NOSTRADAMUS: AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL va începe când „CĂMILA” va bea apă din Dunăre

Foarte mulți profeți au prevestit al treilea război mondial și l-au descris ca fiind mai sângeros decât orice alt război anterior. Au existat voci care l-au asemănat chiar și cu Apocalipsa, pentru că după detonarea mai multor bombe atomice, viața pe Terra ar fi imposibilă. Până în prezent, omenirea nu s-a aflat în pragul unei conflagrații, cu toate că diverse războaie mai mici au fost duse prin diverse locuri de pe glob.
Iulian Tudor
15 apr. 2014, 12:35
NOSTRADAMUS: AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL va începe când

O profeție interesantă despre momentul și desfășurarea a ceea ce va însemna al treilea război mondial a oferit-o Nostradamus într-unul din faimoasele sale catrene, scrie obiectiv.info.

Citeşte şi APOCALIPSA este aproape. PREZICERI ÎNFRICOŞĂTOARE ale lui NOSTRADAMUS pentru 2014 VIDEO

„În Dunăre şi Rhin va veni să bea,
Cămila cea mare, și nu e pocăință
Ronul va tremura mai tare decât Valea Loarei
Și în apropiere de Alpi, Cocoșul îi va ruina”.

Acest catren se referă ca al treilea război mondial va începe în clipa în care cămila va bea apă din Dunăre și Rhin. Bineînțeles că pe continentul European nu există cămile decât la grădina zoologică, dar Nostradamus și-a scris versurile mult mai codificat decât își imaginează foarte mulți. Din punctul de vedere al cercetătorilor, „Cămila” este asemuită cu o coaliție formată din statele arabe și care va invada Europa tocmai până la Dunăre și Rhin. Acest scenariu este departe de a se produce în următorii 20 de ani și interpretarea specialiștilor este de-a dreptul eronată.

Citeşte şi Nostradamus a prezis cutremurele şi inundaţiile din acest an. Află când va veni SFÂRŞITUL LUMII

Din altă perspectivă, „Cămila” poate să fie populația arabă care trăiește în întreaga Europă, cu precădere în Franța și Germania. Potrivit acestei teorii, arabii ca și ceilalţi locuitori ai țărilor prin care trece Dunărea, beau apă din Dunăre, fapt pentru care primul vers al catrenului lui Nostradamus se regăsește în realitate.

Mai multe detalii despre profeţie aici.

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru cărțile de identitate. Suma pe care o vor plăti românii după 29 august
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Schimbări majore la Bacalaureat din 2030! Decizia Ministerului Educației merge spre publicarea în Monitorul Oficial
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?