„Nostradamus al alegerilor”, de acord cu sondajele electorale, după multă vreme. Analistul a prezis cine va câştiga alegerile din SUA, dintre Kamala Harris şi Donald Trump

Istoricul Allan Lichtman, supranumit și „Nostradamus” al scrutinelor prezidenţiale din SUA, a prezis că vicepreşedinta Kamala Harris va câştiga Casa Albă la alegerile din noiembrie 2024.
Mircea Filipescu
06 sept. 2024, 17:16

Profesor de istorie la American University, Lichtman se bazează pe o serie de criterii standard și a prognozat corect rezultatul la aproape toate alegerie americane din 1984 până în prezent. Singura excepție a fost făcută în anul 2000, când Al Gore a pierdut în faţa lui George W. Bush într-un scrutin extrem de strâns, care a fost decis după ce Curtea Supremă a SUA s-a pronunţat în favoarea lui Bush, după săptămâni de dispute juridice pe tema buletinelor de vot contestate.

Acum, istoricul spune că Donald Trump este pe cale să piardă, relatează The Guardian.

După ce i-a avertizat anterior pe democraţi cu privire la pericolele eliminării lui Joe Biden din cursă, Lichtman prognozează totuşi că vicepreşedinta SUA, care a devenit candidatul partidului după retragerea preşedintelui în iulie, va fi aleasă. Predicţia a fost făcută într-un videoclip pentru The New York Times.

„Kamala Harris va fi următorul preşedinte al Statelor Unite – cel puţin aceasta este predicţia mea cu privire la rezultatul acestei curse”, spune Lichtman, în vârstă de 77 de ani, la finalul unui videoclip mai puţin obişnuit, de şapte minute, care îl prezintă alergând într-un costum de atlet împotriva altor concurenţi în vârstă într-o cursă de calificare pentru Olimpiada naţională a seniorilor din 2025. „Dar rezultatul depinde de voi. Aşa că ieşiţi şi votaţi”, a mai adăugat istoricul

Predicţiile lui Lichtman se bazează pe un set de propoziţii adevărat/fals şi nu iau în considerare tendinţele sondajelor.

Citeşte şi: Donald Trump spune că îl va numi pe Elon Musk şeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală, dacă va fi ales preşedinte al SUA

Anterior, Lichtman s-a opus cu vehemenţă înlocuirii lui Biden în tabăra democrată după prestaţia dezastruoasă a acestuia la dezbaterea din iunie împotriva fostului preşedinte Donald Trump şi a respins validitatea sondajelor de opinie care indicau că aceasta a afectat capacitatea lui Biden de a câştiga cursa prezidenţială.

Cu toate acestea, dintre cele 13 criterii folosite, el a constatat că opt o favorizează pe Kamala Harris – despre care a spus că a beneficiat de dispariţia campaniei independente a lui Robert F Kennedy Jr, de indicatori economici pozitivi pe termen scurt şi lung, de realizări legislative majore adoptate de administraţia Biden şi de absenţa tulburărilor sociale sau a scandalurilor legate de Casa Albă.

„Nostradamus” crede că Harris a fost favorizată și de faptul că nu a trebuit să treacă printr-o luptă pentru nominalizarea partidului pentru a-i succeda lui Biden, deoarece alţi candidaţi propuşi s-au aliniat rapid pentru a o susţine înainte de Convenţia Naţională Democrată de luna trecută.

Istoricul a prognozat cu exactitate triumful nesperat al lui Trump în alegerile din 2016 împotriva lui Hillary Clinton, într-un moment în care majoritatea sondajelor de opinie indicau un rezultat contrar. De asemenea, el a prevăzut corect că Trump va fi pus sub acuzare în timpul preşedinţiei sale – ceea ce s-a şi întâmplat, de două ori.

Citeşte şi: O româncă se află printre cele patru victime ale masacrului comis în SUA de un puşti de 14 ani. „Drum lin spre ceruri!”

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Cristi Tănase a scuipat fanii, ca şi Baiaram, dar nu a fost suspendat! Istoricul deciziilor contradictorii ale Comisiei de Disciplină
Capital.ro
Pensionarii care primesc cu 50% mai mult la pensie. Decizia definitivă a ÎCCJ privind grupa de muncă
Playtech.ro
Ce salariu are o învăţătoare debutantă, în 2026. Model de calcul
Adevarul
Fost șef MI6: Pierderile Rusiei în Ucraina sunt „uluitoare”, 30.000 de soldați uciși într-o lună
wowbiz.ro
Rezultatul autopsiei lui Sorin, afaceristul mort împreună cu soția și copilul în accidentul din Iași! Cauza reală a decesului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Afaceristul Sorin Ciprian Iacob s-a stins din viață în urma unui grav incident rutier, în Ciortești! UPDATE: Femeia însărcinată și copilul și-au pierdut viața la spital
iamsport.ro
BREAKING | Adi Mutu, noul antrenor de la Universitatea Craiova?! Mihai Rotaru a rupt tăcerea
MediaFlux
Prețul alimentelor va fi controlat! Când intervine ministrul Agriculturii
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj