Nicolae Vlad este ucigaşul japonezei. Testele ADN îl indică drept autor al crimei

Rezultatele expertizelor ADN, realizate de specialişti ai Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) "Mina Minovici", îl indică drept autor al uciderii japonezei pe Nicolae Vlad, informează România TV.
Romania TV
05 sept. 2012, 09:14
Nicolae Vlad este ucigaşul japonezei. Testele ADN îl indică drept autor al crimei

Anchetatorii au dispus în cazul lui Vlad Nicolae (26 de ani) – arestat pentru uciderea studentei japoneze – efectuarea a trei expertize ADN, rezultatele acestora confirmându-l ca autor, susţin surse din poliţie, citate de Mediafax.

„Este o probă concludentă, este pertinentă şi magistraţii vor avea în vedere această probă. Poate să primească până la 25 de ani de închisoare. Apărarea e greu de făcut, pedeapsa va fi, zic eu, orientată spre maxim”, a declarat, la România TV, Bogdan Bărbuceanu, avocat.

Un raport oficial urmează să fie transmis de INML Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care investighează crima.

Potrivit procurorului general Laura Codruţa Kovesi, rezultatele expertizei medico-legale indică faptul că Nicolae Vlad este vinovat şi de lovirea, violarea şi tâlhărirea unei alte femei, în luna februarie.

„Ne-a venit răspunsul oficial de la IML privind rezultatul expertizei ADN într-o cauză în care în luna februarie a acestui an suspectul a lovit o persoană de sex feminin mai în vârstă, a violat-o şi i-a luat din bunuri. S-a constatat că urmele biologice găsite la faţa locului sunt ale suspectului principal, la fel şi în ceea ce priveşte uciderea victimei japoneze, o parte din urmele biologice s-a stabilit că aparţin tot suspectului care este cercetat”, a spus procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi.

Vlad Nicolae mai este acuzat de viol, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu, cu privire la faptele din data de 25 februarie 2011, victima sa fiind Lenuţa N. El este cercetat în alte câteva cazuri de sechestrare, pătrundere prin efracţie, violenţă şi tâlhărie.

Taximetristul care i-a lăsat pe studenta japoneză şi pe asasinul ei lângă pădurea din Corbeanca, unde tânăra a fost găsită moartă două zile mai târziu, a fost pus sub acuzare, pentru că a condus deşi avea permisul anulat, informează Ministerul Public.

În continuarea cercetărilor efectuate în cazul uciderii studentei japoneze, în care este arestat Nicolae Vlad pentru omor calificat şi deosebit de grav, viol, violare de domiciliu şi tâlhărie, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul probelor administrate până în prezent, au dispus, luni, „în baza dispoziţiilor art. 238 din Codul de procedură penală şi dispoziţiilor art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă învinuitul Răzvan Viorel Covali sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, în formă continuată, în modalitatea normativă prevăzută de art. 86 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. 2 din Codul penal”.

„În conformitate cu probatoriul administrat până în acest moment al urmării penale a rezultat că în perioada în perioada iulie-august 2012, în mod repetat, învinuitul Răzvan Viorel Covali a condus pe drumurile publice autoturismul deşi avea permisul de conducere anulat”, precizează sursa citată.

În seara de 15 august 2012, în jurul orei 20.30, Nicolae Vlad a abordat victima (cetăţean japonez) în incinta Aeroportului Henri Coandă, oferindu-şi ajutorul pentru a-i găsi un taxi.

„În acest context, inculpatul a urcat, împreună cu victima, în taxi, condus de învinuitul Covali, însă au coborât după parcurgerea unei distanţe scurte, într-o zonă în care drumul este mărginit, de ambele părţi, de pădure. Au fost observaţi în acel loc de către conducătorul autoturismului taxi, învinuitul Răzvan Viorel Covali după aproximativ două minute, la marginea şoselei, însă pe celălalt sens de mers, iar, două zile mai târziu, în acelaşi loc, a fost descoperit cadavrul victimei”, arată sursa citată.

În seara de 15 august 2012, pe raza comunei Corbeanca, judeţul Ilfov, într-o zonă împădurită, în imediata apropiere a unui drum public (DN1), Nicolae Vlad a ucis-o pe numita Yurika M. (cetăţean japonez), cauza morţii victimei fiind reprezentată de asfixia mecanică prin comprimare cervico-toracală, explică Ministerul Public.

Japoneza a fost abordată de Nicolae Vlad la scurt timp după ce a coborât din avion, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, el propunându-i s-o ducă cu taxiul la locul de destinaţie. Însă tânăra şi Vlad au coborât la marginea pădurii, unde două zile mai târziu femeia a fost găsită moartă.

Nicolae Vlad (26 de ani), născut în Bucureşti, dar domiciliat în Baloteşti, a fost arestat în 19 august.

Bărbatul este expertizat psihiatric pentru a se stabili dacă a avut discernământ la momentul crimei.

Pe de altă parte, în acest caz taximetristul care i-a lăsat pe studenta japoneză şi pe asasinul ei lângă pădurea din Corbeanca, unde tânăra a fost găsită moartă două zile mai târziu, a fost pus sub acuzare, pentru că a condus deşi avea permisul anulat.

„În conformitate cu probatoriul administrat până în acest moment al urmării penale a rezultat că în perioada în perioada iulie-august 2012, în mod repetat, învinuitul Răzvan Viorel Covali a condus pe drumurile publice autoturismul deşi avea permisul de conducere anulat”, precizează Ministerul Public.

DailyBusiness
Planta-minune care te scapă de muşte, ţânţari şi furnici. Lidia Fecioru: „Este aur curat”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Cutremur: Superbet, principalul sponsor al sportului românesc, se retrage! Exclusiv
Capital.ro
TAXĂ majorată în România. Se instituie plata unei sume fixe anuale. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Perioada care se ia acum în calcul la vechime, însă uitată de mulţi angajaţi. E vorba de câţiva ani, spune legea
DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Adevarul
Puterea lui Xi, în scădere. De ce lipsește liderul chinez de la summit-ul BRICS? Criza tăcută din spatele zidurilor de la Beijing
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Trupele lui Putin, atac masiv în Ucraina. Patru morți și zeci de răniți
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Părinții cu venituri sub 3000 de lei ar putea fi scutiți de la plata CASS. Ce alte modificări se cer la noul pachet fiscal
Cancan.ro
Ilie Bolojan desființează pensiile speciale! Anunțul care dinamitează România
Playsport.ro
PSD, în cădere liberă. AUR atinge un maxim istoric în cel mai...
Capital.ro
Statul ia bani de la români. Anunț de la Ministerul Finanțelor pentru românii peste 18 ani. Se achită de azi, 7 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Alocații iulie 2025. Când se dau banii pe card și prin poștă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România