Noi date INS: Produsul intern brut s-a menținut nemodificat în trimestrul II 2025, dar a înregistrat o scădere de 0,4% față de aceeași perioadă a anului trecut

Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Statistică (INS), economia României a stagnat în trimestrul II, față de precedentele trei luni. În schimb, PIB a scăzut cu 0,4% față de aceeași perioadă din 2025.
Giorgiana Amarie
14 aug. 2026, 10:28
Noi date INS: Produsul intern brut s-a menținut nemodificat în trimestrul II 2025, dar a înregistrat o scădere de 0,4% față de aceeași perioadă a anului trecut

Conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică (INS), în trimestrul II al anului, PIB-ul a înregistrat o scădere de 0,4% față de același trimestru din 2025 pe serie brută și de 2% pe seria ajustată sezonier.

Citește și: Experții anticipează noi scumpiri după ce BNR și-a revizuit prognoza. ”Inflația e ca un cancer. Când se instalează în economie, e greu să scapi de ea”

În termeni reali, PIB din T2 nu s-a modificat față de precedentele trei luni. În semestrul I 2026,  Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 0,8% comparativ cu semestrul I 2025, pe seria brută și cu 1,6% pe seria ajustată sezonier. PIB-ul din T1 2026, pe seria ajustată sezonier, a fost revizuit de la stagnare la o scădere de 0,1% față de trimestrul precedent.

INS a explicat că seria ajustată sezonier a PIB trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul II 2026, fiind revizuită față de varianta publicată pe 9 iulie.

Datele mai arată că în trimestrul II 2026, comparativ cu trimestrul anterior,  Produsul Intern Brut (PIB) s-a menținut nemodificat, dar s-a redus cu 2,0% față de același trimestru din anul precedent.

În semestrul I 2026, față de semestrul I 2025, PIB a scăzut cu 1,6%.

PIB, în trimestrul II 2026, a înregistrat o scădere cu 0,4% comparativ cu acelaşi trimestru din anul 2025.

În semestrul I 2026, comparativ cu semestrul I 2025, PIB s-a diminuat cu 0,8%.

Citește și: Mugur Isărescu anunță că România nu este pregătită ca să treacă la euro: ”Nu avem niciun criteriu îndeplinit în momentul actual”