Noi puncte de control a valabilităţii rovinietei pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate acestea

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că, începând de vineri, vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România 13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă. 
Romania TV
14 nov. 2019, 12:44
Noi puncte de control a valabilităţii rovinietei pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate acestea

13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul căroră vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancționării cu amenda contravențională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, vor fi puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România începând din data de 15 noiembrie.

Punctele de control ce urmează a fi puse în funcțiune sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Salonta, Borș, Urziceni, Petea, Halmeu, Galați, Oancea, Albița, Sculeni, Stânca, Rădăuți Prut și Siret.

Începînd cu data de 15 noiembrie, 106 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă vor fi în funcţiune pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi din România.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Cum a fugit Nadia Comăneci din România lui Ceaușescu! Drumul periculos spre libertate, cu doar câteva săptămâni înainte de Revoluție
Capital.ro
România, sub cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și vijelii de până la 140 km/h. Când începe vremea extremă
Playtech.ro
Pensiile militarilor, recalculate după noi reguli. Cine ar putea primi bani în plus și de unde vine finanțarea
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România