Nou protest în Piaţa Victoriei, după ce zeci de oameni au dormit în corturi în faţa Guvernului

Protestul început sâmbătă în fața Guvernului a continuat şi duminică, după ce un grup de câțiva zeci de oameni au dormit în corturi noaptea trecută în Piața Victoriei.
Romania TV
20 sept. 2020, 12:38
Nou protest în Piaţa Victoriei, după ce zeci de oameni au dormit în corturi în faţa Guvernului

Sute de persoane s-au strâns sâmbătă după-amiază în Piața Universității, dar și în Piața Victoriei să protesteze față de restricțiile impuse de autorități pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

Manifestatiile au durat aproximativ patru ore, iar protestatarii au incalat toate masurile impuse de autoritati privind distantarea sociala si purtarea mastilor la astfel de evenimente.

Jandarmii prezenți la protest au încercat să îi convingă pe participanți să respecte măsurile de protecție.

„Colegii mei, în momentul în care s-a atins cifra de 100 de participanți, le-au pus în vedere să respecte măsurile, le-au explicat riscurile la care se expun și îi expun pe ceilalți și eventualele sancțiuni pe care le riscă. Sancțiunile pentru organizator pot ajunge până la 10000 de lei. Nu ne-am făcut un scop din a da amenzi, dar când nu sunt respectate regulile trebuie luate măsuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmiei, Georgian Enache.

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 949 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 285.355 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, duminică, Grupul de Comunicare Strategică. Cifrele sunt în creștere, față de raportul de sâmbătă, când au fost date 488 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 112.300 de lei.

Citeşte şi SCANDAL la protestul „anti-botniţă”. Oana Lovin, Codruţa Cerva şi Iosefina Pascal au venit cu funii Video

Madrid, capitala europeană cu cea mai mare incidenţă de Covid-19. Mii de locuitori protestează faţă de noile restricţii ce vor intra în vigoare luni

Mii de locuitori din cartierele sudice ale Madridului afectate de restricţiile de mobilitate care vor intra în vigoare luni au ieşit pe străzi, duminică, pentru a protesta faţă de aceste noi măsuri ale Guvernului regional condus de Isabel Díaz Ayuso, pe care le consideră „segregaţioniste”, relatează TVE.

Mulţi consideră că măsurile au fost luate târziu şi că nu sunt suficiente pentru a opri epidemia.

Locuitori din cartierele Villa de Vallecas şi Fuenlabrada, între altele, au denunţat „o carantină de categorie” şi au cerut demisia preşedintei Comunităţii Madrid.

Manifestanţii au scandat, între altele, „mai mulţi medici şi mai multe scanere”, „este segregare, nu izolare” şi „Ayuso, demisia!”.

Federaţia Locuitorilor din Madrid a respins măsurile impuse pentru comunitate şi le-a semnalat ca fiind „nedrepte, care favorizează excluderea şi segregaţioniste”. În plus, a cerut să fie luate măsuri de sprijin, precum evitarea supraaglomerării transportului public.

Madrid este capitala europeană cu cea mai mare incidenţă de Covid-19. Potrivit datelor European Centre for Disease Prevention and Control, până pe 13 septembrie, la fiecare 100.000 de locuitori au fost 700,16 cazuri în capitala spaniolă. Urmează Praga, cu 269,52 de cazuri, şi Paris, cu 202 cazuri la 100.000 de locuitori.

Creşterea numărului de noi cazuri în regiune a făcut ca guvernul regional să impună măsuri pentru 37 de zone. Între altele, localurile vor funcţiona la 50% din capacitate, parcurile şi grădinile vor rămâne închise, iar intrarea şi ieşirea din zonele plasate în carantină vor fi restricţionate, cu excepţia cazurilor excepţionale – deplasarea spre locul de muncă, spre şcoală sau la centre de sănătate.

Ministerul Sănătăţii a raportat cel mai recent 14.389 de noi cazuri, cifră record. Din total, 4.967 corespund zilei anterioare, iar 1.553 provin din comunitatea madrilenă, care comunică peste 1.000 de cazuri de la jumătatea lunii august.

Măsuri de carantină şi izolare sunt impuse în peste 70 de municipii spaniole.

Consilierul pe probleme de sănătate din Comunidad de Madrid, Enrique Ruiz Escudero, a spus duminică, după o întâlnire cu Guvernul central şi primăriile, că „nu a fost o decizie uşoară” aprobarea restricţiilor pentru cele 37 de zone din Comunitatea Madrid.

El a informat că sâmbătă aproximativ 4.000 de persoane erau spitalizate în regiune. Trei sute se află la terapie intensivă, iar 37 de persoane au decedat în ultimele 24 de ore.

Într-un interviu acordat ABC, el a spus că în cazul în care măsurile luate în regiune nu se vor dovedi eficiente, „dacă trebuie să închidem Madridul, vom face asta”.
Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a recunoscut că evoluţia epidemiei este îngrijorătoare, dar a spus că ţara sa este mai pregătită decât în luna martie pentru a o aborda şi exclude o nouă carantină la nivel naţional.

Referitor la Madrid, înainte de a se întâlni luni cu Ayuso, el a evitat să polemizeze şi a afirmat că merge la reuniune cu dorinţa de a colabora.

Poliţia locală, regională şi Guardia Civil vor face controale aleatoriu, dar nu vor aplica amenzi în primele 48 de ore de la intrarea în vigoare a măsurilor.

La finalul săptămânii, Ministerul spaniol al Sănătăţii nu face un bilanţ, însă până vineri, în ţară, au fost înregistrate 640.040 de contaminări şi 30.495 de decese asociate noului coronavirus. Spania este cea mai afectată ţară europeană.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Femeie, moartă în frig după ce a fost bătută și dată afară din casă de concubin. Avea 36 de ani
Fanatik.ro
Fostul ”Pescarul Priceput SRL” a reparat cazanul CET Sud care a lăsat Capitala fără căldură. ”Am avut lucrări departe”
Capital.ro
Doliu în teatrul românesc. A murit unul dintre cei mai iubiți actori ai României: Un artist rar, talentat și discret
Playtech.ro
Calculator pensie militară 2026. Ce pensie iei dacă eşti ofiţer, maistru sau subofiţer
Adevarul
Theodor Stolojan critică dur legea administrației propusă de Guvernul Bolojan: „Nu e reformă, e o măsură pompieristică”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
kanald.ro
Familia Regală a României este îndoliată! S-a stins din viață la vârsta de 83 de ani: „A fost verișoară primară cu Regele Mihai”
iamsport.ro
A jucat în Liga 1 și a izbucnit la adresa fostului său coleg: ”Făcea ce voia pentru că era prieten cu Nicu Ceaușescu! L-au oprit băut la volan, a aruncat whisky pe milițian”
MediaFlux
Putin vrea să facă pace. Cu cine negociază în secret din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend