Noi detalii despre tragedia de la Cluj. Cine sunt cele cinci persoane care au murit în accidentul cumplit. Ce s-a aflat despre șofer, declarațiile cutremurătoare ale colegilor

Apar noi detalii despre accidentul cumplit din județul Cluj în care au murit cinci oameni. Colegii și prietenii victimelor sunt în stare de șoc și fac dezvăluiri cutremurătoare.
Loredana Brumă
31 mart. 2026, 08:04
Noi detalii despre tragedia de la Cluj. Cine sunt cele cinci persoane care au murit în accidentul cumplit. Ce s-a aflat despre șofer, declarațiile cutremurătoare ale colegilor

Noi detalii despre tragedia de la Cluj. Accidentul din apropierea localității Sânpaul a șocat o țară întreagă. Cei cinci bărbați care și-au pierdut viețile erau zilieri în construcţii şi erau în drum spre şantier.

Noi detalii despre tragedia de la Cluj. Cine sunt cei cinci bărbați care au murit

În mașina care a intrat pe contrasens în mod inexplicabil și a lovit două camioane se aflau doi bărbați de 38 și 50 de ani împreună cu fiii lor. Potrivit primelor informații, cei doi bărbați erau cumnați, iar băieții erau veri. Cu toții mergeau la muncă, pe un șantier, în momentul în care a avut loc tragedia.

Citește și Cum s-a produs tragedia cu cinci morți din Cluj. Victimele au fost identificate, șoferul urma să împlinească 39 de ani mâine

Bărbatul în vârstă de 38 de ani urma să împlinească în curând 39 de ani, iar unul dintre băieți urma să devină major chiar în weekendul următor.

Potrivit primelor informații, mașina în care se aflau cu toții era condusă de bărbatul de 38 de ani. La un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga, a intrat pe contrasens și a lovit remorca unui camion, după care a intrat în cel de-al doilea camion.

Nimeni nu-și explică ce s-a întâmplat, mai ales că toți cei care l-au cunoscut pe șofer spun că acesta era destul de prudent. Rudele și prietenii victimelor sunt în stare de șoc.

”Nu avea viteză. Era genul de om care respecta regulile”

”M-a sunat un diriginte de șantier că a făcut accident. Mergea încet, era începător, conducea de doar doi ani”, spune un apropiat.

”Am lucrat cu el doi ani. Cred că era singurul șofer din Florești care chiar respecta regulile.”, mai spune un alt coleg al șoferului, potrivit foaiatransilvană.ro. 

Tragedia s-a produs luni dimineață, în jurul orei 08:00, pe drumul dintre Cluj și Zalău, pe un carosabil umed. Cele cinci victime au rămas încarcerate în urma impactului, iar la fața locului a fost solicitat un elicopter SMURD.

De asemenea, la fața locului au intervenit și patru autospeciale cu modul de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi două echipaje SAJ.

”Potrivit primelor cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, un bărbat de 38 de ani, din comuna Floreşti, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcţia Cluj-Napoca spre Zalău, într-un viraj la stânga ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare. Acesta ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, unde ar fi acroşat partea laterală-spate a unui autocamion. Ulterior, autoturismul ar fi intrat în coliziune frontală cu un ansamblu de vehicule, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani, care circula din direcţia Zalău spre Cluj-Napoca. În urma impactului, din păcate, toate cele 5 persoane aflate în autoturism, inclusiv conducătorul auto, au decedat”, a explicat Poliţia din Cluj.

Polițiștii fac cercetări în acest caz pentru a afla cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Citește și Accident grav în Cluj, două camioane şi un autoturism s-au ciocnit violent. Cinci morți și 1 rănit / Traficul rutier e blocat

DailyBusiness
Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale
Spynews
Fetița bătută de mamă pe o stradă din Constanța și fratele ei au fost luați de Protecția Copilului. Ce se întâmplă acum cu mama. Decizie de ultimă oră!
Fanatik.ro
Cine e fostul jucător de la Inter Milano care a semnat în SuperLiga! I-a fost fixată o clauză de 45.000.000 de euro
Capital.ro
ANCOM anunță schimbări importante pentru livrarea coletelor. UE pregătește noi reguli pentru serviciile poștale
Playtech.ro
Motorina se ieftinește din nou după scumpirea de la 1 iulie. Unde găsesc șoferii cele mai mici prețuri
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorița Anca Cernea, specializată în medicină generală, s-a stins din viață după o suferință îndelungată
iamsport.ro
Declin total! Fostul jucător de la FCSB a semnat cu o echipă din Liga 3
MediaFlux
Se fac alegeri din nou! Verificări privind alegătorii din România
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?