Nicolae Robu, primarul Timişoarei, audiat la poliţie în cazul porţii de la intrarea în oraş care a căzut şi a ucis un şofer

Nicolae Robu, primarul municipiului Timişoara, şi viceprimarul Dan Diaconu, ambii de la PNL, au fost audiaţi la Poliţie, vineri, în cazul porţii de peste 50.000 de euro care se afla la ieşire din Timişoara şi care în timpul furtunii din luna septembrie anul trecut a căzut peste maşina unui tânăr. În urma incidentului, tânărul şi-a pierdut viaţa.
Romania TV
26 ian. 2018, 09:48
Nicolae Robu, primarul Timişoarei, audiat la poliţie în cazul porţii de la intrarea în oraş care a căzut şi a ucis un şofer

Primarul Nicolae Robu şi viceprimarul Dan Diaconu au fost vineri la audieri în dosarul penal deschis de poliţişti în cazul porţii de la intrarea în oraş, pe Calea Lugojului, care a căzut peste o maşină, în timpul unei furtuni, omorând un tânăr, potrivit unor surse din cadrul Poliţiei Timiş, citate de News.ro.

Robu a spus că nu este un lucru neobişnuit ca primarul să fie şi el audiat, susţinând că el nu are nicio responsabilitate în acest caz.

„I se pare cuiva ceva nefiresc ca primarul să fie şi el întrebat despre acel obiectiv care a produs o victimă, sigur, nu se ştie din cauza cui. Nu putem să aruncăm cu învinuiri asupra oamenilor. S-a pierdut o viaţă de om acolo. Viceprimarul a fost şi el întrebat pentru că autorizaţia de construcţie e semnată de el, eu nu am nicio semnatură acolo. La noi se face atâta tam-tam când cineva cu funcţii trebuie să dea cu subsemnatul cum se zice. E normal, depune unul o plangere, păi ce trebuie să facă procurorul? Normal că trebuie să clarifice”, a declarat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.

Primarul a mai spus că iniţial el a dorit demolarea porţilor de intrare în oraş.

„M-au întrebat ce ştiu eu despre istoria acelei porţi. Le-am spus ce am spus şi public, că nu ştiu altceva. Au apărut discuţii la un moment dat cât de urâte sunt porţile de intrare în oraş. Prima mea reacţie a fost să demolăm. Am şi desfinţat pe Calea Şagului. Pe Girocului e încă în picioare că e reţeaua de gaz. Cand a venit vorba de cele două, cea de pe Calea Aradului şi cea de pe Calea Lugojului, mi s-a adus la cunoştinţă că sunt solide”, a declarat Robu.

Edilul a mai spus că s-a făcut expertiză, iar în urma acesteia s-a decis ca cele două porţi să fie renovate, însa Robu a ţinut să precizeze că el nu s-a implicat deloc.

„S-a făcut expertiza de rigoare şi a apărut un număr de operaţii care erau permise, chiar recomandate în raportul de expertiză. Am spus bun, le facem. (…) Nu am fost implicat deloc, mi se mai spunea că e aproape gata şi că cele două porţi arată frumos. A fost publicare pe SEAP. Era în limitele valorice care permit atribuire directă, dar s-a făcut cu anunţ public. Habar nu am de detalii că nu m-am implicat niciodată în atribuiri. Niciodată nu am cerut nimănui să încalce legea. Unele lucruri făcute de om nu rezistă. De ce trebuie să privim că s-a prăbuşit poarta din cauza unei erori umane? Păcat că s-a pierdut o viaţă de om şi daca e cineva vinovat, să răspundă”, a mai spus primarul.

Întrebat dacă se simte responsabil de pierderea unei vieţi omeneşti, Robu a spus că nu este el cel responsabil.

„Cum aş putea să mă simt eu responsabil pentru ce s-a întâmplat?”, a declarat Robu care a adăugat că lucrarea la poarta de intrare de pe Calea Lugojului a fost una de cosmetizare.

„S-a făcut o intervenţie de cosmetizare. Ştiţi bine că îţi trebuie autorizaţie de construcţie şi dacă pui o firmă pe clădire. Dacă se prabuşeşte construcţia la o furtună e pentru că a fost pusă firma? Nu îl acuz pe unul că din cauza lui s-a pierdut viaţa unui om”, a mai precizat primarul.

În 17 septembrie 2017, o furtună puternică a doborât poarta de intrare în oraş, pe Calea Lugojului, care fusese reabilitată cu 50.000 euro, peste maşina unui tânăr care se adăpostea de vântul puternic, la marginea şoselei. În cădere, poarta l-a omorât pe bărbat.

Poliţia a deschis atunci un dosar penal pentru ucidere din culpă.

De asemenea, Primăria Timişoara a dispus o expertiză a lucrărilor la acea poartă.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Cum și-a pregătit Mădălina Apostol sfârșitul! Unde și-a lăsat fetița și ce i-a spus înainte de a face gestul necugetat. Dezvăluiri exclusive!
Fanatik.ro
Primele impresii după debutul lui Denis Drăguș la FCSB! ”La un milion salariu, nu ai voie să fii timorat”
Capital.ro
Regulă pentru românii care stau la curte. Ce copaci nu pot fi tăiați fără aprobare? Amenzile ajung până la 5.000 de lei
Playtech.ro
Locuința cu 4 camere pe care ANAF o vinde la prețul unei mașini second-hand. Are peste 100 mp
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Mădălinei Apostol despre familia ei. Mesajul care îi tulbură acum pe cei care au cunoscut-o: „Doar ea mi-a mai rămas. Copiii mei și ea”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr de 19 ani a făcut pagubă pe Calea București din Craiova, după ce a intrat cu mașina în trei florării
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Dantes Nicolae Bratu, noul șef vechi al Inspecției Muncii, prins cu mașina burdușită de plocoane! Adjuncții de la ITM-urile din țară i-au adus cadouri direct la portbagaj | Foto și Video Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte