Noul premier, la bursa zvonurilor. Varianta cea mai probabilă: un tehnocrat

Guvern condus de un premier tehnocrat, dar cu majoritatea miniştrilor politici. Aceasta este soluţia conturată înainte de luarea unei decizii oficiale, aşteptată să fie comunicată astăzi de către preşedintele Traian Băsescu. La bursa zvonurilor au apărut mai multe nume ale unor posibili înlocuitori ai lui Emil Boc.
Romania TV
06 feb. 2012, 07:26
Noul premier, la bursa zvonurilor. Varianta cea mai probabilă: un tehnocrat

Potrivit Evenimentului Zilei, varianta cea mai probabilă, în contextul economic dificil care urmează – cu zona euro ameninţată de o nouă recesiune – este ca noul premier să fie tehnocrat, un specialist în economie, deşi, spun surse democrat-liberale, nu neapărat din zona BNR.

Varianta este agreată de PDL, după ce sondajele efectuate în ultimul timp le-au arătat că menţinerea lui Emil Boc sau numirea unui alt premier din cadrul partidului nu ar contribui la relansarea PDL.

Nu este exclus ca în structura noului cabinet să intre şi miniştri tehnocraţi. De exemplu, portofoliul Finanţelor ar putea reveni tot unui specialist apolitic, care să facă tandem cu premierul.

Decizia finală depinde de discuţiile de la Cotroceni dintre preşedintele Traian Băsescu şi partidele parlamentare.

Unul dintre numele vehiculate în PDL ca posibil viitor premier este cel al lui Călin Georgescu. Acesta este director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă şi secretar general al reprezentanţei României în Clubul de la Roma. Numele lui Călin Georgescu a fost vehiculat pentru funcţia de premier şi în urmă cu un an, când se discuta despre demisia lui Emil Boc.

Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, este şi el pe lista „candidaţilor”. Croitoru chiar a fost desemnat în 2009 candidat la funcţia de premier, dar Parlamentul a refuzat atunci să se întrunească pentru a-i valida Cabinetul, iar Croitoru a renunţat ulterior.

La bursa zvonurilor se mai vehiculează şi numele lui Cristian George Maior, directorul SRI, dar şi al omologului său de la SIE, Mihai Răzvan Ungureanu.

În ceea ce-l priveşte pe ultimul, numele lui a mai fost vehiculat ca posibil viitor candidat susţinut de PDL la Preşedinţie. Potrivit ziarului Adevărul, Ungureanu este chiar cotat cu şanse serioase de a fi noul premier, iar  Traian Băsescu ar fi discutat cu acesta zilele trecute.

Fostul ministru al Finanţelor şi actualmente reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, se regăseşte şi el pe lista economiştilor de succes care ar putea ajunge la Palatul Victoria. O figură aparte în această listă o face Ionel Blănculescu. Fost ministru în Guvernul Năstase, specialist în finanţe, Blănculescu este singurul care a şi declarat că a avut deja discuţii cu lideri PDL care l-au curtat pentru a prelua funcţia de premier. Mai mult, Blănculescu spune că ar şi accepta acest lucru dar în anumite condiţii.

Alte nume vehiculate sunt cele ale lui Daniel Dăianu, Sebastian Vlădescu, dar şi al lui Florin Georgescu, prim viceguvernator.

La bursa zvonurilor a fost şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, văzut întotdeauna ca o soluţie pentru rezolvarea miraculoasă a oricărei situaţii de criză. Cu un mandat abia prelungit la conducerea BNR, este însă prea puţin probabil ca Isărescu să accepte să se mute la Palatul Victoria.

Premierul Emil Boc i-a anunţat, luni, pe miniştri că a decis să depună mandatul Guvernului.

„Am depus mandatul deoarece nu mă agăţ de putere, pentru mine, contează mai puţin dacă mai rămân în funcţie câteva luni, până la alegerile din noiembrie. Am luat decizia de a depune mandatul Guvernului pentru a detensiona situaţia politică şi socială din ţară, dar şi pentru a nu pierde ceea ce românii au câştigat: stabilitatea economică a ţării”, a spus Boc.

 

 

 

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Dosar penal și excluderea din fotbal pentru antrenorul-agresor de la Vaslui! „Am cerut FRF să-i ridice licența!”. Exclusiv
Capital.ro
Țara europeană care a ajuns pe primul loc în lume pentru relocare. Ce îi atrage pe cei care vor să se mute aici
Playtech.ro
Ai 35 de ani de muncă și mai lucrezi încă trei. Câți bani în plus poți primi la pensie pentru anii 36, 37 și 38
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT