Blocajul politic privind formarea noului Guvern riscă să capete o miză constituțională, avertizează fostul membru al CSM Adrian Toni Neacșu.
Într-o analiză publicată pe Facebook, acesta susține că președintele Nicușor Dan este obligat să facă o desemnare pentru funcția de prim-ministru într-un termen rezonabil și că prelungirea interimatului nu poate deveni o soluție politică pe termen lung.
Adrian Toni Neacșu afirmă că ideea amânării formării noului Executiv până spre toamnă ignoră faptul că procedura constituțională este deja în desfășurare și că, după consultările cu partidele, desemnarea unui candidat pentru funcția de premier nu mai este o simplă opțiune politică.
În opinia sa, pasivitatea președintelui ar putea fi interpretată drept o blocare a mecanismului constituțional de formare a Guvernului.
„Situația de impas mexican (mexican standoff) în care au ajuns cele 3 forțe politice în Parlament, acel duel cu pistoalele în care cine mișcă primul pierde, pare că amână formarea Guvernului peste vară târziu sau chiar în toamnă. E compromisul care pare acceptat cam de toată lumea, în frunte cu președintele.
Totuși, se ignoră că procedura complexă de formare a noului Guvern e în plină desfășurare, că noile consultări cu partidele la Cotroceni au avut deja loc și că regulile democratice impun ca un guvern căruia i s-a retras încrederea trebuie să fie un provizorat cât mai scurt.
Eu cred că Constituția, în spiritul ei pentru că litera nu spune nimic, nu îi permite Președintelui să amâne desemnarea prim-ministrului la nesfârșit.
După consultările cu partidele politice, care au avut deja loc, desemnarea nu este o opțiune politică lăsată la discreție, ci o etapă obligatorie a procedurii de formare a Guvernului. Consultările nu sunt un scop în sine, ci au ca finalitate desemnarea unui candidat capabil să formeze o majoritate parlamentară. Nu te consulți de dragul consultării, ci pentru a desemna un candidat de premier.
Curtea Constituțională a statuat constant că autoritățile publice trebuie să acționeze cu loialitate constituțională și să nu își exercite competențele în mod care să blocheze funcționarea celorlalte instituții sau a statului. Președintele trebuie să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru pe baza consultărilor și a realității politice din Parlament, cu scopul formării unui Guvern funcțional, ceea ce se opune unei pasivități care prelungește criza politică și mai ales provizoratul guvernamental al lui Ilie Bolojan și odată cu el al României”, transmite Toni Neacșu.
Fostul membru al CSM mai arată că, deși Constituția nu fixează expres un termen pentru desemnarea premierului, logica întregului mecanism constituțional indică nevoia de rapiditate.
El invocă, în acest sens, atât termenele accelerate pentru votul de învestire, cât și limita de 45 de zile pentru interimatul unor funcții ministeriale, argumentând că acestea arată clar că blocajele instituționale nu pot fi tolerate pe perioade lungi.
„Chiar dacă nu există un termen expres în Constituție pentru desemnare, întreg mecanismul constituțional arată o logică a celerității. Procedura de învestire a Guvernului este una accelerată, iar Parlamentul lucrează în termene stricte atunci când acordă sau respinge încrederea Guvernului (maxim 15 zile de la solicitare), ceea ce confirmă că blocajele instituționale nu sunt acceptate.
Atunci când Constituția vorbește de cel puțin două respingeri de candidaturi în interval de 60 de zile, sugerează deja un deziderat al urgenței și al termenelor scurte pe care președintele trebuie să le urmărească.
Inclusiv limitarea interimatului funcțiilor de ministru la 45 de zile reflectă aceeași idee constituțională: funcțiile executive nu pot rămâne în incertitudine perioade îndelungate, iar blocajele trebuie depășite rapid în arhitectura statului.
Din această perspectivă, deși Președintele are o marjă de apreciere în urma consultărilor, inclusiv în ce privește timpul în care trebuie să ia o decizie, această marjă nu este nelimitată și nu poate fi folosită pentru a amâna sine die desemnarea. Consultările cu partidele, pas procedural obligatoriu, neurmate de o desemnare echivalează cu o blocare unilaterală a mecanismului constituțional de formare a Guvernului.
După finalizarea consultărilor atribuția de desemnare trebuie exercitată. Când? Cât mai repede posibil, fără să se depășească un termen rezonabil, adică unul de bun simț.
O întârziere nejustificată nu mai ține de opțiune politică, ci poate deveni un blocaj instituțional și de asemenea poate genera un conflict juridic de natură constituțională, din acela care face ca problema să ajungă pe masa Curții Constituționale”, scrie Toni Neacșu pe Facebook.
Declarațiile lui Toni Neacșu vin în contextul blocajului politic apărut după căderea Guvernului Ilie Bolojan și după cele două desemnări nereușite de premieri.
PSD a anunțat că îl susține pentru funcția de premier pe Sorin Grindeanu, în timp ce PNL, USR și UDMR au venit ulterior cu propria propunere, europarlamentarul Siegfried Mureșan.
Social-democrații au transmis deja că nu sunt dispuși să îi acorde voturile necesare acestuia pentru a ajunge la Palatul Victoria, în timp ce PNL afirmă că ar putea vota un guvern minoritar condus de Sorin Grindeanu doar cu anumite condiții.