NOI PROBE în dosarul uciderii Elodiei Ghinescu. Cristian Cioacă, din nou în faţa instanţei

Cristian Cioacă a fost adus din nou, miercuri dimineaţă, în faţa instanţei de la Curtea de Apel Piteşti unde s-a judecat recursul său la condamnarea primită pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, după ce avocata apărării a depus noi probe. Termenul de miercuri a fost unul intermediar, iar la finalul procesului magistraţii au stabilit ca următoarea înfăţişare să aibă loc pe 1 noiembrie.
Romania TV
16 oct. 2013, 05:42
NOI PROBE în dosarul uciderii Elodiei Ghinescu. Cristian Cioacă, din nou în faţa instanţei

Avocata lui Cristian Cioacă a depus noi probe la dosarul privind uciderea avocatei Elodia Ghinescu, în care fostul poliţist a fost condamnat în primă instanţă la 22 de ani de închisoare pentru omor.

Cristian Cioacă a fost adus, miercuri dimineaţă, la Curtea de Apel Piteşti, de la Penitenciarul Colibaşi, instanţa analizând o înregistrare făcută de o cameră de supraveghere, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, de la o benzinărie de la ieşirea din Municipiul Braşov spre Piteşti, unde Cioacă s-ar fi oprit în noaptea dinaintea dispariţiei Elodiei, potrivit Mediafax.

Şedinţa de judecată s-a desfăşurat în prezenţa fostului poliţist, condamnat la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu. Cristian Cioacă a fost întrebat de judecători dacă se recunoaşte în imaginile respective, acesta confirmând acest lucru. De asemenea, întrebat dacă maşina care apare în înregistrare este a lui, Cioacă a răspuns: „Maşina este a mea, asta pot să spun sigur. Dacă era maşina mea, înseamnă că probabil eram eu”.

În imaginile respective apare Cristian Cioacă îmbrăcat într-o cămaşă de poliţist cu mânecă scurtă, un asemenea obiect de vestimentaţie fiind găsit şi în râpa unde poliţiştii şi procurorii au făcut cercetări, descoperind şi alte obiecte care duceau la concluzia comiterii unei crime.

Iniţial, Cioacă susţinuse în anchetă că în seara presupusei crime, respectiv 29 august 2007, fusese îmbrăcat cu o cămaşă de poliţist cu mânecă lungă.

Întrebat la ieşirea de la Curtea de Apel Piteşti despre aceste inadvertenţe, fostul poliţist a răspuns: „Şi? Nu v-aţi pus întrebarea că dacă eram cu mânecă lungă se găsea cu mânecă lungă?”

Imaginile respective au fost vizionate de către instanţă la cererea avocatei lui Cristian Cioacă, Maria Vasii.

La rândul ei, avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a spus că fostul poliţist „s-a schimbat la faţă când s-a văzut în mânecă scurtă” şi că iniţial nu a vrut să admită că el este în imagini, însă în final a confirmat că este „într-adevăr” el.

„Referitor la vizionarea video vreau să spun că inculpatul Cristian Cioacă s-a schimbat la faţă când s-a văzut în mânecă scurtă, iar prima reacţie a lui, când doamna magistrat a întrebat dacă el era în acel autoturism şi este în cămaşă cu mânecă scurtă, dumnealui a declarat că nu ştie dacă este, că maşina sigur e maşina dumnealui, dar că nu ştie dacă este dânsul. A mai văzut câteva imagini, a revenit asupra poziţiei pe care a avut-o şi a afirmat că este într-adevăr dumnealui. Iniţial, în achetă, dumnealui a declarat că în acel moment era într-o cămaşă cu mânecă lungă sau avea o jachetă cu mânecă lungă pentru că în Braşov serile de la sfârşitul lunii august sunt foarte răcoroase”, a spus Crina Radu.

CITEŞTE ŞI: Semnături false în numele Elodiei. Fosta asistentă a avocatei a recunoscut că a semnat în locul ei

Totodată, miercuri, la Curtea de Apel Piteşti, au fost prezentate două preşuri de baie menţionate de procurori în rechizitoriu.

Coletele în care erau covoraşele au fost desfăcute în faţa judecătorilor şi a părţilor prezente, unul dintre preşuri fiind într-un ambalaj rupt şi fără sigiliu, iar al doilea într-un plic care avea urme de sigiliu şi care a fost desfăcut şi relipit.

În faţa instanţei de fond, Cristian Cioacă a spus despre primul covoraş de baie că îl vede pentru prima dată şi nu îl recunoaşte, iar despre celălalt a admis că probabil a avut unul asemănător, fără a confirma că i-ar fi aparţinut.

Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 1 noiembrie.

La ultima înfăţişare din acest dosar, judecătorii au stabilit ca în 16 octombrie să fie prezentate mijloacele materiale de probă, între care şi vizualizarea de către inculpat a înregistrărilor video de pe camerele de supraveghere dintr-o benzinărie, din noaptea de 29 spre 30 august 2007.

Cristian Cioacă a fost arestat preventiv în 5 decembrie 2012, fiind dus în arestul Poliţiei Bucureşti şi transferat la Penitenciarul Colibaşi pe 30 ianuarie, fiind trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte. El este acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie, la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie, iar sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar şi de procurori.

Inculpatul a mai fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat şi echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată, iar familia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, în timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, va primi 50.000 de euro. Ulterior, pe 2 iulie, Tribunalul Argeş, a respins cererile părţilor civile Emilia şi Robert Ghinescu de schimbare a încadrării juridice în omor deosebit de grav şi cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.

CITEŞTE ŞI: DEZVĂLUIRE ŞOC. Elodiei Ghinescu îi plăcea să fie BĂTUTĂ

DailyBusiness
Englezii vin în România! Hotelurile de lux din Marea Britanie vor apărea și în țara noastră
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Un fost model Playboy a devenit comentator de fotbal! Cum a fost posibil așa ceva și ce promisiune a făcut la Cupa Mondială din 2010
Capital.ro
Schimbare la Guvern privind cartea electronică de identitate. România riscă sancțiuni. Câți români trebuie să-și facă buletin zilnic
Playtech.ro
Ce salariu are un învățător în 2025 după 30 de ani de muncă. Cum se calculează pensia
Adevarul
„Prințesa fantomă” din Maroc a apărut pe neașteptate în public, după ani de absență. Cine este Lalla Salma
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Tichete de la Guvern pentru sute de mii de români - Intră banii! Anunţ oficial de la Guvern
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ion Țiriac, apariție în bikini. Moştenitoarea imperiului s-a distrat de minune: „Uite, mamă!”
kanald.ro
Un bărbat a murit în Satu Mare, după ce a fost împușcat accidental de un tânăr. Cei doi se pregăteau să plece la vânătoare
Cancan.ro
Călin Georgescu, mutare surprinzătoare după ce a fost trimis în judecată pentru tentativă la lovitură de stat
iamsport.ro
Craiova a vândut aproape o treime din pachetele pentru Conference League! Suma impresionantă de bani încasată deja de Mihai Rotaru
MediaFlux
Ce se întâmplă cu mica recalculare a pensiilor. Florin Manole, anunț pentru milioane de români
stirilekanald.ro
Traian Băsescu, reacție sinceră despre Ilie Bolojan, după ce a preluat conducerea Guvernului. Fostul președinte a vorbit fără perdea: ”E lipsă de experiență”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor