Negocieri pentru viitorul guvern: PNL nu s-ar opune unei variante fără Ilie Bolojan premier / Elena Lasconi ar accepta un prim-ministru de la PSD / Rareș Bogdan s-a răzgândit și vrea liberalii la guvernare

Scrutinul de duminică a dat viitoarea configurație a Parlamentului și a deschis totodată negocierile pentru formarea viitorului guvern, cu atât mai complicate cu cât se suprapun cu discuțiile privind susținerea Elenei Lasconi în turul 2 al prezidențialelor.
Irina Dumitrescu
03 dec. 2024, 13:51
Negocieri pentru viitorul guvern: PNL nu s-ar opune unei variante fără Ilie Bolojan premier / Elena Lasconi ar accepta un prim-ministru de la PSD / Rareș Bogdan s-a răzgândit și vrea liberalii la guvernare

Dincolo de ambiții și condiționări, punctul comun al variantelor dorite de partidele pro-europene este formarea unui guvern care să mențină linia UE + NATO a României.

Liberalii au avut, marți, ședință a Biroului Politic Național, la care s-au discutat, potrivit surselor antena3, două variante pentru negocierile privind viitorul Executiv. Prima variantă îl are premier pe Ilie Bolojan, iar în cea de-a doua liberalii nu vor fotoliul de prim-ministru, cu condiţia ca măsurile preşedintelui interimar al PNL pentru reformarea clasei politice să fie aplicate.

Așadar, PNL vrea la guvernare, lucru confirmat mai nou și de fostul prim-vicepreședinte Rareș Bogdan, care, marți, a renunțat și la funcţia de preşedinte interimar al PNL Diaspora. Același Rareș Bogdan era de părere, duminică seara, că PNL ar trebui să stea în opoziție în următorul an. ”Să lăsăm PSD să guverneze cu AUR sau cu cine or dori ei. Să ne ducem iar în brațele PSD înseamnă că nu am învățat nimic și că suntem complet cretini”, spune el, după închidere urnelor.

Cred că pentru situaţia actuală, la ceea ce se anunţă anul viitor – şi sunt unul dintre cei care ştiu cifrele şi, fiind la Bruxelles, am datele care nu sunt cele mai nici măcar rezonabile, nici măcar optimiste pentru România – ar trebui să fim cât se poate de maturi, cât se poate de echilibraţi, războiul între noi nu ne-a dus la nimic bun. PSD a luat cel mai mic scor din ultimii 35 de ani, PNL a luat un scor pe care îl aveam când erau neunite cele două partide, deci unul mic de 15%. Cred că în momentul acesta ar trebui să fim cât se poate de maturi, românii aşteaptă maturitate, să înţelegem votul românilor, să nu mai umblăm cu moşmondele. (…) Maturitate înseamnă ca cele patru partide proeuropene să se pună la masă cât mai repede cu putinţă şi să dea o soluţie pentru guvernarea României„, a spus Rareş Bogdan, la Palatul Parlamentului, înainte de şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

După ședința de marți. interimarul de la șefia PNL, Ilie Bolojan, a anunţat că pentru a asigura stabilitate în guvernare, liberalii vor susţine formarea unei coaliţii care să asigure o majoritate parlamentară. ”Pentru a asigura o stabilitate în guvernarea ţării noastre, pentru a moderniza România, pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor în ţata noastră, PNL va susţine formarea unei coaliţii, participând la discuţie cu forţele politice democratice, pentru a asigura o majoritate parlamentară. Forţele politice înseamnă PSD, UDMR, USR şi minorităţi”, a spus Bolojan.

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marţi, despre o renunţarea din partea PNL la poziţia de premier, într-o coaliţie, ţinând cont de rezultatul alegerilor parlamentare, că dacă sunt realişti, nu pot să nege o evidenţă a ponderilor şi asta trebuie să fie un semn de realism, ca atunci când intri într-o coaliţie, să îţi dimensionezi corect forţele. El a mai spus că nu trebuie să fie o persoană anume premier, îţi trebuie echipe puternice în guvernare, îţi trebuie profesionişti, îţi trebuie un program clar al coaliţiei, pe luni, pe proiecte vitale, care să asigure că această coaliţei funcţionează pe încredere şi ai nevoie de o susţinere parlamentară.

Suntem în situaţia în care fiecare partid decide ceea ce face în aceste zile. PNL nu va juca la două capete şi cred că este o chestiune de respect nu doar pentru ţara noastră dar şi pentru alegătorii noştri”, a arătat Bolojan.

Tot marți se întâlnesc Elena Lasconi și Marcel Ciolacu. Candidata USR pentru Cotroceni caută, și la social-democrați, suport pentru turul 2 al prezidențialelor și pentru formarea unei coaliții pro-europene.

Posibil consens pentru guvern de uniune națională pro-european

Lasconi declara, luni, că este deschisă inclusiv variantei unui guvern de uniune națională cu premier PSD sau condus de un tehnocrat. ”Ar fi bine să avem un guvern de uniune națională pro-european”, a spus șefa USR.

Lasconi a arătat că „oamenii au decis duminică şi trebuie să facă parte din acest guvern PSD, PNL, USR şi UDMR.”, a declarat Elena Lasconi.

Elena Lasconi ar urma să discute marți și cu liderii UDMR. În ce-i privește pe aceștia, e sigur că ei susțin, la rândul lor, drumul european al României, însă, potrivit unor surse politice, nu ar susține și varianta Bolojan premier.

Citește și New York Times vorbește despre ”îngrijorări cu privire la stabilitatea și angajamentele României față de alianța occidentală”

Dinspre liderul UDMR, Kelemen Hunor, știm deja că n-ar fi de acord cu un guvern minoritar, format din PNL, USR şi UDMR, pe motiv că acesta nu ar rezista mai mult de un an.

Oricum, Elena Lasconi a vorbit la telefon, marți, cu Kelemen Hunor, iar joi ar urma să discute și față în față, spun aceleași surse.

Șefa USR a mai spus că, potrivit votului dat de români duminică, din viitorul guvern trebuie să facă parte PSD, PNL, USR şi UDMR.

La partidul care a câștigat cele mai multe voturi în scrutinul parlamentar, PSD, lucrurile sunt destul de neclare în privința susținerii Elenei Lasconi în turul 2 pentru Cotroceni. O tabără vrea ca PSD să o susțină pe șefa USR și să facă public acest lucru, iar o alta ar vrea contrariul. Așa stând lucrurile, șeful PSD, Marcel Ciolacu, a evitat, luni, să dea un răspuns ferm pe acest subiect, după discuțiile din interiorul PSD.

Cât privește viitorul guvern, liderii PSD au discutat mai multe scenarii, dependente și de cine va ajunge la Cotroceni. În varianta Călin Georgescu președinte, se anticipează că acesta va dori un premier tehnocrat, iar dacă Elena Lasconi ajunge președinte, social-democrații se așteaptă să facă parte din viitoarea coaliție de guvernare pro-europeană.

Citește și Vasile Bănescu îl scoate pe Călin Georgescu la lecţia de religie: „Razne sapienţiale de cler şi popor seducătoare”

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat, de fapt, la prima întâlnire dintre Giovanni Becali și Mircea Lucescu, acum 56 de ani: „I-am dat valută!”
Capital.ro
Construcții ilegale în mediul urban. Primăria le va demola. Reguli și amenzi pentru cine crește păsări la oraș
Playtech.ro
Concediul medical în Codul Muncii. De ce se suspendă contractul de muncă, situații exacte
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii să îi lase să moară”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
Discurs-manifest după dispariția lui Mircea Lucescu: ”Nu presa l-a ucis! El a vrut să moară în fotbal, și-a ales destinul, iar FRF l-a încurajat”
MediaFlux
Ultimele cuvinte rostite de Răzvan Lucescu, în timpul slujbei de înmormântare a tatălui său. Cum se simțea Mircea Lucescu în ultima perioadă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj