Noaptea Institutelor Culturale va avea loc pe 22-23 iunie. Vezi evenimentele

Cea de-a şasea ediţie a Nopţii Institutelor Culturale va fi marcată în seara de 22 -23 iunie în 14 centre şi institute culturale, informează site-ul Institutului Cultural Român (ICR).
Romania TV
19 iun. 2012, 09:12
Noaptea Institutelor Culturale va avea loc pe 22-23 iunie. Vezi evenimentele

Noaptea este organizată de centre şi institute culturale membre EUNIC: British Council, Centrul Ceh, Institutul Balassi – Centrul Cultural al Ungariei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Institutul Camoes/Ambasada Portugaliei, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Goethe-Institut, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Institutul Polonez, Centrul Cultural şi de Informare al Ucrainei şi Centrul Cultural Turc Yunus Emre.

VEZI AICI PROGRAMUL

ICR din Bucureşti va sărbători împreună cu Wallonie-Bruxelles, programul instituţiei din Aleea Alexandru nr. 38 incluzând jazz, dans, poezie, fotografie, film, bere Grolsch, cafea „Gheorghe Florescu” şi clătite „Yvelline”, multă bună dispoziţie şi veselie, potrivit Agerpres.

În Sala Mare a ICR, între orele 17.00-18.30 şi 20.00-21.30, vizitatorii vor putea să ia parte la cursuri de dans „Romana”, ICR invitându-i pe bucureşteni la o lecţie pentru public susţinută de maestra Nermina Damian.

Vizitatorii ICR vor putea să ia parte, începând cu ora 19.00, la vernisajul expoziţiei „Danube, a flowline” a fotografului ceh Pavel Hroch.

De asemenea, pe tot parcursul nopţii, la ICR vor avea loc proiecţii ale unor scurtmetraje, printre care o selecţie Wallonie-Bruxelles, care cuprinde câteva dintre cele mai recente şi apreciate scurtmetraje belgiene francofone, dar şi scurtmetraje ale unor bursieri ICR. La acestea se vor adăuga proiecţii ale unor filme de la atelierul Aristoteles 2011.

În Grădina ICR, între orele 18.30-20.00, se va desfăşura programul „Poezia de azi îşi întâlneşte traducătorii”, în care autori şi bursierii-traducători vor lectura în română, germană, italiană, rusă, sârbă, spaniolă, ucraineană, turcă. De asemenea, poeta croată Bozica Jelusic va citi în limba maternă, urmând o lectură în română.

Tot la ICR vizitatorii vor putea să asculte un concert de chitară şi contrabas Quentin Dujardin – Boris Schmidt, dar şi un recital susţinut de grupul vocal Jazzapella.

La Institutul Italian de Cultură, peste drum de ICR, vizitatorii vor avea parte de un puzzle de cultură italiană. Acesta va include scurtmetraje premiate la Festivalul internaţional de scurtmetraje Maremetraggio, un concert susţinut de maestrul Maurizio Mastrini, un omagiu adus regizorului Michelangelo Antonioni la centenarul naşterii sale – prin proiecţia filmului „Professione: reporter/ Pasagerul” şi expoziţia „Roma inedită” – un omagiu adus Romei de fotografa Rodica Marinescu.

Nu va lipsi o degustare de preparate gastronomice italiene.

Patrimoniul imaterial este tema în jurul căreia Institutul Francez şi Institutul Camoes au ales să scrie povestea acestei Nopţi a Institutelor din 2012, fado-ul, ca şi gastronomia franceză fiind acum ale tuturor.

Programul Institutului Francez va fi completat de atelierele „Poveşti şi măşti” şi „Espace Cours de langue”, concertul „Cercuri… de la Chopin la Liszt”, susţinut de pianistul Nicolae Dumitru, programul „Caragiale l’éternel”, care cuprinde fragmente din piesele „O noapte furtunoasă”, „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” şi „O scrisoare pierdută”, un concert Maria Răducanu.

De asemenea, cu ocazia Nopţii Institutelor Culturale, Institutul Francez va prezenta, la Cinema „Elvira Popescu”, o selecţie de scurtmetraje obţinute prin amabilitatea Festivalului European de Scurtmetraj de la Brest şi un program de filme de animaţie, grupate sub genericul „Ah ! L’Amour…”.

Pe durata întregii seri, vizitatorii Institutului Francez vor putea să vadă şi o instalaţie Pif, realizată de Dan Perjovschi pentru expoziţia „Pif în România, erou al Epocii de aur (IFB)”, vor putea să încerce delicatese franceze şi specialităţi portugheze şi să deguste celebrele vinuri franţuzeşti.

Programul Institutului Cervantes celebrează deopotrivă Noaptea Albă a Institutelor Culturale şi Ziua Limbii Spaniole – El Dia E – la Fiesta de todos los que hablamos espanol, iar British Council îi invită pe vizitatori la o seară activă dedicată Jocurilor Olimpice 2012 şi un program „care îi va menţine în formă„, seara continuând cu proiecţii de filme despre sport şi Londra, din colecţia British Council, producţii realizate între 1940 şi 1950.

La Centrul Cultural Turc Yunus Emre, vizitatorii vor putea să ia parte la o lecţie demonstrativă de limbă turcă pentru începători, dar şi la ateliere de creaţie artistică – ebru (pictură pe apă), tir cu arcul tradiţional turcesc, arta tezhip(aurirea), husnuhat (caligrafia otomană) şi modelarea sticlei (pipe de suflat). De asemenea, cei interesaţi vor putea să asculte recital de baglama (instrument cu trei corzi) şi vor putea să deguste produse culinare turceşti.

Institutul Polonez din Bucureşti şi Centrul Cultural şi de Informare al Ambasadei Ucrainei la Bucureşti vor sărbători Noaptea Institutelor Culturale la Clubul Green Hours, unde îşi aşteaptă invitaţii să petreacă o noapte de neuitat, în atmosfera Campionatului European de Fotbal 2012.

De asemenea, la Centrul Ceh, organizatorii propun un mix de cultură pop, vizitatorii putând alege între un meci de fotbal transmis live, hochei de masă şi baschet, versiunea completă a serialului „Arabela”, o istorie a trailerului şi le vor putea savura împreună cu cea mai populară băutură a Cehiei, berea.

Centrul Cultural al Ungariei va sărbători Noaptea Institutelor Culturale împreună cu Forumul Cultural Austriac şi Goethe-Institut.

Pentru deplasarea între centrele în care au loc evenimente, pasionaţii de cultură vor avea la dispoziţie o cursă specială RATB.

Din 2007, la sfârşitul lunii iunie, institutele culturale de la Bucureşti îşi deschid porţile şi mai larg decât o fac de obicei, îndemnând publicul iubitor de cultură la o noapte albă, plină de evenimente atent ticluite şi surprize, iar începând din 2009, Noaptea Institutelor Culturale se derulează sub egida EUNIC (European Union National Institutes for Culture).

În 2011, cu ocazia Nopţii Institutelor Culturale, în Noaptea de Sânziene, mai mult de 50 de evenimente s-au derulat timp de peste 14 ore în opt locuri din Bucureşti, consumatorii de cultură putându-se bucura de filme, expoziţii de fotografie sau instalaţie video, lansări de carte, lecturi publice, concerte felurite, teatru, jocuri de societate, concursuri şi delicioase surprize gastronomice.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
„Aș da 2 milioane pe el acum”. Mitică Dragomir are un nou jucător favorit și un nou primar favorit!
Capital.ro
Gheorghe Dincă ar putea să iasă din închisoare. Monstrul din Caracal a făcut o cerere de eliberare
Playtech.ro
Ce sunt pensiile ocupaţionale? Românii care cotizează la Pilonul IV
Adevarul
Cea mai mare armată din Europa, modernă doar pe hârtie. Tacticile Rusiei arată unde rămâne vulnerabilă Polonia
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Primele declarații ale bărbatului care a ucis-o pe Iryna Zarutska, tânăra refugiată ucraineană de 23 de ani
Cancan.ro
Profesoara care s-a sinucis în Drobeta Turnu Severin a avut 7 procese la tribunal. Ce acuzații grave i-a adus fostului soț
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
Românii care vor beneficia în continuare de tichete sociale de 250 lei! Se dau vouchere de 500 de lei și pentru elevi. Guvernul a decis
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Monstrul din Caracal ar putea ieși din închisoare. Cum vrea Gheorghe Dincă să scape de pușcărie