Nicolăescu: PNL depune moţiune de cenzură dacă Guvernul nu adoptă măsurile economice până la 1 mai

Deputaţii liberali vor depune o moţiune de cenzură dacă Guvernul nu va adopta măsura neimpozitării profitului reinvestit şi reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator până la 1 mai, astfel încât să poată fi aplicate începând cu 1 iulie, a anunţat luni, în plenul Camerei Deputaţilor, deputatul PNL Eugen Nicolăescu, transmite Agerpres.
Romania TV
24 mart. 2014, 17:19
Nicolăescu: PNL depune moţiune de cenzură dacă Guvernul nu adoptă măsurile economice până la 1 mai

‘Dacă vreţi cu adevărat investiţii şi locuri de muncă în România, aveţi ocazia acum, în această dezbatere, să vă angajaţi în faţa Camerei Deputaţilor că veţi aproba cele două măsuri până la 1 mai, astfel încât să fie aplicate şi să producă efecte în economie începând cu 1 iulie. (…) Dacă Guvernul nu va lua nicio decizie clară până la 1 mai, atunci grupul parlamentar PNL este decis să depună o moţiune de cenzură la adresa Executivului’, a afirmat preşedintele Comisiei de buget-finanţe, Eugen Nicolăescu, la dezbaterea pe teme economice din plenul Camerei Deputaţilor, la care a fost invitat premierul Victor Ponta.

El i-a cerut prim-ministrului să precizeze când va adopta cele două măsuri şi i-a amintit că, în calitate de premier, este responsabil de deciziile Executivului, de stabilirea priorităţilor de politici publice ale Guvernului.

‘Dacă sunteţi (n.red. – responsabil), nu le condiţionaţi (n.r. – deciziile) de cadru fiscal-bugetar, ci adaptaţi cadrul fiscal-bugetar în funcţie de priorităţi şi nevoi. PSD s-a opus în trecut şi cotei unice de frica impactului bugetar, iar realitatea a dovedit că ceea ce aparent ar pierde bugetul pe termen scurt, câştigă economia pe termen lung. A venit timpul ca politica fiscală să conducă politica bugetară în România, şi nu invers, după modelul aplicat cu înverşunare de guvernarea Băsescu-Boc pe care văd că l-aţi preluat (…) În acest moment, adoptarea celor două măsuri ţine strict de decizia şi voinţa politică a dvs. De numic altceva’, a adăugat Nicolăescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Andrei Vochin avertizează: „Fotbalul românesc pierde copii acasă. Viitorul naționalei trebuie căutat și cultivat și în Diaspora!”
Capital.ro
Horoscop, 11 noiembrie 2026: Cea mai norocoasă zodie! Îți apar numai oportunități în cale
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România