Neînţelegeri la nivel înalt: Platini îl critică pe Blatter

Preşedintele UEFA, Michel Platini, care a primit, marţi, premiul Giacinto Facchetti, l-a criticat pe Joseph Blatter, conducătorul FIFA, pentru faptul că respinge ideea introducerii arbitrilor suplimentari la meciurile internaţionale, "doar pentru că nu a fost a lui", informează Gazzetta dello Sport.
Romania TV
16 nov. 2011, 06:21
Neînţelegeri la nivel înalt: Platini îl critică pe Blatter

„Fotbalul trebuie să fie uman, nu tehnologic. Eu sunt contra introducerii tehnologiei în sport, în general, şi în fotbal în special. Toţi cei care urmăresc meciurile la TV cred că în fotbal se poate face dreptate doar bazându-te pe tehnologie, însă eu nu cred asta. Arbitrii trebuie ajutaţi să ia deciziile cele mai bune, iar împreună cu International Board (Ifab) am decis să introducem doi arbitri suplimentari în Liga Campionilor şi totul merge bine, nu sunt probleme. La finalul Euro-2012, va exista o reuniune a Ifab şi vom vedea ce vom decide împreună cu FIFA. Pe Blatter nu l-au convins arbitrii suplimentari? Ce să spun, nu a fost ideea sa. Collina (n.r. – fostul arbitru italian Pierluigi Collina) a spus că arbitrii europeni încep să aibă multă încredere în acest sistem, acum depinde de FIFA şi de Ifab”, a spus Michel Platini pentru Gazzetta dello Sport.

Michel Platini a vorbit şi despre principiul fair-play-ului financiar, spunând că „băncile nu ar trebui să împrumute bani milionarilor atât timp cât există oameni care mor de foame”.

„Este un lucru important. Într-un moment economic atât de dificil pentru toţi, nu pot înţelege cum există cluburi de fotbal care au deficite financiare de 1,4 miliarde de euro în Europa. Echipele nu trebuie să cheltuie mai mult decât produc. Există dorinţa de a spune stop. Nu mai putem continua aşa, băncile nu ar trebui să împrumute bani milionarilor atât timp cât există oameni care mor de foame. Fair-play-ul financiar are o valoare etică”, a mai spus Platini.

Pe de altă parte, Platini a declarat că argentinianul Lionel Messi va depăşi recordul său de trei trofee Balonul de Aur: „Messi (care are două Baloane de Aur) îmi va depăşi recordul. Eu am făcut ce am putut, însă vremurile s-au schimbat: el a venit la Barcelona când avea 13 ani, iar eu am ajuns la Juventus la 27 de ani”.

Michel Platini a primit Premiul Giacinto Facchetti, înfiinţat în 2006 de Gazzetta dello Sport în memoria fostului căpitan al formaţiei Internazionale Milano şi al naţionalei Italiei, decedat în septembrie 2006. Premiul recompensează o personalitate din lumea fotbalului a cărei carieră este exemplară.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cine e antrenorul „bombardier”?! Caz șocant la FCSB: „Mi-a răspuns de pe mail-ul clubului”
Capital.ro
Prognoza meteo 15 noiembrie. Ninsori și rafale de vânt de până la 80 km/h. Unde ninge și cât de mult scad temperaturile
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România