Nicușor Dan: „Avem nevoie de un efort intern, în care Preşedinţia, Guvernul, Ministerul Economiei să definească priorităţile strategice economice ale României”

Nicușor Dan s-a întâlnit, marți, 26 august, începând cu ora 10.00, cu șefii de misiuni diplomatice, șefii oficiilor consulare și directorii institutelor culturale românești din străinătate, vorbind despre politica externă a României, reformă, și economie.
Irina Dumitrescu
26 aug. 2025, 10:55
Nicușor Dan: „Avem nevoie de un efort intern, în care Preşedinţia, Guvernul, Ministerul Economiei să definească priorităţile strategice economice ale României”
Nicușor Dan

UPDATE Discursul lui Nicușor Dan

”Unde suntem azi? În plan intern statul român necesită o reformă şi imediat după reformă trebuie să relansăm economia şi sunt foarte optimist că o să putem să facem lucrul ăta. În plan extern trăim de câţiva ani crize multiple pe care le cunoaştem: războiul din Ucraina, competiţia globală care s-a shimbat a devenit mai acerbă, concentrată pe economie, pe resurse, tehnologia devine tot mai importantă, război hibrid inclusiv în zona noastră de Europă. Şi faţă de aceste schimbări evident că diplomaţia trebuie să se adapteze şi sunt convins că avem puterea să o facem”, a declarat Nicuşor Dan în discursul său la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Nicuşor Dan a adăugat că politica externă a României trebuie să rămână predictibilă.

”Politica noastră externă trebuie să rămână predictibilă şi coerentă şi aici e apartenenţa la Uniunea Europeană, apartenenţa la NATO, parteneriatul strategic cu Statele Unite, respectul pentru dreptul internaţional, ordinea mondială bazată pe reguli şi dialogul şi cooperarea cu partenerii noştri internaţionale. Acestea sunt lucruri pe care nu le vom schimba. Sunt trei direcţii pe care activitatea noastră trebuie să se împartă sau pe care să le accentuăm: securitate, dimensiune economică şi românii din afara graniţelor”, a transmis preşedintele României.

El a subliniat că România va continua să fie un aliat al NATO, dar şi interesată de Marea Neagră.

”Pe partea de securitate,evident, România va fi, va continua să fie un aliat al NATO. Vom continua să fim interesaţi de Marea Neagră şi în sensul ăsta trebuie să folosim formatul Bucureşti 9, ştiţi că vom organiza anul viitor summit-ul Bucureşti 9. Trebuie să investim în apărare şi instrumentul SAFE al Comisiei Europene pentru care deja am trimis propunerile este un mod de a o face. Evident, continuarea sprijinului pentru Ucraina şi colaborarea cu partenerii noştri pentru asta, pentru că e vorba de securitatea noastră însăşi”, a explicat Nicuşor Dan.

De asemenea, el a reamintit că Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate.

”Republica Moldova trebuie să rămână o prioritate. Vom continua să susţinem atât eforturile de integrare în Uniune, cât şi toate chestiunile concrete de care Republica Moldova au nevoie, transport, energie, cooperare economică. Şi sunt optimist că cetăţenii Republicii Moldova vor continua în alegerile care vor fi la sfârşitul lunii viitoare vor continua direcţia europeană”, a mai transmis Nicuşor Dan.

El consideră că Parteneriatul strategic cu SUA trebuie să fie consolidat.

”Parteneriatul strategic cu Statele Unite trebuie consolidat, în special pe zona de securitate şi pe zona economică pe care, în opinia mea nu am fructificat-o suficient. Vă invit să contribuiţi la noua strategie naţională de apărare pe care o vom finaliza în această toamnă. Aşa cum am spus mai devreme, o componentă importantă e cea de război hibrid, pentru care, în opinia mea la fel ca toţi partenerii noştri, continuăm să învăţăm”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

El consideră că negocierile pentru viitorul cadru financiar multianual trebuie să se desfăşoare cu o analiză a direcţiilor de dezvoltare a României începând cu 2028.

”Dimensiunea economică, evident apartenenţa noastră la Uniunea Europeană, unde trebuie să fim mai prezenţi. Negocierile pentru viitorul cadru financiar multianual, care trebuie să se desfăşoare în paralel cu un proces de reflexie pe care, în opinia mea, nu l-am avut, intern, despre care să fie direcţiile de dezvoltare ale României începând cu 2028.  Aderarea României la OCDE, obiectiv strategic, cu termen finalul anului 2026 şi acela va fi momentul de la care economia României va avea după terminarea reformelor necesare care se desfăşoară în momentul ăsta, economia României să înceapă să se relanseze”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

Preşedintele României a propus ca Preşedinţia, Guvernul, Ministerul Economiei să definească priorităţile strategice economice ale României.

”Avem un mediu privat care este competitiv şi eu sunt optimist că vom reuşi să o facem. Numai că avem pentru asta avem nevoie de o strategie pe care n-o avem, ca să fim foarte realişti, şi avem nevoie de efortul dumneavoastră pe care, ca să spun foarte direct, diplomaţia noastră nu a fost obişnuită să o facă. Deci avem nevoie de un efort intern, în care Preşedinţia, Guvernul, Ministerul Economiei să definească priorităţile strategice economice ale României într-un dialog cu companiile din România, pe care nu l-am avut, ca să fim din nou foarte oneşti şi este nevoie de un efort pe care dumneavoastră să-l faceţi pentru ca mediul privat al României să poată să dezvolte parteneriate şi să dezvolte economic în ţările în care dumneavoastră ne reprezentaţi.  Avem o oportunitate legată de poziţia noastră geografică. România trebuie şi poate să devină un hub de conectivitate între Europa şi Asia şi Africa. Trebuie să lucrăm la asta. Strategia pentru Marea Neagră trebuie să fie parte din această strategie”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Știre inițială

Președintele Nicușor Dan se întâlnește, marți, 26 august, la Palatul Cotroceni, cu șefii de misiuni diplomatice, șefii oficiilor consulare și directorii institutelor culturale românești acreditați în străinătate cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române 2025.

Nicușor Dan, întâlnire crucială cu înalții oficiali diplomatici români

Primirea va avea loc, conform website-ului Administrației Prezidențiale, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 10.00.

Este prima dată când Nicușor Dan se întâlnește, de la preluarea mandatului, cu diplomații români acreditați în diferite țări ale lumii, ce se reunesc, anual, la final de august-început de septembrie, la București.

Citește și : Daniel David, ministrul Educației, anunțul momentului despre DEMISIE: „M-am gândit de mai multe ori să renunț”

Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 25-26 august 2025, Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR2025), sub titlul „Un deceniu al schimbărilor: impactul diplomației române”.

Lucrările Reuniunii Anuale a Diplomației Române vor fi conduse de către ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, și se vor desfășura la București, la Palatul Parlamentului.

Evenimentul organizat, conform tradiției, în apropierea Zilei Diplomației Române, sărbătorită anual la data de 1 septembrie, va reuni, în format fizic, şefii misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României din străinătate, precum și membri ai conducerii Ministerului Afacerilor Externe și înalți oficiali români.

Pe durata lucrărilor, Președintele României Nicușor Dan, primul ministru Ilie Bolojan, conducerea Parlamentului României precum și liderii coaliției de guvernare vor avea discuții cu șefii de misiuni diplomatice și consulare. “Reuniunea Ambasadorilor” oferă ocazia unei viziuni și a unei determinări comune, esențiale într-o perioadă de incertitudini și riscuri globale.

Citește și : S-a decis! Se taie pensiile speciale. Partidele din coaliție s-au înțeles pe acest subiect, măsura va fi adoptată luni, prin asumarea răspunderii

Invitații speciali pentru sesiunile de lucru sunt:

  • Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă și politica de securitate, Kaja Kallas (în sistem videoconferință);
  • Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi;
  • Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Radosław Sikorski (în sistem videoconferință);
  • Secretarul general adjunct al NATO, Radmila Šekerinska (în sistem videoconferință);
  • Vicepresedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Dan Șucu, comunicat dur la o zi după ce Stanciu a ratat penalty în minutul 90+9: „Genoa nu va permite niciodată asta!”
Capital.ro
Obligație pentru asociațiile de proprietari. Anunț de la Primărie: Oferim gratuit material antiderapant. Deszăpezirea intră în responsabilitatea lor
Playtech.ro
Când trebuie înlocuită tâmplăria termopan: la câți ani apare uzura și care sunt primele semne
Adevarul
Generalii Europei avertizează: continentul trebuie să se pregătească pentru război
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Două femei au fost lovite de mașină, în timp ce mergeau pe marginea șoselei, în Dolj! Una dintre ele și-a pierdut viața
iamsport.ro
Legenda Stelei îi DISTRUGE pe Dobrin și pe Balaci: 'Au jucat fotbal 3 ani și au dispărut! Ilie nu a fost băiat serios, pe Gicu nu puteai să contezi, să mergi la luptă cu el'
MediaFlux
Amenzi uriașe pentru cei care aruncă bradul de Crăciun necorespunzător. Care sunt soluțiile propuse de autorități
stirilekanald.ro
El este polițistul care l-a ucis pe Sergiu, moldoveanul găsit pe un câmp din Italia. Ucigașul l-a privit în ochi și l-a împușcat în cap, după care a fugit din țară
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend