Noi scumpiri ale alimentelor după Paște. Romalimenta: „Suntem nevoiți să ajustăm preţurile în aşa fel încât să putem rezista în piaţă. Nu avem altă soluţie”

Prețurile alimentelor au crescut cu aproximativ 10%, în 2026, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar producătorii avertizează că urmează noi majorări după Paște. Creșterile de prețuri sunt urmare a scumpirii tarifelor la energie, gaze și combustibili, care pun o presiune tot mai mare pe industria alimentară.
Oana Anghel
06 apr. 2026, 15:39
Noi scumpiri ale alimentelor după Paște. Romalimenta:

Potrivit reprezentanților din industria alimentară, scumpirile de până acum au fost o consecință firească a majorării TVA și a liberalizării energiei.

Creşterea de 10% în 2026 faţă de 2025 a fost normală până acum, pentru că TVA a crescut şi s-a liberalizat energia. Dar acum lucrurile sunt total diferite de o normalitate. Suntem chiar departe de o normalitate şi faţă de toate statele. Toate statele au luat măsuri în aşa fel încât să contracareze creşterea aceasta de preţuri la carburanţi, iar noi, de la 1 aprilie, avem şi creşterea de preţ la gaze.

Acum se înregistrează nişte creşteri de la o zi la alta, mai ales pe zona aceasta de energie – gaze, energie electrică şi combustibil. Nu avem ce face decât să le contabilizăm şi, după Paşte, o să ieşim şi o să ajustăm preţurile în aşa fel încât să putem rezista în piaţă. Nu avem altă soluţie”, spune Aurel Popescu, preşedintele Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară Romalimenta, potrivit Agerpres

Autoritățile, criticate din pricina incapacități de a lua măsuri eficiente care să limiteze impactul scumpirilor

Producătorii spun că autoritățile sunt principalele vinovate de lipsa unor măsuri eficiente care să limiteze impactul scumpirilor, susținând că acestea nu țin pasul cu evoluțiile economice.

Guvernul nu ia măsuri în pas cu tot ce se întâmplă la nivel mondial. Statul încasează bani în plus, iar noi cheltuim mai mult şi vrem să ţinem inflaţia pe loc. Nu o să o ţinem niciodată, pentru că ne obligă produsul să modificăm preţurile. După părerea mea, nu ştim să administrăm.

Citeste si Ce-i paște pe Români după Înviere. Vin noi scumpiri! ”Ajustăm preţurile în aşa fel încât să putem rezista în piaţă. Nu avem altă soluţie”

Mediul de afaceri nu este băgat în seamă. Autorităţile se întâlnesc cu noi ca să bifeze că s-au întâlnit, spun că au luat act, dar fac tot ce ştiu ei. Am avut întâlnire şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, am avut şi întâlnirea tripartită Guvern-Patronate-Sindicate, cu premierul, care a notat şi atât. Nu e o măsură care să satisfacă mediul de afaceri. 30 de bani este de la o zi la alta, mai trag americanii două rachete şi creşte preţul cu 40 de bani”, completează Aurel Popescu.

Prețurile ar putea crește după Paște

În perioada sărbătorilor pascale, producătorii spun că vor menține prețurile actuale, însă, ulterior, românii trebuie să se aștepte la o creștere

Mergem pe cantitatea solicitată de către marile magazine şi de către populaţie, care însumează circa 7 milioane de cozonaci, mai puţin decât la Crăciun, pentru că de Crăciun şi de Anul Nou au fost mai multe sărbători, iar cererea a fost un pic mai mare, dar menţinem preţul pe care l-am avut în perioada sărbătorilor de iarnă şi nu modificăm nimic. Modificările vor fi, eventual, după trecerea sărbătorilor pascale.

În momentul de faţă, avem deja o creştere a costurilor de 6,5%, vedem, după sărbători, care mai sunt influenţele, le adunăm şi o să luăm decizia, fiecare antreprenor când consideră că nu mai poate rezista”, mai spune Popescu.

Criza alimentelor nu va atinge România, dar consumul va fi în scădere

Românii nu sunt în pericol de a se confrunta cu o criză a alimentelor, cu toate acestea, în contextul scumpirilor, consumul va scădea.

Nu cred că ne vom confrunta cu penurie de alimente. Noi să avem energie ca să putem produce. Avem materii prime, avem de toate, fără probleme, dar, repet: să avem energie ca să putem produce. Oricum, noi producem produsele pe care le solicită populaţia, indiferent de costurile care sunt, dar toate costurile le băgăm în preţul de vânzare.

Avem o scădere a consumului de circa 3,5-4%. Asta arată că puterea de cumpărare a scăzut şi oamenii sunt mai atenţi la cheltuieli. În opinia mea, este o scădere destul de mare faţă de media anilor anteriori, care semnifică faptul că puterea de cumpărare a scăzut şi oamenii sunt mai atenţi, dar, din punct de vedere al risipei alimentare, este un avantaj”, mai spune șeful Romalimenta.

Citeste si Românii aleg să cumpere produse la ofertă în urma scumpirilor: Ce spun specialiștii: „O politică inteligentă de promoții și oferte poate să fidelizeze o bază de clienți”

Soluțiile propuse de reprezentanții industriei alimentare pentru limitarea scumpirilor

Pentru a limita scumpirile, reprezentanții industriei alimentare propun o serie de măsuri fiscale și sprijin pentru transport.

Fiecare sub-ramură a industriei alimentare are o flotă proprie de maşini – carne, lapte, pâine – avem maşini specializate de transport produse, iar aceste maşini sunt cu gabarit mai mic pentru a putea face distribuţia în sutele de magazine care sunt în oraşe, însă în oraşe nu ai voie să circuli cu o maşină de 7,5 tone.

Şi pentru că hotărârea cu distribuitorii se referă numai la maşini de peste 7,5 tone, atunci am rugat să se schimbe HG 1094/2025, unde e această prevedere de 7,5 tone, şi să se facă de la 2,4 tone, astfel încât şi maşinile specializate de alimente să intre în această jurisdicţie. De asemenea, am propus să se reducă acciza şi TVA-ul treptat, în aşa fel încât să acopere aceste cheltuieli suplimentare, aceste costuri care nu erau prevăzute în buget, iar preţul să rămână acelaşi.

Dacă s-ar dori să se facă ceva pentru industria alimentară, ar mai trebui să avem şi preţuri accesibile la gaze”, a conchis Popescu.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
EXCLUSIV | Dana Badea, prima reacție după ce s-a scris că are cancer! Fosta ispită de la Insula Iubirii și-a ieșit din minți
Fanatik.ro
Gigi Becali rupe tăcerea despre plecarea lui Rădoi la Gaziantep: „Mi-a zis că și-a dat cuvântul! Ți-e rușine mai tare de ei sau de nașul tău? Sper, totuși, să nu plece”
Capital.ro
Viața la bloc. Cine plătește pentru întreținerea liftului. Obligație indiferent de etaj și numărul de persoane din locuință
Playtech.ro
Unde e mai ieftin carburantul acum: România sau Bulgaria? Analiza completă după ultimele scăderi
Adevarul
Misterul originii moților din Munții Apuseni. Urmași ai dacilor, romanilor și popoarelor atrase de aur
wowbiz.ro
Valentin Sanfira vine cu o „replică” zguduitoare. Ce a apărut pe pagina artistului la scurt timp după ce Codruța a vorbit despre divorț : „Mă știu curat și drept”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un microbuz plin cu copii s-a ciocnit violent cu un autoturism, în județul Mureș. Zece persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Cel mai mare obstacol pentru Gică Hagi la națională? ”Regele”, avertizat de un fost coleg din Generația de Aur: ”Având în vedere asta, îi va fi greu”
MediaFlux
Acești români NU vor mai plăti impozit pe clădiri. Cea mai bună veste
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj