Neurochirurgul-preot Ștefan Mindea, care l-a operat pe Becali, trimis în judecată pentru înșelăciune. Medicul, care se pretindea profesor la o celebră universitate din SUA, ar fi indus în eroare un pacient pentru a obține sume importante de bani

Neurochirurgul-preot Ștefan Mindea, cel la care Gigi Becali a apelat în toamna anului 2025 pentru o operație la nivelul coloanei cervicale, a fost trimis în judecată pentru înșelăciune. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, medicul ar fi indus în eroare un pacient pentru a obține sume importante de bani.
Irina Dumitrescu
08 apr. 2026, 15:34
Neurochirurgul-preot Ștefan Mindea, care l-a operat pe Becali, trimis în judecată pentru înșelăciune. Medicul, care se pretindea profesor la o celebră universitate din SUA, ar fi indus în eroare un pacient pentru a obține sume importante de bani

În noiembrie 2022, neurochirurgul-preot Ștefan Mindea ar fi prezentat în mod eronat o intervenție chirurgicală denumită „ULTRA”, pentru a convinge un pacient să accepte tratamentul într-o clinică privată din Constanța. Un tratament, de altfel, extrem de costisitor. Pentru a câștiga încrederea pacientului, medicul ar fi adus în discuție competențele sale, invocând titluri academice pe care nu le deținea, inclusiv cel de profesor universitar la Universitatea Stanford din California și coordonator al unui departament de neurochirurgie din cadrul aceleiași instituții.

Anchetatorii spun, însă, că procedura la care a fost supus respectivul pacient nu ar fi avut nimic de-a face cu prezentarea inițială făcută de medic.

Mindea este acuzat că i-ar fi vândut pacientului o membrană biologică prezentată drept „indispensabilă” pentru tratament, la un preț de 21.316 lei, deși prețul real al respectivei membrane nu era mai mare de 187 de lei. Totodată, medicul l-a convins pe pacient să cumpere membrana Lyoplant de la el sub pretextul că ar fi fost singurul distribuitor al acestui produs în România.

Citeste si Gigi Becali, declarații la doar câteva ore după ce a fost operat de neurochirurgul preot: „Când te lași în mâinile Domnului nu-ți mai e frică de nimic. Am luat 4 frați cu mine, călugării mei”

Procurorii notează, de asemenea, că pacientul a primit informații eronate și despre o procedură de infiltrații, despre care medicul ar fi susținut că este realizată sub ghidaj tomografic în timp real și că are o rată de succes de 85-87%. În realitate, susțin anchetatorii, infiltrațiile nu au fost efectuate sub scanare în timp real, iar șansele de succes ar fi fost de aproximativ 30%.

Procedura efectuată în concret având o rată de răspuns de 30%, aspecte care au determinat-o pe persoana vătămată să acceseze serviciile medicale ale inculpatului, cu consecința producerii unei pagube în cuantum de 5.250 de lei, reprezentând costul infiltrațiilor sub ghidaj CT, respectiv 21.316 lei, reprezentând prețul de achiziție al produsului Lyoplant”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Neurochirurgul-preot Ștefan Mindea respinge acuzațiile

Dr Ștefan Mindea neagă acuzațiile și susține că pacientul a fost informat corect înainte de a accepta tratamentul, pe care l-a acceptat fără să fi fost constrâns potrivit Observatornews.ro.

Nu există nicio condamnare. Nu există nicio concluzie definitivă. Există doar acuzații din partea unui pacient. În medicină, nu există constrângere. Există alegere informată. După aceea, ca în orice act medical, evoluția poate fi diferită. Dar trebuie spus foarte clar: un rezultat diferit nu înseamnă înșelăciune, un rezultat diferit nu înseamnă malpraxis. Un pacient nemulțumit nu poate rescrie realitatea medicală”, a declarat medicul pentru sursa citată.

Citeste si Cine este neurochirurgul preot care l-a operat pe Gigi Becali. Doctorul Ştefan Mindea mânuieşte bisturiul în timp ce ascultă în surdină acatistul Sfântului Ierarh Nectarie

Mindea a afirmat, totodată, că i se pare nedrept ca întreaga sa activitate să fie redusă la un caz izolat.

Activitatea mea nu se definește printr-un caz izolat. Este profund incorect ca o situație individuală să fie transformată într-o campanie publică fără context complet”, a declarat acesta.

Ștefan Mindea este și absolvent de Teologie

Ștefan Mindea a absolvit nu doar Medicina, ci și Teologia și, în 2014, a fost hirotonit de Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. Acesta este diacon la Biserica Naşterea Maicii Domnului din Constanţa.

Într-un interviu mai vechi, medicul preot spunea că rugăciunea îl însoţeşte şi în sala de operaţie, el obișnuind să opereze în timp ce din boxe se aude în surdină acatistul Sfântului Ierarh Nectarie.

Nu există intervenţie operatorie fără să fac semnul crucii pe locul de incizie şi întotdeauna la noi în sală, luni cu precădere, se cântă psalmi, slujbe şi este o atmosferă foarte ok”, afirma doctorul Mindea.

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Karlo Muhar rupe tăcerea: „Şi eu am fost surprins de câţi bani mi-a oferit patronul Varga ca să NU merg la FCSB! Aşa am ajuns la CFR Cluj cu cel mai mare salariu din SuperLiga.” Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat