Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu Maia Sandu: „Republica Moldova poate conta pe sprijinul nostru, atât de la Bucureşti, cât şi la Bruxelles”

Premierul Nicolae Ciucă se află vineri, la Chişinău, pentru o vizită de lucru de o zi în Republica Moldova, timp în care s-a întâlnit cu omolugul său Natalia Gavriliţa, dar şi cu preşedintele Maia Sandu.
Filip Stan
11 feb. 2022, 19:32
Nicolae Ciucă, după întâlnirea cu Maia Sandu:

Premierul Nicolae Ciucă a transmis preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, cu care a purtat discuţii, vineri, în cadrul vizitei efectuate la Chişinău, susţinerea deplină pentru derularea măsurilor de reformă, îndeosebi în domeniul statului de drept.

„Mulţumesc preşedintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pentru discuţia deosebit de valoroasă pe care am avut-o astăzi! Am asigurat-o că Republica Moldova poate conta pe sprijinul nostru, atât de la Bucureşti, cât şi la Bruxelles, şi am transmis susţinerea deplină pentru derularea măsurilor de reformă, îndeosebi în domeniul statului de drept.

Am apreciat eforturile remarcabile în direcţia reformei justiţiei şi combaterii corupţiei, care situează Republica Moldova într-o poziţie favorabilă în privinţa parcursului european. Am deplină încredere că vom păstra dialogul strâns în ceea ce priveşte promovarea obiectivelor şi demersurilor Republicii Moldova în relaţia cu Uniunea Europeană, cât şi în implementarea proiectelor comune în beneficiul cetăţenilor”, a afirmat Nicolae Ciucă, vineri, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

Nicolae Ciucă, despre criza din Ucraina: „Traversăm în prezent un moment regional complicat”

„Traversăm în prezent un moment regional complicat, cu o deteriorare semnificativă a mediului de securitate. Asistăm la o desfăşurare masivă de forţe militare şi echipamente ruseşti, ceea ce reprezintă cea mai mare desfăşurare după încheierea Războiului Rece.

Sunt evoluţii care vin pe un fond de securitate deja complicat în regiune, marcat inclusiv de persistenţa conflictelor prelungite, inclusiv cel din regiunea transnistreană.

Acestea au un efect profund destabilizator, amplificând instabilitatea regională şi generând riscuri de securitate pentru integritatea teritorială şi suveranitatea statelor afectate.

Contextul complicat de securitate îndeamnă totodată la măsuri coerente şi ample de întărire a rezilienţei statului în faţa posibilelor ameninţări care nu îmbracă numai forma explicit militară. Vorbim de riscul acţiunilor hibride, al ameninţărilor cibernetice, al vulnerabilităţilor care pot fi exploatate cum este cazul aprovizionării cu energie şi gaze”, a mai spus Ciucă, după întâlnirea cu premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţă.

Citeşte şi: Şeful NATO, avertisment pentru România. „Există un risc real ca Rusia să invadeze Ucraina”

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Antrenoarea de tenis care predă lecții în pantofi cu toc a generat mari controverse. Imaginile cu ea au devenit virale pe internet
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Motivul pentru care lifturile au oglinzi, explicat de experţi. Nu sunt doar de decor, au o funcţie ascunsă
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Nicu Gheară l-a scos din infern, după scandalul care l-a rupt de Gigi Becali: ”Toți mă împingeau în groapă”
MediaFlux
Nicușor Dan anunță un referendum care zdruncină totul. Ce vrea președintele
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet