Noi discuţii PNL-PDL. Congresul de fuziune ar putea avea loc pe 12 sau 19 iulie

Reprezentanţii PNL şi PDL au discutat luni despre continuarea procesului privind fuziunea dintre cele două formaţiuni, luându-se în calcul organizarea unui congres comun pe 12 sau 19 iulie, au declarat, pentru Agerpres, surse politice.
Romania TV
30 iun. 2014, 09:19
Noi discuţii PNL-PDL. Congresul de fuziune ar putea avea loc pe 12 sau 19 iulie

Potrivit surselor citate, la întâlnire, delegaţiile celor două partide au abordat chestiuni tehnice, existând un draft de statut al noii formaţiuni, care ar urma să fie discutat miercuri.

PNL şi PDL au convenit să aibă o nouă întrevedere după Biroul Politic Naţional al liberalilor, care va avea loc marţi.

Liberalii ar urma să stabilească în BPN cu privire la sondajele pentru desemnarea candidatului partidului la prezidenţiale şi ar putea fi desemnat secretarul general al PNL.

La întâlnirea de luni au participat din partea PNL – Teodor Atanasiu, Sorin Frunzăverde, Cristina Pocora, iar de la PDL – Sulfina Barbu, Adriana Săftoiu.

Nici Vasile Blaga şi nici Klaus Johannis nu au luat parte la întâlnire.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT