Nicolăescu: Dacă aş fi avut vreun atribut în conflictul Antonescu-Chiliman, aş fi contribuit cu ceva

Noul preşedinte al PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu, susţine, într-un interviu acordat Ziare.com, că înlocuirea lui Andrei Chiliman de la şefia acestei organizaţii nu este o sancţiune la adresa primarului sectorului 1, ci o încercare de a îmbunătăţi activitatea filialei în campania electorală. Pe de altă parte, Nicolăescu admite că există "o tensiune" între Chiliman şi Crin Antonescu, în care el nu are cum să intervină.
Romania TV
10 apr. 2012, 11:45
Nicolăescu: Dacă aş fi avut vreun atribut în conflictul Antonescu-Chiliman, aş fi contribuit cu ceva

Nicolăescu argumentează că schimbarea lui Chiliman a fost necesară datorită faptului că acesta ar fi trebuit să se ocupe atât de campania sa pentru sectorul 1, cât şi de coordonarea PNL Bucureşti, atribuţii care pot exercitate cu greutate în acelaşi timp.

„Andrei Chiliman, am spus şi o repet, este, din punctul meu de vedere, un primar foarte bun. Este un candidat cu un potenţial real de a recâştiga alegerile în sectorul 1. Dar alegerile nu se câştigă singure, pentru alegeri trebuie să munceşti şi să fii foarte des, dacă se poate 24 de ore din 24, alături de cetăţeni. Să poţi să conduci o asemenea campanie, cu eforturi atât de mari, şi în acelaşi timp să te ocupi şi de coordonarea celorlalte sectoare, este greu într-o situaţie complicată cum este aceasta”, a explicat Nicolăescu.

Misiunea lui Chiliman ar fi fost cu atât mai dificilă, cu cât era necesară şi o colaborare strânsă cu PSD şi PC în cadrul campaniei comune a USL pentru Bucureşti. „Cred că sunt motive suficiente să se înţeleagă că schimbarea lui Andrei Chiliman nu este o sancţiune, ci dimpotrivă, din punctul meu de vedere, este o posibilitate de întărire o dată a activităţii lui de campanie electorală şi doi o întărire a activităţii PNL la nivelul conducerii Bucureşti”, a spus deputatul PNL.

Acesta mizează pe colaborarea cu Chiliman în cadrul campaniei electorale, Nicolăescu precizând că va încerca să-l convingă pe primarul sectorului 1 să sprijine organizaţia municipală a PNL. „Din punctul meu de vedere, dacă există o anume tensiune, ea există între domnul Chiliman şi domnul Crin Antonescu. Eu, din păcate, nu am niciun atribut în acest conflict, pentru că, dacă aş fi avut, poate că aş fi contribuit şi eu cu ceva„, a afirmat liberalul.

O plecare a lui Chiliman din partid este socotită drept improbabilă, declaraţiile de luni ale primarului fiind considerate ca reacţii la supărare. „Eu nu cred ca Andrei Chiliman va pleca din PNL, asa cum il cunosc eu, cel putin. El este un liberal convins, el nu poate fi altceva, si a muncit mult pentru PNL, a fost rasplatit cu multe demnitati de catre PNL. Eu cred ca este o legatura foarte stransa si nu poate fi atat de usor abandonata. (…) După asemenea momente de tensiune, de încălzire, urmează raţiunea, iar Andrei Chiliman este un om raţional”, susţine Eugen Nicolăescu.

Totuşi, în cazul unei rupturi, preşedintele PNL Bucureşti nu crede că vor fi multe plecări din partid. „Eu cred că la experienţa de viaţă pe care o am, la experienţa politică pe care am câştigat-o până în prezent, faptul că am fost 8 ani şef de organizaţie la judeţul Mureş, unde am reuşit să cresc scorul electoral de 15 ori, cred că lucrul cu oamenii m-a făcut să fiu prudent, atent, să fiu un mediator, să încerc să îi adun pe oameni şi să nu îi despart. Asta îmi dă speranţa că, dacă vom avea mici pierderi, ca urmare a unor nemulţumiri personale, acestea să fie nesemnificative”, a conchis Nicolăescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Anunț din Polonia despre transferul tricolorului: „Sunt discuții!”
Capital.ro
O categorie de pensionari poate primi bani în plus la pensie. Înalta Curte a stabilit cine beneficiază de majorare
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
Selecționerul Poloniei s-a răzgândit în ultimul moment și i-a răpit șansa de a fi titular contra României
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România