Nicu Gigantu, ultimul lăutar de modă veche, dezvăluiri tulburătoare despre copilăria petrecută în sărăcie: „Mama a tăiat un pardesiu ca să-mi facă pantaloni”

Nicu Gigantu, pe numele lui adevărat Nicu Constantin, a izbucnit în lacrimi atunci când și-a amintit de vremurile în care părinții lui munceau din greu pentru a avea ce să le pună pe masă celor cinci copii. I-a rămas în minte cum mama lui a stricat un palton care aparţinea tatălui lor ca să le facă pantaloni lui şi fraţilor lui.

Nicu Gigantu, copilărie trăită în sărăcie

„Mama nu mai e… mă răscolesc amintirile. Noi am fost cinci frați, mai suntem doar trei. Era greu în familie, tată cânta cu țambalul, mama cu vocea. Se cânta pe 3 lei, o dublă de făină, un ciur de mălai. Dacă aveam un pui, mama nu apuca decât căpățâna. Eu mai furam din cratiță câte o aripă și mă lua de urechi. Tata avea un pardesiu bej deschis. Nu aveam nici încălțări, vara o făceam în picioarele goale. Mama a luat pardesiul, se pricepea și la croitorie și ne-a făcut pantaloni frumoși cu bretele. Bucurie mare pe noi când ieșeam pe stradă”, a mărturisit Nicu Gigantu la Etno TV, potrivit Star Popular

Avea doar 10 ani când a pus mâna pe acordeonul fratelui său. A învățat singur să cânte la el, ca mai apoi să înceapă să-și câștige primii bănuți cântând în satul natal. Iar de acolo a plecat la Bucureşti, la studii, de unde se întorcea acasă, întotdeauna cu bunătăţi cumpărate din Capitală.

Citeste si Angela Rusu, în depresie postnatală, la 46 de ani: „Mi-a fost foarte greu, am fost pe tratament, pe medicamente”

„La 17 ani eram deja în Bucureşti, la Școală Populară de Arte, și făceam naveta la Jilavele. Eu mai cântăm atunci la cârciumi de prin Colentina și câștigam bănuți. Mă duceam la piață și cumpăram peşte, carne, îmi păstram și bani de mașini de ocazie. Când ajungeam acasă, mama plângea de multe ori, îi spunea tatălui: uite ce harnic e! Are un an de când a plecat, mi-e foarte greu. M-a strâns de mână…” , a mai mărturisit Nicu Gigantu.

Citeste si De ce nu e bine să pupi icoanele. Părintele Calistrat: „Nu e un gest de credinţă superautentică. Nu faci decât să descompui cu saliva compoziţia chimică a culorilor”