mulți adulți. Poți identifica toate formele în 35 de secunde?
Adevarul
Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Atac devastator la Cătălin Moroșanu: ”Eu mi-am făcut numele în ring, tu la TV, pe chiloțăreală! Nu te compari cu mine”
MediaFlux
Taxele de drum se schimbă de la 31 august. Ce presupune sistemul TollRo
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat