Norica Nicolai (PNL): Curtea Constituţională şi-a depăşit limitele constituţionale

Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a declarat, la RFI, că decizia Curţii Constituţionale privind reprezentarea la Consiliul European reprezintă depăşirea limitelor competenţelor Curţii. Nicolai susţine reformarea aceste instituţii deoarece mai mulţi judecători s-ar fi comportat mai mult ca politicieni decât ca magistraţi.
Romania TV
28 iun. 2012, 10:48
Norica Nicolai (PNL): Curtea Constituţională şi-a depăşit limitele constituţionale

Norica Nicolai susţine că CCR ar fi trebuit să constate că este vorba de un conflict între preşedinte şi Parlament, nu unul între preşedinte şi Guvern. În plus, decizia ar institui un regim prezidenţial.

„Faptul că prin această decizie CC a introdus peste limitele Constituţiei un regim prezidenţial, introducând noţiunea de şef de stat, pe care Constituţia nu-l prevede, şi-a depăşit categoric limitele de constituţionalitate cu care este investită, dar şi limitele competenţelor constituţionale”, a declarat Nicolai.

Ea susţine că reformarea CCR se impune datorită faptului că unii membri ai săi nu şi-au respectat statutul de judecător. „Cred că va trebui într-o reformă constituţională să discutăm nu neapărat despre existenţa instituţiei, ci despre populaţia prezentă în plenul acestei instituţii, care a fost desemnată politic, care nu-şi onorează mandatul de judecător, pentru că foarte mulţi dintre acei domni sunt politicieni şi nu judecători de scaun. Când am spus că a fost desemnată politic, n-am exclus şi prezenţa unor persoane trimise de PSD în cadrul CC”, a afirmat liberala.

Norica Nicolai propune ca membrii Curţii să fie selectaţi din magistraţi de la instanţe. „Vor trebui selectaţi din magistraţi de scaun, oameni cu experienţă profesională deosebită şi cu probitate morală deosebită, pentru că dacă acest deficit de moralitate n-ar fi existat în România, n-am fi avut nici atâtea interpretări dubioase şi inconsistente în justiţie şi nici atâta dezordine morală, aşa cum există în momentul de faţă în instituţiile statului”, explică ea.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că reprezentarea României la Consiliul European se va face la nivel de preşedinte. Astfel că preşedintele Traian Băsescu participă la reuniunile Consiliului European. Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că există un conflict juridic între preşedinte şi premier.

„În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, generat de acţiunea Guvernului şi a primului-ministru de a-l exclude pe Preşedintele României din delegaţia care participă la Consiliul European în perioada 28-29 iunie 2012. În exercitarea atribuţiilor constituţionale, Preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European, în calitate de şef al statului. Această atribuţie poate fi delegată de către Preşedintele României, în mod expres, primului-ministru”, se arată în comunicatul dat publicităţii de către Curtea Constituţională.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României şi Guvernului. Motivaţia decizie urmează să fie publicată în perioada următoare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Ionuț Chirilă a „sărit” la Cornel Dinu! Ce a cerut clubului Dinamo. Exclusiv
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Lovitură pentru Bolojan! Un nou nume vrea să îi ia locul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT