Nicolae Ciucă își prezintă bilanțul ca premier: salariul minim crescut cu 30%, punctul de pensie cu 24%, plafonarea prețului energiei electrice

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a prezentat ceea ce a numit zece realizări ale mandatului său de prim-ministru, printre acestea aflându-se creşterea salariului minim cu 30%, majorarea punctului de pensie cu 24%, plafonarea tarifelor la electricitate şi gaz, creşterea ratei de atragere a fondurilor europene de la 50 la 80%.
Mircea Filipescu
12 sept. 2024, 09:30
Nicolae Ciucă își prezintă bilanțul ca premier: salariul minim crescut cu 30%, punctul de pensie cu 24%, plafonarea prețului energiei electrice

”Ce aţi făcut, domnule Ciucă pentru ţară cât aţi fost prim-ministru?  Am să vă spun doar zece din câteva lucruri importante. Am crescut salariul minim cu 30%, am majorat punctul de pensie cu 24% şi alocaţiile pentru copii cu 20%. Am plafonat tarifele la electricitate şi gaz, am crescut rata de absorbţie a fondurilor europene de la 50% la aproape 80% în valoare nominală, 11,3 miliarde de euro.

În 2022, în timpul guvernării mele, investiţiile străine directe au atins nivelul record de 10, 4 miliarde de euro. Am deblocat exploatarea gazului românesc din Marea Neagră şi am creat cadrul legal pentru prosumatori”, a declarat Nicolae Ciucă, într-un clip postat pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Cutremur în Guvern. Demisie de ultimă oră. Un important ministru și-a anunțat plecarea

El a mai amintit că atunci când a fost premier a investit peste 65 de miliarde de lei prin Programul Anghel Saligny şi a distribuit peste 17 miliarde de lei pentru persoanele vulnerabile.

”În timpul guvernării mele, MCV a fost ridicat după aproape 15 ani de aşteptare. Am distribuit 17,3 miliarde de lei prin programul Sprijin pentru România pentru persoanele vulnerabile şi în mediul de afaceri. Am investit 65,5 miliarde de lei în dezvoltarea locală prin programul Anghel Saligny. Am dat în lucru peste 200 de kilometri de autostrăzi şi drumuri expres. Iată infrastructura continuă să se dezvolte. Am aprobat aderarea la OCDE şi am făcut paşi esenţiali în acest sens”, a mai afirmat preşedintele PNL.

Citește și: Elena Lasconi, prinsă cu Serviciile. Silviu Mănăstire răspunde la provocarea cu detectorul de minciuni: „Mergem 100%. Apoi o dau în judecată”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT