Noi reguli pentru imigranţii din Franţa

Ministrul francez de Interne Manuel Valls publică miercuri o circulară foarte aşteptată cu privire la criteriile de regularizare a situaţiei imigranţilor ilegali, ale cărei prevederi privind familia sunt sub aşteptările asociaţiilor care menţionează totuşi "progrese" punctuale.
Romania TV
28 nov. 2012, 08:25
Noi reguli pentru imigranţii din Franţa

Circulara, care va fi prezentată în Consiliul de Miniştrii, răspunde unei promisiuni de campanie a preşedintelui francez François Hollande, şi anume aceea de a defini criterii „obiective” şi „clare” pentru a pune capăt arbitrariului prefecturilor.

Ea nu are ca scop să promită regularizarea în masă ca în 1981 (când a inclus 131.000 de străini) sau 1997 (80.000), a precizat Manuel Valls în mai multe rânduri. Ea va antrena „probabil, într-o primă fază, o creştere punctuală a regularizărilor”, a recunoscut el.

În privinţa duratei, obiectivul este de a rămâne la media ultimilor ani, respectiv la aproximativ 30.000 de dosare aprobate pe an, potrivit anturajului ministrului, care estimează la aproximativ 350.000 numărul persoanelor aflate ilegal în Franţa.

 Anunţată pentru septembrie, circulara a trenat, pe măsură ce întâlnirile cu asociaţiile şi partenerii sociali s-au multiplicat. Textul a făcut ulterior obiectul unei consultări cu şeful Guvernului Jean-Marc Ayrault şi preşedinţia, foarte atentă la conţinut.

Versiunea finală, comunicată AFP, prevede în special să ofere titlu de sejur părinţilor prezenţi de cel puţin cinci ani în Franţa şi care au un copil şcolarizat de cel puţin trei ani

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
„Câți bani ți-a dat Gigi Becali că l-ai scos din pușcărie?”. Florin Chilian, răspuns virulent după valul de hate pe care l-a suportat: „Nici măcar un mulțumesc!”
Capital.ro
Apar noi obligații pentru proprietarii de case și terenuri. Cine nu respectă plătește scump. Măsura pregătită de Primărie
Playtech.ro
Câte animale și păsări ai voie să crești în gospodărie. Regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii de la oraș și de la sat
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?