Nou scandal în coaliţie! Stelian Ion atacă UDMR pentru că are altă părere privind desfiinţarea SIIJ. „Mi se pare total inacceptabil. Coaliţia funcţionează extraordinar de bine, mai puţin capitolul Justiţie”

Stelian Ion, ministrul Justiţiei, a declarat că actuala coaliţie de guvernare funcţionează extraordinar de bine, mai puţin la capitolul Justiţie, şi a acuzat UDMR că nu respectă programul de guvernare.
Razvan Mihalascu
07 iul. 2021, 18:04
Nou scandal în coaliţie! Stelian Ion atacă UDMR pentru că are altă părere privind desfiinţarea SIIJ.

Stelian Ion spulberă UDMR pentru că are altă părere privind desfiinţarea SIIJ. Mai mult, ministrul Justiţiei acuză Uniunea că ” încearcă varianta de a păcăli cumva electoratul”.

„Coaliţia funcţionează extraordinar de bine, mai puţin capitolul Justiţie. La capitolul Justiţie, PNL, USR PLUS avem aceeaşi opinie, în sensul în care săptămâna viitoare ar trebui să convocăm sesiune extraordinară pentru desfiinţarea SIIJ şi refacerea competenţelor, aşa cum spune şi Comisia de la Veneţia, cum prevede proiectul Guvernului. UDMR are altă opinie.

Mi se pare total inacceptabil că UDMR nu respectă programul de guvernare, încearcă varianta de a păcăli cumva electoratul, în sensul în care ne facem că desfiinţăm SIIJ, dar îl refacem în cadrul unei secţii din Parchetul General. Nu ne putem face că respectăm programul de guvernare”, a declarat Stelian Ion, conform Agerpres.

Citeşte şi: Codrin Ștefănescu îl pune la perete pe Orban pentru desființarea SIIJ: „O sā regreți curând toate drācoveniile! Ai devenit o slugā ieftinā!”

Stelian Ion atacă UDMR pentru că are altă părere privind desfiinţarea SIIJ. „Aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Nu poate fi acceptat”

Ministrul Justiţiei a explicat că avizul Comisiei de la Veneţia prevede că SIIJ trebuie desfiinţată, iar competenţele procurorilor trebuie să fie cele de dinaintea înfiinţării secţiei, nu toate dosarele SIIJ să fie trimise unei alte structuri, „să fie făcute exact aceleaşi greşeli ca în trecut”.

„Sunt dezamăgit. Observ că UDMR merge aproximativ pe linia pe care a mers, din păcate, pentru că a făcut anumite compromisuri, dar doar pe jumătate, în sensul în care sunt de acord cu desfiinţarea SIIJ, dar cu aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Este inacceptabil să punem un amendament care prezintă riscuri de a reface SIIJ sub o altă formă, cu o altă denumire, cu o altă etichetă. Lucrul acesta este propus de colegii din UDMR. Nu poate fi acceptat”, a afirmat Stelian Ion, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Stelian Ion: „SIIJ are zilele numărate; am propus o sesiune extraordinară pentru a vota legea”

Stelian Ion acuză UDMR că blocheată desfiinţarea SIIJ

Mai mult, Stelian Ion a menţionat că pe acest subiect „este blocată situaţia” în coaliţie. De altfel, ministrul Justiţiei a subliniat că fără votul celor de la UDMR desfiinţarea SIIJ nu poate fi posibilă la Senat.

„UDMR sub nicio formă nu vrea refacerea competenţei DNA, subiectul nu este despre SIIJ, este despre afectarea competenţei DNA. Este vorba despre faptul că unii nu vor să continue lupta împotriva corupţiei şi vor să afecteze această luptă. (…) Căutăm soluţii în fiecare zi. (…) Sunt nişte soluţii constituţionale, dar analizăm toate variantele. Am solicitat un punct de vedere consilierilor şi departamentelor din minister, vom analiza cu premierul toate variantele”, a afirmat Stelian Ion.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT