Şoferii vor putea cere despăgubiri asiguratorilor care nu respectă obligaţiile RCA

Şoferii vor putea cere despăgubiri companiilor de asigurări care nu îndeplinesc obligaţiile ce decurg din poliţele RCA sau o fac defectuos.
Romania TV
30 nov. 2011, 10:42
Şoferii vor putea cere despăgubiri asiguratorilor care nu respectă obligaţiile RCA

Şoferii vor putea cere despăgubiri companiilor de asigurări care nu îndeplinesc obligaţiile ce decurg din poliţele RCA sau o fac defectuos, iar penalităţile vor fi de 0,2% pe zi din valoarea despăgubirii cuvenite, informează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

„Decizia Consiliului CSA de modificare a reglementărilor cu privire la RCA a fost motivată de volumul de sesizări şi reclamaţii legate de plata despăgubirilor pe segmentul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto. Aceste schimbări, corelate cu o monitorizare riguroasă a evoluţiilor şi tendinţelor înregistrate pe segmentul RCA, vizează obţinerea unui nivel optim de protecţie a asiguraţilor şi păgubiţilor, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite de asigurători„, a declarat preşedintele CSA, Constantin Buzoianu, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Totodată, pentru poliţele RCA emise începând cu 1 ianuarie 2012, sistemul bonus-malus se va aplica şi asiguraţilor persoane juridice.

De asemenea, termenul în care asiguratorul are obligaţia de a comunica asiguratului/păgubitului intenţia de a desfăşura investigaţii a fost redus de la 10 zile la 5 zile lucrătoare.

În cazul daunelor pentru care valoarea reparaţiilor este posibil să depăşească valoarea vehiculului avariat, asigurătorul RCA are obligaţia de a comunica păgubitului, în termen de 10 zile de la data avizării daunei, valoarea maximă a despăgubirii ce poate fi acordată.

Potrivit CSA, începând cu anul 2012, pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire pentru aceste riscuri va fi de un milion de euro (de la 750.000 de euro în acest an), echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.

Modificările prezentate vor intra în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Jucătorii au refuzat să se antreneze! Mesaj fără precedent al șefilor pe grupul de WhatsApp: „Cine vrea, e așteptat să rezilieze”
Capital.ro
Avertizare meteo de ultimă oră! Ploi abundente și rafale de până la 90 km/h. Ce regiuni sunt vizate
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O cabană din stațiunea Straja a fost cuprinsă complet de foc
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România