Noul an școlar începe în Sectorul 3 cu școli noi, investiții și proiecte finanțate din fonduri europene

Elevii și profesorii din Sectorul 3 revin în sălile de clasă în contextul în care infrastructura școlară a fost extinsă considerabil. Odată cu debutul noului an școlar, două unități de învățământ sunt redeschise după lucrări ample, iar alte șase beneficiază de investiții aflate în desfășurare.
Viorel Dobran
08 sept. 2026, 09:43
Noul an școlar începe în Sectorul 3 cu școli noi, investiții și proiecte finanțate din fonduri europene

Cea mai importantă inaugurare este cea a noii clădiri a Școlii Gimnaziale Neagoe Basarab, construită integral pe amplasamentul fostului corp de școală, evacuat din cauza riscului seismic în perioada în care imobilul era administrat de Primăria Capitalei. Noua unitate oferă 24 de săli de clasă și laboratoare, bibliotecă, sală de sport, curte și teren pentru activități sportive în aer liber.

Transport gratuit cu trenul pentru elevi în anul școlar 2026 – 2027. Ce acte sunt necesare și ce se schimbă de la 1 octombrie

Tot din această toamnă, elevii Școlii Gimnaziale nr. 149 învață într-o clădire consolidată, reabilitată și extinsă. Imobilul fusese inclus într-un program al Primăriei Municipiului București, însă lucrările au fost abandonate timp de peste 10 ani. După preluarea proiectului de către Primăria Sectorului 3, în ultimii doi ani au fost realizate intervenții majore, iar școala dispune acum de 50 de săli de clasă și laboratoare, precum și de o sală de sport. Etapa finală va include amenajarea unei baze sportive și a unei curți cu spații verzi.

Programul de modernizare continuă și în alte unități de învățământ. Lucrări de consolidare și extindere sunt în derulare la Grădinițele nr. 160, 187 și 211, la Școlile Gimnaziale nr. 88 și 195, precum și la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”. Toate aceste investiții sunt susținute prin finanțare europeană.

O altă măsură adoptată la începutul acestui an școlar vizează suplimentarea spațiilor pentru educație. Fostul sediu al Primăriei Sectorului 3 din Calea Dudești nr. 191 a fost reamenajat și transformat în spațiu destinat învățământului. Clădirea va găzdui clase ale Școlii Gimnaziale nr. 80, care se confruntă cu un deficit de săli, dar și activitatea Grădiniței nr. 239, pe perioada reabilitării sediului acesteia din Șoseaua Mihai Bravu.

Citește și: Propunere radicală la început de an şcolar: Fără telefoane mobile nici măcar în pauze

Prin aceste proiecte, Sectorul 3 începe noul an școlar cu o infrastructură educațională extinsă și cu investiții care urmăresc atât creșterea capacității școlilor, cât și îmbunătățirea condițiilor de învățare pentru elevi și preșcolari.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT