Nicolae Ciucă, despre preţul carburanţilor: „Am luat măsura pe care ne-o permitem”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că s-a considerat că este necesar să avem o abordare cât se poate de echitabilă faţă de toţi jucătorii în domeniu.
Filip Stan
24 iun. 2022, 06:23
Nicolae Ciucă, despre preţul carburanţilor:

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că decizia de reducere cu 50 de bani a preţului carburanţilor a fost luată după o analiză a specialiştilor şi că a considerat necesar să existe o abordare echitabilă pentru toţi jucătorii din domeniu. În plus, premierul a precizat că s-a căutat o soluţie pe care România şi-o permite.

Nicolae Ciucă a declarat că reducerea de 50 de bani pe litru la carburanţi se va putea vedea pe bonul fiscal. ”În analiza care s-a făcut la nivelul specialiştilor, am putut să luăm această decizie ca începând cu 1 iulie pe o perioadă de 3 luni de zile să asigurăm o reducere a preţului la pompă cu 50 de bani şi chestiunea aceasta se va vedea direct pe bonul fiscal. Deducerea se va vedea pe bonul fiscal, fără să fie nevoie de alte artificii birocratice. Ministerul Finanţelor, împreună cu Ministerul Energiei, au identificat mecanismele necesare. Ele urmează să fie puse în practică procedural, astfel încât printr-un act normativ emis la nivelul Guvernului să putem să şi reglementăm decizia pe care am luat-o astăzi”, a declarat Nicolae Ciucă.

Scandal în coaliție: PSD nu este de acord cu măsura lui Nicolae Ciucă privind compensarea combustibilului

Premierul a declarat că s-a ajuns la concluzia că este nevoie de o măsură echitabilă pentru toată lumea. ”Am considerat că este necesar să avem o abordare cât se poate de echitabilă faţă de toţi jucătorii în domeniu şi am ajuns la o concluzie clară că este nevoie de o măsură cât se poate de echitabilă şi de o măsură prin care să protejăm cetăţenii, să protejăm economia şi, de asemenea, să putem să luăm o măsură pe care ne-o permitem, pentru că aici discutăm de o serie întreagă de crize care afectează atât cetăţenii, care afectează economia, care afectează viaţa noastră de zi cu zi şi pe care Guvernul trebuie să le gestioneze şi să ia măsuri”, a declarat Nicolae Ciucă.

EXCLUSIV | Ministrul Muncii, anunţ important despre voucherele sociale. Ce trebuie să facă neapărat românii pentru a primi ajutorul de 250 de lei

Prim-ministrul a explicat că în decizia luată s-a ţinut cont şi de exemplele din alte ţări. ”Am ţinut cont şi de exemplele şi modelele care au fost aplicate în alte ţări. Astăzi este nevoie de măsuri echilibrate şi putem să vedem în ţările vecine ce se întâmplă atunci când intervii brusc cu măsuri care produc efecte nedorite în economia acestei activităţi specifice de asigurare a produselor petroliere. Şi fiind vorba de o piaţă liberă, ştim cu toţii că există şi o reacţie a pieţei. (…) Cred că mai important decât orice în momentul de faţă este să asigurăm stabilitatea şi să asigurăm echilibrul din toate punctele de vedere. O abordare politicianistă în astfel de situaţii este total neproductivă şi nu cred că cetăţenii români merită să fie păcăliţi să li se inducă aşteptări care ulterior să nu se întâmple. Am preferat de fiecare dată să vorbesc mai puţin, să apar mai puţin în expunerea aceasta media şi să fac ceea ce am de făcut pentru că o astfel de situaţie se gestionează cu foarte mult discernământ, cu foarte mult efort de echipă şi cu oameni care înţeleg cu adevărat care este situaţia”, a declarat Ciucă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ce a schimbat Hagi fundamental pentru victoria cu Polonia? Parțial, s-a schimbat pe el însuși. Analiza lui Ștefan Beldie
Capital.ro
Ai plătit aceeași taxă de două ori? Statul îți poate restitui banii, dar există o condiție importantă
Playtech.ro
Ai accelerat pentru a lăsa ambulanța să treacă? Situația în care poți fi amendat, chiar dacă ai vrut să ajuți
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România