Noii primari ai sectoarelor 1, 5 şi 6, învestiţi în funcţie vineri. SURPRIZĂ la şedinţa Sectorului 1

Noii primari ai sectoarelor 1, 5 şi 6 au fost învestiţi vineri în funcţie, împreună cu consilierii locali, câte 27 în fiecare sector. Dacă la Sectorul 6, la depunerea jurământului lui Gabriel Mutu au fost prezenţi primarul general Gabriela Firea şi edilul Sectorului 3, Robert Negoiţă, la ceremonia de învestire a primarului Sectorului 1 - Daniel Tudorache, a participat inclusiv fostul primar liberal Andrei Chiliman. 
Cristina Macuc
24 iun. 2016, 10:01
Noii primari ai sectoarelor 1, 5 şi 6, învestiţi în funcţie vineri. SURPRIZĂ la şedinţa Sectorului 1

Şedinţa de învestire în funcţie a noului primar al Sectorului 6, Gabriel Mutu, s-a desfăşurat într-o atmosferă relaxată, întreţinută în mare parte de cel mai vârstnic consilier local.

La depunerea jurământului, au ţinut să fie prezenţi alături de Mutu şi noul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, precum şi edilul Sectorului 3, Robert Negoiţă, toţi colegi de partid în PSD. 

„Ştiu ca aveţi aşteptări mari şi lansez un apel către toţi consilierii locali, indiferent de culoarea politică, să facem echipă şi să reprezentăm interesele întregii comunităţi. Am discutat de multe ori cu doamna primar general despre proiectele majore din sector: finalizarea supralărgirii Prelungirii Ghencea, a Pasajului Ciurel, infrastructura internă şi ştiu că vom avea susţinerea necesară. Profit de prezenţa colegului Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3, pentru a vă promite o competiţie foarte puternică între Sectorul 3 şi Sectorul 6 şi am încredere că este momentul ca toate sectoarele Capitalei să se dezvolte unitar şi să nu mai existe diferenţe majore. Vă asigur că voi fi primarul tuturor locuitorilor Sectorului 6!”, a declarat primarul Gabriel Mutu.

Cine sunt noii consilieri locali din Sectorul 6

Alături de Gabriel Mutu, au depus jurământul şi consilierii locali ai Sectorului 6, după cum urmează:
– PSD+UNPR Bordei Niculaie, Butacu Simona Valentina, Gheorghe Iulian, Iacob Emanuel, Nae Valentin Marian, Pană Traian, Petcu Sorin, Stan Gabriela, Surulescu Aurelia, Tănăsuică Ion, Tomescu Constantin

– USB Berceanu Octavian Alexandru, Daneş Mihai, Făşie Mariana Camelia, Frumuşelu Constantin Mugurel, Mitran Georgeta, Radu Elena, Ungureanu Marius Ionel

– PNL Enache Adrian Nicolae, Gaspar Florentina, Puşcaş Ionel, Simion Adrian

– PMP Luchia Florin, Sima Mihaela, Tudose Călin

– ALDE Al Tawayah Angelica, Stan Robert.

Tot vineri, a fost învestit în funcţie şi noul primar al Sectorului 1, Daniel Tudorache (PSD). La eveniment a participat şi fostul edil Andrei Chiliman (PNL), şedinţa fiind prezidată de prefectul Nicolae Petrovan.

„În Sectorul 1 campania electorală s-a terminat demult. De aceea, invit cei 27 de consilieri locali să ne apucăm de treaba și să lăsam politica la ușa primăriei. Cetățenii Sectorului 1 ne-au acordat încrederea lor pentru a fi o echipă și pentru a lucra împreună pentru creșterea standardului de viață a comunității din această zonă administrativă”, a declarat primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache.

Dacă primarul Tudorache mai mult a lipsit din sala de festivităţi, inclusiv în timpul intonării imnului naţional, consilierul local Clotilde Armand de la USB – contracandidatul lui Tudorache în campania electorală a salutat toţi incitaţii din sală, individual şi a schimbat câte o vorbă cu fiecare. 

Alături de primar, au depus jurământul şi 26 din cei 27 de consilieri locali, de la eveniment lipsind Alexandru Nazare, fost candidat la fotoliul de primar al Sectorului 1 din partea PNL. În Sectorul 1, structura Consiliului Local se prezintă astfel:

– PSD+UNPR 9 mandate de consilieri locali

– USB 8 mandate de consilieri locali

– PNL 6 mandate de consilieri locali

– PMP 2 mandate de consilieri locali

– ALDE 2 mandate de consilieri locali

Cine sunt noii consilieri locali din Sectorul 1

Pe lista noilor consilieri locali din Sectorul 1 se află: Armand Clotilde Marie Brigitte, Bănişor Dorina Luminiţa, Bulfon Cristian Laurenţiu, Chirvasă Viorel Daniel, Comănici Ancuţa Sorina, Crişu Florian Mişu, Damian George, Deaconu Alexandru Ştefan, Diaconu Gheorghe, Enache Ecaterina Raluca, Goncea Gheorghiţă Liviu, Grigorescu Iuliana Cristina, Iordan Florea, Lixandru ionel Florian, Macarie Ilinca, Marin Marius Petrescu, Munteanu Cristina Simona, Mureşan Manuela, Nazare Alexandru, Neagu Marian Cristian, Olteanu Virgil Mădălin, Păiuşi Oliver Leon, Popa Daniela, Purcărea Mihail Teodor, Seidler Cristian Gabriel, Todea Steluţa, Tudose Cristian Adrian. 

Vineri la prânz a fost învestit în funcţie şi primarul Sectorului 5, Daniel Florea (PSD), după-amiază de la ora 15 fiind programată ceremonia de depunere a jurământului şi a primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă. 

 

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
„Argentinienii l-ar înjura pe Messi?” Editorial din tribune despre Baiaram și relația complicată cu mulți dintre fanii Universității Craiova
Capital.ro
Pensie mai mare după o victorie în instanță împotriva Casei de Pensii. Judecătorii au obligat instituția să emită o nouă decizie de pensionare
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Radu Drăgușin, detalii teribile despre accidentarea care aproape i-a încheiat cariera: „Multă durere, am învățat să merg din nou!”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Mihai Rotaru a spus ce pachet de acțiuni deține, de fapt, la Universitatea Craiova: ”Pot să rămân și cu mai puțin!”
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri pentru ziua de 15 august. Ce este interzis să faci de Adormirea Maicii Domnului
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat