Noua Lege a Energiei a fost adoptată de deputaţi. Se dă startul liberalizarii preţurilor

Legea energiei electrice şi gazelor naturale a fost adoptată, joi, de Camera Deputaţilor, for decizional, cu 186 de voturi "pentru", 3 "împotrivă" şi 7 abţineri, actul normativ reglementând liberalizarea pieţei energiei, dar şi creşterea etapizată a preţurilor pentru gaze la nivelul statelor UE.
Romania TV
14 iun. 2012, 11:38
Noua Lege a Energiei a fost adoptată de deputaţi. Se dă startul liberalizarii preţurilor

Preşedintele Comisiei pentru industrii, deputatul Iulian Iancu, a subliniat în plen, la momentul dezbaterilor, că noua lege a energiei „elimină fenomenul «băieţilor deştepţi»” şi că se renunţă la tarifele preferenţiale pentru consumatorii finali, dar instituie odată cu liberalizarea pieţei şi o serie de măsuri pentru protejarea consumatorilor casnici.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, l-a întrebat pe ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, cum va rezolva această lege problema contractelor cu „băieţii deştepţi”, dar şi cum îi va afecta liberalizarea preţului la gaze pe consumatorii casnici.

„Pot să vă asigur că până la sfârşitul acestui an va exista o piaţă concurenţială în România, pot să vă garantez acest lucru (…) Despre anularea contractelor existente, nu pot să vă promit astăzi, rezultatul îl veţi vedea în perioada următoare”, a răspuns Chiţoiu.

În plus, el a precizat că liberalizarea preţului la gaze va avea impact în primă instanţă asupra consumatorilor non-casnici, începând cu decembrie 2012, iar pentru consumatorii casnici începând cu 2013 până în 2018.

„Vor fi tranşe în aşa în fel încât să fie suportabile”, a susţinut ministrul Economiei.

De asemenea, Chiţoiu a arătat că pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili se va institui o taxă suplimentară pentru companiile de profil cu „profituri excepţionale”.

În plus, ministrul a precizat până la sfârşitul acestui an va fi pusă la punct o nouă lege privind cuantumul redevenţelor.

Ministrul Economiei a subliniat că România are termen pe 15 iunie să prezinte un răspuns cu privire la adoptarea legislaţiei care să ducă la liberalizarea pieţei energiei instituţiilor internaţionale faţă de care sunt angajamente asumate pe acest domeniu.

Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, în unanimitate, raportul la Legea energiei, preşedintele Comisiei, Iulian Iancu, declarând că începând de la apariţia acestei Legi „băieţii deştepţi dispar ca urmare a constrângerilor impuse”.

Iancu a spus că producătorii de energie sunt obligaţi să pună în piaţă în mod transparent, nediscriminatoriu şi concurenţial întreaga cantitate de energie electrică sau de gaz natural.

„Cu alte cuvinte niciun contract nu se mai poate desfăşura în spatele uşilor închise. De asemenea, există o prevedere expresă legată de furnizarea ca şi procent care îi rămâne furnizorului. Aici am avut în vedere acel procent care s-a desprins din activitatea de tarif reglementat de autoritate pe zona casnică. Acela a fost luat ca reper şi atât el este lăsat furnizorului, diferenţa oricât ar fi ea până la preţul final este colectată de statul român”, a spus Iancu, adăugând că este vorba de un fond de siguranţă a sistemului energetic.

El a afirmat că furnizorii vor avea maxim 8% profit din venitul pe energie şi restul va fi dus la fondul de siguranţă.

Iancu a arătat că în lege sunt prevederi care „se adresează consumatorilor vulnerabili”, protejaţi ţinând seama de nivelul de salarii, vârstă şi sănătate.

„Există reglementări speciale pentru aceste categorii sociale, care vor fi realizate în comun de Ministerul Muncii, Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei şi Autoritatea de reglementare”, a mai spus Iancu.

Legea energiei va fi transmisă preşedintelui Traian Băsescu spre promulgare.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, „back in business”! Românul revine în Tottenham – Liverpool
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Ce ajutoare primesc pensionarii in 2026: limita de pensie pentru ajutoarele financiare
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Incredibil! Câți bani a câștigat, de fapt, fostul jucător al FCSB la Survivor: ”Nu a meritat! Am suferit rău de tot”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet