Legea privind plata pensiilor private a fost promulgată de Nicuşor Dan. de acum, la pensionare nu vei mai putea retrage decât 30% din suma pe care o ai în cont, restul urmând să fie plătit eşalonat în 8 ani. Conform prevederilor inițiale ale reformei sistemului de pensii, legea de plată a pensiilor private trebuia adoptată din 2011, după trei ani de la înființarea fondurilor de pensii private în 2008.
La CCR proiectul adoptat fusese atacat de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) și de parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), dar a fost declarat constituțional, cu excepția unui alinia. Este vorba de un amendament inclus de colegii senatori din Comisia de muncă, care ar fi permis ca bolnavii de cancer să fie exceptați de la norma de a încasa o tranșă unică de cel mult 30% din activ.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru autorizarea, organizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul furnizorilor de pensii private şi a fondurilor de plată a pensiilor private, avizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul instituţiilor de credit pentru desfăşurarea activităţii de depozitare şi de custodie a activelor fondurilor de plată a pensiilor private, respectiv avizarea auditorilor financiari, pentru activitatea desfăşurată în calitate de auditor al furnizorilor de pensii private şi a fondurilor de plată pensiilor private, precum şi avizarea/autorizarea, funcţionarea, supravegherea şi controlul agenţilor de marketing.
Articolul 55 prevede că membrul unui fond de plată poate primi maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată, la cerere, o singură dată, sub formă de plată unică acordată înaintea începerii plăţii pensiilor lunare.
Bolnavul cu afecţiuni oncologice, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 293/2022 pentru prevenirea şi combaterea cancerului, cu modificările şi completările ulterioare, poate primi, la cerere, 100% din valoarea activului său personal sub formă de plată unică.
Opţiunea este prevăzută în contractul de plată.
Dreptul membrului de a primi echivalentul a maximum 30% din valoarea activului său personal transferat către fondul de plată se acordă pentru fiecare cont individual de pensii private deţinut de către membru.
Pensia privată se plăteşte de către furnizor din activele fondului de plată, lunar, către membru, beneficiar, supravieţuitor sau către reprezentantul legal al acestuia, prin serviciu poştal sau bancar, conform dispoziţiilor stabilite prin contractul de plată.
Cheltuielile cu plata pensiei private pe teritoriul României, se suportă de către membru/beneficiar/ supravieţuitor.
Furnizorul calculează, reţine, plăteşte şi declară lunar obligaţiile fiscale aplicabile, conform prevederilor Codului fiscal, plata acestora realizându se din sumele lunare cuvenite membrilor, beneficiarilor, supravieţuitorilor sau reprezentantului legal, după caz.
În cazul schimbării domiciliului sau a reşedinţei în altă ţară, membrul, beneficiarul, supravieţuitorul sau reprezentantul legal, după caz, păstrează dreptul la pensia privată conform contractului de plată încheiat cu un furnizor din România şi aceasta se poate plăti în acea ţară, în moneda tării respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit.
Cheltuielile generate de transferul în străinătate al sumelor prevăzute la alin. (1), inclusiv comisioanele de schimb valutar si cele bancare, se suportă de către membru/beneficiar/supravieţuitor.
De asemenea, proiectul promulgat de Nicuşor Dan prevede reguli privind organizarea şi funcţionarea sistemului de plată a pensiilor private, prin stabilirea criteriilor de autorizare avizare a entităţilor care alcătuiesc acest sistem, a principiilor prudenţiale şi cerinţelor de funcţionare aplicabile 2 acestor entităţi, astfel încât plata pensiilor private se va realiza prin intermediul unor fonduri special constituite în acest scop, denumite fonduri de plata a pensiilor private.
Astfel, aceste fonduri de plată vor fi administrate de către societăţi specializate, denumite furnizori de pensii private, autorizaţi de către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Totodată, prin prezentul proiect se stabileşte suma minima necesară pentru dobândirea unei pensii private, respectiv pentru transferul activului personal al participantului către un fond de plată.
Conform proiectului, fondurile de plată a pensiilor private sunt de două tipuri: fonduri de plată a pensiilor de tip retragere programată, care vor funcţiona pe bază de conturi individuale şi vor oferi pensii plătite pentru o perioadă limitată de timp, precum şi fonduri de plată a pensiilor viagere, fonduri care vor oferi pensii care se vor plăti pe întreaga durată de viaţă a membrului sau supravieţuitorului acestuia, în cazul pensiei viagere cu componentă de supravieţuitor.
„Este un moment istoric, o etapă care vine să intregească reforma implementată din 2008 și care completează astfel arhitectura sistemului de pensii private din România. Astfel, la intrarea în vigoare a legii vom avea un mecanism de plată validat și robust, care conferă participanților soliditate și predictibilitate pe termen lung. Și nu în ultimul rând, această lege, promulgată în esență în forma propusă de ASF, a fost evaluată și confirmată ca fiind pe deplin conformă cu standardele internaționale și cu bunele practici ale OCDE”, a declarat Dan Armeanu, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară responsabil de piața pensiilor private.